Sari direct la conținut

Afacerea de 24 milioane lei a manualelor – pe masa Executivului. Guvernul Dăncilă adoptă OUG care să-i dea dreptul să facă ce a făcut deja

HotNews.ro
Manuale scolare, Foto: Agerpres
Manuale scolare, Foto: Agerpres

​​Guvernul Dăncilă face o nouă încercare de a legaliza demersul prin care Ministerul Educației realizează deja manuale prin Editura Didactică, și nu prin licitație publică. Executivul a aprobat în ședința de ieri o Ordonanță de Urgență care modifică legea unităţilor economice, pentru a prevedea că regiile autonome se pot transforma în societăți comerciale prin hotărâre de guvern. În mod neobișnuit, această OUG care reglementează în domeniul economic a fost inițiată de Ministerul Educației, și nu de ministerul de resort, respectiv Ministerul Economiei. De remarcat că modificarea operată astfel vine după ce Curtea Constituțională a spus deja că reorganizarea unei regii în societate se face prin hotărâre de guvern; pe OUG-ul promovat ieri ar urma să fie din nou reorganizată Editura Didactică și Pedagogică în societate care să poată edita manualele, după ce încercarea anterioară a guvernului a fost declarată neconstituțională.

  • Între timp, Editura Didactică și Pedagogică (EDP) a chemat deja autorii să semneze contracte de realizare de manuale, deși Curtea Constituțională declarase EDP S.A. neconstituțională.
  • Ministerul Educației a confirmat dezvăluirea HotNews.ro că i-a dat editurii din subordine un contract de 24 de milioane de lei pentru editarea de manuale; contract acordat prin atribuire directă (fără publicarea pe SEAP), ignorând practic o decizie a Curții Constituționale. Detalii aici
  • Potrivit surselor HotNews.ro, miza centralizării editării și printării de manuale o reprezintă banii care vor fi dați de guvern în cumpărarea, anul viitor, a aparaturii care să permită printarea volumului uriaș de manuale școlare noi pentru toți elevii din țară.
  • Anul acesta, printarea ar fi programată să se desfășoare la Monitorul Oficial, potrivit surselor HotNews.ro, dacă Executivul reușește să transforme din nou EDP din regie în societate.

Guvernul a aprobat în ședința de guvern de joi, 28 iunie, Ordonanță de Urgență (OUG) privind completarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.

Cum motivează Ministerul Educației necesitatea OUG-ului: “Adoptarea acestui act normativ, prin reglementarea modalității de reorganizare a regiilor autonome în societăți pe acțiuni, va permite emiterea unei HG privind organizarea și funcționarea Societății Editurii Didactice și Pedagogice – S.A.. Astfel, EDP, cu care MEN a semnat un contract de editare, traducere și tipărire de manuale școlare, va putea să își desfășoare, în continuare, activitatea în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, pentru ca elevii din învățământul preuniversitar de stat să primească manualele școlare la timp, la începutul anului școlar, fiind asigurate astfel condițiile optime pentru desfășurarea unui proces de învățământ de calitate”.

Ce prevede Ordonanța de Urgență aprobată acum de Guvernul Dăncilă:

ARTICOL UNIC – După articolul 3 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 31, cu următorul cuprins:

„ Art. 31 (1) – Regiile autonome pot fi reorganizate prin fuziune, prin divizare sau prin transformare în societăți, în conformitate cu Legea privind societățile nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâre de Guvern sau după caz, prin hotărârea consiliului local/ hotărârea consiliului județean sau prin hotărârea Consiliului General al Municipiului București, având ca unic acționar statul român sau autoritatea administrației publice locale.

(2) Dispozițiile de drept comun privind reorganizarea persoanei juridice rămân aplicabile.”

Descarcă de aici Ordonanța de Urgență aprobată joi de Guvern, referitoare la transformarea regiilor în societăți

