Sari direct la conținut

Afganistan: Autoritățile vor elibera 400 de prizonieri talibani

HotNews.ro
Afganistan: Autoritățile vor elibera 400 de prizonieri talibani

Autoritățile afgane au anunțat duminică că vor elibera 400 de luptători talibani în speranța că tratativele de pace dintre guvern și forțele talibane din țară vor putea începe în cele din urmă după ce insurgenții au încheiat un acord și cu Statele Unite mai devreme în cursul anului, relatează NBC News.

Președintele afgan Ashraf Ghani a anunțat că urmează să semneze decretul după ce o întrunire a așa-numitului „consiliu al înțelepților”, cunoscut drept Loya Jirga, a aprobat cererea talibanilor de a fi eliberați 400 de prizonieri „pentru a preveni obstrucționarea, începe discuțiile de pace, opri vărsarea de sânge și pentru binele poporului”.

Ghani convocase consiliul în capitala Kabul, aproximativ 3.200 de lideri tribali și politicieni afgani întrunindu-se în condiții de securitate stricte pentru a consilia guvernul cu privire la eliberarea prizonierilor.

„Astăzi ați oferit nației noastre o cale”, a declarat Ghani adresându-se consiliului într-un discurs transmis live de televiziunea de stat, adăugând că „nu avem altă cale decât pacea”.

Trei lideri talibani au declarat pentru NBC News că vor aștepta eliberarea prizonierilor înainte de a face planuri de viitor, afirmând însă că nu vor declara o încetare imediată a focului.

Insurgenții au insistat asupra eliberării prizonierilor drept condiție pentru a începe discuțiile de pace cu guvernul afgan, amenințând că dacă aceștia nu vor fi puși în libertate își vor intensifica activitățile violente.

Vineri, Secretarul de stat american Mike Pompeo a îndemnat consiliul înțelepților tribali să aprobe eliberarea prizonierilor talibani dintre care unii sunt acuzaţi de crime grave, pentru a avansa procesul de pace.

„Recunoaştem că eliberarea acestor prizonieri este nepopulară”, a declarat Pompeo cu câteva ore înainte de a începe Loya Jirga, adăugând că „acest act dificil va duce la un rezultat important, mult timp aşteptat de afgani şi prietenii Afganistanului: reducerea violenţei şi discuţiile directe care conduc la un acord de pace şi sfârşitul războiului”, a adăugat el.

Negocierile de pace dintre insurgenți și guvernul de la Kabul s-au împotmolit de mai multe luni, talibanii refuzând să recunoască executivul lui Ashraf Ghani, referindu-se la acesta drept un om de paie al americanilor.

În februarie, Statele Unite și talibanii au ajuns la un acord istoric în urma căruia forțele americane ar urma să fie retrase din Afganistan în schimbul unor asigurări de securitate oferite de talibani însă începerea discuțiilor de pace, programată inițial pentru 10 martie, a fost amânată, unul din motive fiind ezitarea autorităților de la Kabul de a elibera luptătorii talibani aflați în detenție.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro