Sari direct la conținut

Accident grav în județul Galați: Trei oameni au murit, opt au fost răniți – UPDATE

HotNews.ro
Ambulanta SMURD, Foto: Hotnews
Ambulanta SMURD, Foto: Hotnews

Trei persoane au murit, iar alte 8 au suferit diverse traumatisme, în urma unui accident rutier între un microbuz şi un autoturism, produs luni în localitatea Independenţa, din judeţul Galaţi. A fost activat Planul roşu de intervenţie, transmite News.ro.

UPDATE Potrivit IPJ Galaţi, după verificările preliminare făcute de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi, s-a stabilit că un bărbat, cu vârsta de 56 de ani, din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, având direcţia de deplasare dinspre localitatea de domiciliu către municipiul Tecuci, la km 53 + 500 de metri, într-o curbă la dreapta, ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu un microbuz prevăzut cu 8+1 locuri, care era condus de un bărbat, de 30 de ani.

În urma impactului dintre cele două autovehicule a fost activat Planul Roşu de intervenţie şi a fost solicitat şi elicopterul SMURD, întrucât în cele două autovehicule se aflau 11 persoane.

În urma accidentului, au decedat 3 persoane: un bărbat cu vârsta de 45 de ani, şi fiica acestuia, de 16 ani, din comuna Şendreni, judeţul Galaţi, pasageri ai autoturismului, şi un bărbat cu vârsta de 56 de ani, din comuna Pechea, judeţul Galaţi, pasager al microbuzului.

Alte 8 persoane au fost rănite şi transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale: conducătorul de 56 de ani al autoturismului şi fiul acestuia, de 19 ani, precum şi conducătorul auto al microbuzului, în vârstă de 30 de ani, doi bărbaţi, cu vârstele de 41, respectiv 55 de ani, 2 femei, cu vârstele de 26, respectiv 35 de ani, şi o adolescentă de 17 ani.

Poliţiştii au stabilit că ambii şoferi au permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatele au fost negative. Traficul rutier în zona producerii evenimentului rutier a fost blocat timp de aproximativ 2 ore şi jumătate, iar poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

Știrea inițială:

În accidentul rutier au fost implicate 11 victime, trei persoane fiind declarate decedate. Opt persoane cu diferite traumatisme sunt în evaluare medicală la locul accidentului.

La faţa locului au fost alocate o maşină de stingere, un echipaj de descarcerare, o ambulanţă SMURD cu medic, un echipaj SMURD de prim ajutor, o autospecială pentru transport victime multiple, 1 elicopter SMURD şi 3 ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Potrivit Centrului Infotrafic, un microbuz de transport persoane a lovit un autoturism pe DN 25 Galaţi – Tecuci, în zona localităţii Independenţa, judeţul Galaţi. Traficul rutier a fost oprit temporar pe ambele sensuri pentru a permite intervenţia forţelor MAI la faţa locului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro