Sari direct la conținut

Acum câteva zile, Putin respingea avertismentele SUA privind un posibil atac terorist: „Un șantaj care vrea să ne intimideze societatea”

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: Kremlin Pool / Alamy / Alamy / Profimedia
Vladimir Putin, Foto: Kremlin Pool / Alamy / Alamy / Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a respins avertismentele SUA privind un potențial incident terorist la Moscova, cu doar câteva zile înainte de atacul de vineri seară. Atacul a fost revendicat de ISIS, un scenariu vehiculat și de Washington, dar Rusia nu s-a pronunțat deocamdată pe această temă, scriu Reuters și CNN.

Statele Unite au subliniat vineri seară, imediat după atacul terorist de la Moscova, că au avertizat cu privire la posibilitatea unui astfel de atentat.

La începutul acestei luni, ambasada SUA din Rusia a emis chiar o alertă de securitate care avertiza cu privire la un potențial atac terorist la Moscova și a îndemnat oamenii să evite mulțimile, să urmărească presa locală pentru actualizări și să fie atenți la împrejurimi.

Vladimir Putin a reacționat dur însă la aceste avertismente. Conform TASS, președintele rus a declarat marți, pe 19 martie, cu trei zile înainte de atac, că scopul „declarațiilor provocatoare recente ale unor structuri oficiale occidentale privind posibilitatea unor atacuri teroriste în Rusia” dăunează societății rusești.

„Toate acestea seamănă cu un șantaj pur și simplu și cu intenția de a intimida și destabiliza societatea noastră”, a declarat Putin, potrivit presei de stat.

La scurt timp după atacul de vineri, ISIS a revendicat responsabilitatea, potrivit unei postări pe Telegram a unei agenții de știri afiliate grupării teroriste.

Oficialii americani au confirmat ulterior că o ramură a ISIS, Statul Islamic-Khorasan, sau ISIS-K, ar fi responsabilă pentru atac. Experții citați de Reuters spun că ISIS-K are o problemă cu Vladimir Putin și cu Rusia, în vreme ce oficialii avertizează că gruparea ar putea ataca în curând și ținte occidentale.

ISIS-K activează în Asia Centrală și de Sud, în principal în Afganistan, dar și în Pakistan, Tadjikistan și alte țări vecine, unde urmărește instaurarea unui califat.

Un oficial de la Casa Albăa împărtășit mai multe informații vineri seara.

La începutul acestei luni, guvernul SUA a avut informații despre un atac terorist planificat la Moscova, ceea ce a determinat Departamentul de Stat să emită un avertisment public pentru americanii din Rusia, a declarat Adrienne Watson, purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe.

„De asemenea, guvernul american a împărtășit aceste informații cu autoritățile ruse, în conformitate cu politica sa de lungă durată privind datoria de a avertiza”, a spus Watson.

În cele din urmă, cel puțin 115 oameni au murit după ce mai mulți indivizi înarmați au luat cu asalt sala de concerte Crocus din Moscova.

Rusia nu s-a pronunțat încă pe tema revendicării ISIS.

Serviciul de securitate FSB i-a comunicat sâmbătă președintelui Vladimir Putin că 11 persoane au fost reținute în urma atacului, inclusiv patru persoane direct implicate, a anunțat Kremlinul, citat de Interfax.

Popularul canal de Telegram Baza, care frecvent obține informații din rândul autorităților ruse, scrie că patru din cei șase atacatori ar fi fost identificați, toții fiind cetățeni ai Republicii Tadjikistan.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro