Sari direct la conținut

Ai vrea să faci investiții în imobiliare? Cum te poate ajuta Meta Estate Trust?

Smile Media
Meta Estate Trust te ajută să faci investiții în imobiliare, Foto: Meta Estate Trust
Meta Estate Trust te ajută să faci investiții în imobiliare, Foto: Meta Estate Trust

Meta Estate Trust este o companie listată la Bursa de Valori București, care a devenit un vehicul investițional de referință pe piața locală, cu o ofertă cu totul inovatoare. Dacă te-ai gândit să investești în imobiliare, dar nu știi exact de unde să pornești, Meta Estate Trust poate fi răspunsul pe care îl cauți. Compania are în acest moment un capital de investit de 20 de milioane de euro și este prezentă pe piața AeRO a Bursei de Valori București, fiind reprezentată de simbolul bursier MET.

Meta Estate Trust și-a propus, încă de la înființare, să democratizeze și să ofere lichiditate investițiilor imobiliare din România. Ce înseamnă practic acest lucru? Misiunea companiei a fost aceea de a dezvolta un instrument financiar inovator care să ofere investitorilor oportunitatea de a obține randamente sustenabile pe piața imobiliară, indiferent de capitalul disponibil, beneficiind de avantajele pe care le oferă piața de capital. De altfel, investițiile imobiliare sunt foarte populare în România, fiind o țară nu doar cu o cultură puternică a proprietății, dar și cu o nevoie reală de locuințe moderne. Dar investițiile realizate la nivel individual oferă posibilități foarte limitate și vin la pachet cu mai multe probleme de natură operațională și de lichiditate la vânzare.

Când au conceput modelul de business, fondatorii Meta Estate Trust au avut în vedere faptul că mulți oameni investesc în imobiliare în mod independent și, în general, cu o înțelegere limitată asupra tendințelor pieței. Prin intermediul listării la Bursa de Valori București, Meta Estate Trust oferă investitorilor un grad de lichiditate ridicat și profesionalizează investițiile în imobiliare. Conceptul lor de business le-a permis să creeze o punte între investitori și dezvoltatorii imobiliari, astfel încât ambele părți să beneficieze de o piață mai eficientă și accesibilă.

La doar 7 luni de la listare, în luna martie, Meta Estate Trust a intrat în indicele BETAeRO unde ocupă poziția 5. Iar acesta este încă un motiv de încredere în modelul de business.

„Includerea MET în indicele BETAeRO, mai ales în contextul în care a venit la doar 7 luni de la listarea acțiunilor pe piața de capital, este o recunoaștere a interesului pentru tranzacționarea acțiunii MET și a perspectivelor de creștere a companiei. Meta Estate Trust este în top 5 societăți în ceea ce privește ponderea în componența indicelui BETAeRO. Decizia confirmă, o dată în plus, performanța companiei noastre și ne bucurăm că mai punem un pilon la dezvoltarea și impactul companiei pe piața de capital”, a declarat Raluca Drăgan, CFO Meta Estate Trust.

De ce să investești prin Meta Estate Trust?

Există, desigur, și o serie de răspunsuri la această întrebare. Noi am încercat să le surprindem cât mai schematic, astfel încât să înțelegi rapid cum arată business-ul companiei.

  • Capitalul tău este bine gestionat și mai protejat în momente dificile de piață;
  • Riscul tău este diminuat – Meta Estate diminuează riscul investiției tale oferindu-ți o diversificare geografică, acces la segmente diferite de piață și rotație rapidă a capitalului;
  • Proiecte complexe – Meta Estate Trust ajută investitorii să aleagă proiecte de real estate complexe, fără un prag minim de investiție;
  • Transparență și acces la capitalul investit – Meta Estate Trust oferă acces imediat la capitalul investit și o lichiditate net superioară față de investițiile imobiliare directe și vizibilitate asupra activității companiei prin guvernanță corporativă.

Potrivit rezultatelor financiare aferente 2022, compania a obținut în anul 2022 venituri totale de peste 21,7 milioane de lei, comparativ cu 3,1 milioane de lei în anul precedent. De asemenea, Meta Estate Trust și-a atins ținta de profit brut anunțată, ajungând la cca. 7,2 milioane de lei în 2022, în timp ce profitul net realizat a fost de 6,5 milioane de lei.

Și poate că un alt avantaj ce merită menționat, este faptul că echipa Meta Estate Trust este una profesionistă și experimentată, inclusiv în piața imobiliară și de capital. În spatele acestui business – fie că vorbim de echipa executivă sau de cea a Consiliului de Administrație – se află oameni de business cu notorietate pe plan local. Iar dacă ne gândim la investiții realizate până acum, nici acestea nu sunt de ignorat – 24 de milioane de euro în 25 de proiecte imobiliare până în prezent, realizând deja exit din 8 dintre acestea.

În viitorul apropiat, Meta Estate Trust își propune să își diversifice activitatea prin extinderea pe alte segmente de piață imobiliară, cu accent pe activele care generează venituri. Pentru a crea valoare pentru acționari, compania va continua să obțină fonduri prin atragerea de investiții sub formă de capital propriu sau împrumuturi bancare, urmând să utilizeze aceste resurse în liniile de business prezentate anterior.

Articol susținut de Meta Estate Trust

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro