Sari direct la conținut

Adrian Năstase vrea să scoată PSD din criză: scrisoarea către social-democrați. Fostul premier a lansat și o petiție online

HotNews.ro
Adrian Năstase vrea să scoată PSD din criză: scrisoarea către social-democrați. Fostul premier a lansat și o petiție online

Adrian Năstase a lansat, luni, un apel către social-democrați pentru reformarea PSD, în contextul pierderii alegerilor europarlamentare. Fostul premier a făcut o petiție on-line pentru reformarea partidului, precizând că inițiativa nu este o disidență în interiorul formațiunii.

„Apel către social-democrați, Noi, semnatarii acestui apel, ne adresăm actualilor și foștilor membri ai Partidului Social Democrat, simpatizanților acestuia, tuturor celor care împărtășesc valorile social-democrației, precum și celor care consideră că România are nevoie, in continuare, de un partid politic de stânga modern si puternic. În fața eșecului politic al PSD în alegerile pentru Parlamentul European, considerăm că este datoria noastră morală să sprijinim principalul partid al stângii să iasă din criza în care se află”, arată Adrian Năstase, în textul petiției postate pe blogul personal.

Acesta precizează că acest grup de inițiativă al social-democraților nu dorește crearea unei disidențe în interiorul PSD și nu vizează obținerea unor funcții în partid.

„O spunem cu tărie, pentru a evita confuziile: nu suntem o disidență în interiorul PSD, nu dorim să constituim un partid în interiorul partidului. Nu suntem animați de dorința de a dobândi înalte demnități în statul român. Nu suntem noi cei care trebuie să personifice adaptarea PSD la noile realități. Însă, dorim și credem că este posibilă reformarea Partidului Social Democrat, pentru a juca în continuare un rol decisiv pentru progresul României. Misiunea uriașă a reclădirii stângii românești are nevoie de toate resursele umane disponibile, de toate mințile și sufletele oamenilor de stânga. Suntem împotriva oricăror acțiuni de revanșă ori răzbunare. „Să mergem împreună!” este și dorința noastră sinceră”, potrivit sursei citate.

Citește aici textul integral al apelului lui Adrian Năstase către social-democrați

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro