Sari direct la conținut

Adolescenți prinși cu arme și cocktailuri Molotov într-un mare magazin din București. Se pregăteau de o răfuială începută pe TikTok

HotNews.ro
Adolescenți prinși cu arme și cocktailuri Molotov într-un mare magazin din București. Se pregăteau de o răfuială începută pe TikTok
Imagini amator

Mai mulți tineri cu vârste între 14 și 19 ani au fost prinși de polițiști în timp ce se pregăteau de o răfuială cu un alt grup, în urma unui conflict izbucnit pe TikTok și Instagram. Potrivit unor surse HotNews.ro, tinerii, care au fost prinși după un apel la 112, ascunseseră în grupul sanitar din magazinul Ikea Băneasa pistoale de tip airsoft, o macetă, un pumnal și un baston de cauciuc.

Polițiștii i-au găsit pe cei 12 tineri, dintre care 10 minori, în incinta magazinului Ikea, unde unii dintre ei au ascuns într-un coș de gunoi din toaleta centrului comercial două pistoale de tip airsoft, o macetă, un pumnal și un baston de cauciuc. Obiectele au fost descoperite de polițiști în timpul intervenției. 

Ulterior, într-o mașină abandonată din parcarea magazinului, au fost găsite mai multe sticle umplute cu benzină.

Potrivit Poliției Capitalei, intervenția a avut loc vineri, în jurul orei 15.00. 

„Polițiștii Secției 2 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au intervenit în urma unui apel la 112, care semnala prezența mai multor tineri la o adresă din Sectorul 1, având asupra lor recipiente ce păreau să conțină substanțe inflamabile. În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre minori și tineri cu vârste între 14 și 19 ani, care aveau asupra lor sticle umplute cu carburant”, a transmis Poliția Capitalei.

Obiectele ridicate din grupul sanitar – pistoale airsoft, macetă, pumnal și baston de cauciuc – sunt descrise de Poliție drept „obiecte interzise la deținere”.

Părinții minorilor au fost contactați, iar copiii au fost preluați de familiile lor. Cei ai minorilor sub 16 ani au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 2.800 de lei, pentru neluarea măsurilor necesare pentru a preveni fapte de vagabondaj.

Potrivit surselor HotNews.ro, tinerii identificați provin din județul Ilfov și au venit în București pentru a se întâlni cu un alt grup, tot din Ilfov, în urma unor conflicte apărute anterior pe rețelele de socializare. Cealaltă grupare ar fi din zona Pantelimon, iar discuțiile dintre cele două tabere s-au purtat exclusiv online. Unul dintre adolescenții din Pantelimon i-ar fi insultat pe ceilalți pe TikTok și Instagram.

INTERVIURILE HotNews.ro