  • Pe 19 aprilie 2018, Curtea Constituțională a declarat că Ordonanța de Urgență nr. 76/2017 este neconstituțională. Acea ordonanță era singura care făcea legătură între Editura Didactică și Pedagogică și manuale. Concret, ordonanța declarată neconstituțională stabilea că EDP se transformă din regie în societate care editează manuale la solicitarea Ministerului Educației.
  • În ciuda deciziei CCR, Ministerul Educației i-a acordat Editurii Didactice și Pedagogice S.A., prin atribuire directă, pe 25 mai 2018, un contract în valoare de 24 de milioane de lei pentru editarea de manuale pentru clasele I-VI.   
  • Tot după decizia CCR, care stabilise că EDP S.A. era neconstituțională, Editura a chemat autorii de manuale să semneze contracte sub o declarație de confidențialitate care îi împiedică să ofere publicului orice informație cu privire la aceste contracte din bani publici (detalii aici).
  • Atribuirea directă a contractului și semnarea cu o parte dintre autori s-au desfășurat rapid, între momentul în care CCR a anunțat că înființarea EDP S.A. este neconstituțională și momentul publicării acestei decizii în Monitorul Oficial. Pe 31 mai 2018, Curtea arăta în motivare că Parlamentul avea obligația să respingă ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică, pentru că reorganizarea unei edituri se face prin hotărâre de guvern, nu prin ordonanță (detalii aici).

Guvernul modifică și atribuțiile Centrului Național de Evaluare și Examinare (CNEE), de la Ministerul Educației

Tot pentru afacerea manualelor, Executivul a aprobat ieri un alt proiect care statuează că instituția din subordinea Ministerului Educației care declară care sunt proiectele de manuale școlare câștigătoare – verifică la cererea Ministerului ce manuale aleg profesorii. Schimbarea vine în contextul în care Ministerul Educației încearcă să facă toate manualele școlare prin Editura Didactică și Pedagogică din subordinea sa, renunțând la manualele făcute de edituri și cumpărate prin licitație publică. CNEE deja a evaluat, însă, proiecte de manuale trimise de profesori, deși acest lucru revine în atribuția sa abia prin hotărârea de guvern aprobată ieri.

Guvernul a aprobat joi, 28 iunie, o Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1401/2009 privind înființarea, organizarea şi funcţionarea Centrului Național de Evaluare și Examinare. Acesta prevede că CNEE mai poate face expertize și sondaje prin care să verifice în școli cum aleg profesorii manualele şcolare, prin care să evalueze eficiența învățământului sau rezultatele înregistrate la examenele şi evaluările naționale, doar “la solicitarea Ministerului Educației”. Până acum, instituția avea libertatea de a realiza oricând și oriunde aceste analize, care se numără printre atribuțiile sale, fără a fi condiționată de o cerere expresă de la minister.

Instituția primește atribuția de coordonare a evaluării proiectelor de manuale școlare; în prezent, legislația prevede că CNEE coordonează evaluarea manualelor școlare deja realizate.

O atribuție nouă este realizarea subiectelor pentru faza judeţeană a olimpiadelor şcolare.

Pierde, însă, orice atribuție legată de difuzarea manualelor în școli, de verificare a respectării de către edituri a condițiilor tehnice de editare a manualelor sau de monitorizare a respectării acordurilor-cadru și a contractelor subsecvente privind manualele școlare în vederea achiziționării și completării stocurilor.

Articol cu articol, ce prevede Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1401/2009

1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2 – Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare are ca scop coordonarea ştiinţifică şi profesională a sistemului naţional de evaluare şi examinare în învăţământul preuniversitar şi coordonarea evaluării manualelor şcolare.”

Cum arăta până acum Articolul 2, nemodificat:

Articolul 2 – Centrul Național de Evaluare și Examinare are ca scop realizarea și coordonarea sistemului național de evaluare și examinare în învățământul preuniversitar și coordonarea evaluării manualelor școlare.

2. La articolul 3, literele a), c), d), l), m) şi n), se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„a) asigură elaborarea probelor pentru evaluările, examenele şi concursurile naționale;

c) efectuează la solicitarea Ministerului Educaţiei Naţionale expertize şi sondaje de evaluare a rezultatelor şcolare şi a eficienţei învăţământului, furnizând ministerului un feed-back sistematic şi operativ, în scopul adoptării măsurilor de optimizare a activităţii în învăţământul preuniversitar;

d) elaborează, la solicitarea Ministerului Educației Naționale în vederea informării publice, rapoarte privind rezultatele înregistrate la examenele şi evaluările naţionale, evidenţiind oportunitatea adoptării de către ministrul educaţiei naţionale a unor decizii cu privire la factorii care permit îmbunătăţirea performanţelor şcolare;

…………………………………………………………………………………………..

