Afganistan: o retragere cât o înfrângere

Există retrageri care, dincolo de justificarea lor strategică, devin simbolurile memorabile ale înfrângerii militare. Asemeni prăbuşirii Vietnamului de Sud, căderea Afganistanului în mâinile talibanilor este un asemenea moment de umilire americană. Indiferent de justificări, indiferent de tratate, ceea ce rămâne este realitatea unei ieşiri din scenă ce capătă proporţiile unui dezastru. Optimismul naiv al Preşedintelui Biden şi al administraţiei sale este , deja, istorie. Noul stat totalitar islamist este realitate.

Catastrofa din Afganistan este, înainte de toate, una de natură politică. Efortul colosal de sprijinire al statului afgan nu a condus, în nici un moment, la apariţia unei alternative viabile la barbaria islamistă. Societatea tribală a rămas, vreme de decenii, în afara unei construcţii artificiale care s-a prăbuşit fără glorie. Tentativa de modernizare prin export democratic a eşuat, lamentabil. După ani şi ani de sacrificii ale aliaţilor, talibanii înving şi cuceresc Kabulul.

Una dintre temele la care suntem obligaţi să medităm, sub presiunea acestei tragedii, este aceea a posibilităţii edificării de state pe tipar occidental în spaţii care, religios şi cultural, sunt ostile unui astfel de proiect. În cele din urmă, statul creat de americani şi de aliaţii lor nu a fost decât o caricatură, incapabilă să se menţină în absenţa prezenţei protectorilor săi. Nimic durabil, nimic semnificativ nu s–a ivit ca urmare a acestei operaţiuni de anvergură. Modernizarea este una ratată, iar perspectivele sunt sumbre.

Şi poate că drama de acum ne permite să acceptăm cu luciditate limitele ambiţiilor occidentale. Arhitectura pe care se întemeiază societăţile noastre nu are o vocaţie universală. Adaptarea ei la teritoriile afectate de totalitarismul islamic este imposibilă. Singurul obiectiv realist este organizarea unor regimuri al căror grad de violenţă şi de barbarie să fie mai redus. Este un ţel ce pare derizoriu, dar care nu generează iluzii deşarte urmate de catastrofe umanitare.

Afganistanul de acum devine un poligon de experimentare pentru un model de societate. Talibanii pot exporta nu doar instabilitate, ci şi valori. În Pakistanul vecin, putere nucleară regională şi protector al talibanilor, radicalismul este, deja, parte din cotidianul politic. Graniţele etnice trec peste cele politice. Circulaţia de arme şi de ideologii este un fapt de domeniul evidenţei.

Pentru Statele Unite ziua de ieri este aceea a unei înfrângeri, iar nu doar a unei retrageri planificate. Barbaria islamistă ocupă terenul eliberat după colapsul unui stat eşuat. Ordinea fanatismului va acoperi ţara şi pe locuitorii ei: pentru femeile afgane, viaţa care urmează este aceea a unei teribile sclavii. Cât despre viitor , el ni se dezvălui în anii ce vin. Profeţiile naive sunt, de acum înainte, inutile. Comenteaza pe contributors.ro