l) constituie şi coordonează activitatea unor grupuri de lucru, remunerate conform legii, compuse din specialişti şi din cadre didactice cu experienţă, în scopul elaborării subiectelor pentru evaluările, examenele și concursurile naționale şi construirii şi actualizării bazelor de date cu instrumente de evaluare;

m) coordonează derularea mecanismelor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naționale. În realizarea acestei atribuţii, cooptează evaluatori – cadre didactice și specialiști externi, remuneraţi conform legii.

n) realizează, la solicitarea Ministerului Educaţiei Naţionale, expertize şi sondaje în unităţile de învăţământ cu privire la procesul de alegere şi utilizare a manualelor şcolare;”

Cum arăta până acum articolul 3, cu literele a), c), d), l), m) şi n) nemodificate:

Centrul Național de Evaluare și Examinare are următoarele atribuții:

a) asigură coordonarea științifică și profesională a sistemului de examene din învățământul preuniversitar, inclusiv elaborarea probelor de examen/concurs/olimpiade;

c) efectuează expertize și sondaje de evaluare a rezultatelor școlare și a eficienței învățământului, furnizând ministerului un feed-back sistematic și operativ, în scopul adoptării măsurilor de optimizare a activității în învățământul preuniversitar;

d) elaborează, în vederea informării publice, rapoarte privind rezultatele înregistrate la examenele și evaluările naționale, la etapele naționale și internaționale ale olimpiadelor și concursurilor, evidențiind oportunitatea adoptării de către ministrul educației, cercetării și inovării a unor decizii cu privire la factorii care permit îmbunătățirea performanțelor școlare;

………………………………………………

l) constituie și coordonează activitatea unor grupuri de lucru compuse din specialiști și din cadre didactice cu experiență, în scopul construirii și actualizării bazelor de date cu instrumente de evaluare;

m) coordonează derularea mecanismelor de evaluare a manualelor școlare pentru învățământul preuniversitar, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației naționale;

n) realizează expertize și sondaje în unitățile de învățământ cu privire la procesul de alegere și utilizare a manualelor școlare;

3. La articolul 3, după litera l) se introduce o nouă literă, lit. l 1), cu următorul cuprins:

„l 1) asigură, împreună cu direcţiile specializate din Ministerul Educaţiei Naţionale, elaborarea subiectelor pentru olimpiadele şcolare, faza judeţeană;”

4. La articolul 3, literele q), r) şi s) se abrogă.

Ce prevăd literele q), r) şi s) de la art. 3:

q) organizează cadrul general al difuzării manualelor în școli;

r) verifică respectarea de către edituri a condițiilor tehnice de editare a manualelor școlare.

s) monitorizează respectarea acordurilor-cadru și a contractelor subsecvente – încheiate cu ofertanți – privind manualele școlare în vederea achiziționării, completării stocurilor și asigurării traducerii în limbile minorităților naționale.

5. La articolul 4, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(3) Numărul maxim de posturi ale Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare este de 58.

(5) Cele 58 de posturi prevăzute la alin. (3) se încadrează în numărul maxim de posturi aprobate Ministerului Educaţiei Naţionale pentru unităţile din subordine finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.”

Cum arătau până acum alineatele (3) şi (5) ale articolului 4, nemodificate:

(3) Numărul maxim de posturi ale Centrului Național de Evaluare și Examinare este de 53, prin preluarea a 3 posturi de la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic.

(5) Cele 53 de posturi prevăzute la alin. (3) se încadrează în numărul maxim de posturi aprobate Ministerului Educației Naționale pentru unitățile din subordine finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.

6. La articolul 5, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Veniturile proprii ale Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare provin din tarife percepute pentru activităţi de: evaluare a manualelor şcolare potrivit prevederilor legale în vigoare, analiză a solicitărilor şi gestionare a acestora în vederea aprobării auxiliarelor didactice pentru învăţământul preuniversitar, consultanţă pentru elaborarea de proiecte în domeniul educaţiei, derularea de programe de formare în domeniul evaluării.”

Cum arată în prezent articolul 5, alineatul (2), nemodificat:

(2) Veniturile proprii ale Centrului Național de Evaluare și Examinare provin din tarife percepute pentru activități de: evaluare a manualelor școlare, analiză a solicitărilor și gestionare a acestora în vederea aprobării auxiliarelor didactice pentru învățământul preuniversitar, elaborare de publicații, cărți și broșuri, consultanță pentru elaborarea de proiecte în domeniul educației, consultanță pentru elaborarea de proiecte finanțate din fonduri UE.

7. După alineatul (3) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:

„(4) Tarifele aferente activităţilor generatoare de venituri proprii se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.”

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro