Skip to content
Ciocănel judecător. Inquam Photos / Octav Ganea

Al doilea judecător sancționat de CSM după condamnarea lui Daniel Chițoiu a demisionat din conducerea instanței: „Nu vă atingeți de politicieni!”

Judecătorul Costin Andrei Stancu, unul dintre cei doi magistrați sancționați de CSM după ce l-au condamnat la închisoare cu executare pe fostul ministru Daniel Chițoiu, și-a dat demisia din Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești și din Secția Penală. „Mesajul venit de sus este clar: nu vă atingeți de politicieni!”, a spus magistratul, potrivit News.ro.

Stancu a anunțat vineri, pe Facebook, că a luat decizia după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) l-a sancționat cu reducerea salariului brut cu 10% timp de un an.

„Având în vedere soluţia Secţiei pentru judecători a CSM, în această dimineaţă mi-am dat demisia din Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi am formulat cerere de transfer de la secţia penală la secţia I civilă a Curţii de Apel Piteşti”, a scris judecătorul, citat de News.ro.

Magistratul spune că nu mai poate judeca dosare penale după sancțiunea primită. El arată că patru dintre cei nouă judecători ai CSM care au analizat cazul au considerat că nu a încălcat legea.

„În condiţiile în care toţi magistraţii din cauză am interpretat în acelaşi mod o dispoziţie legală, iar 4 judecători din CSM au concluzionat că nu am săvârşit o abatere disciplinară, consider că nu mai pot soluţiona dosare penale întrucât mesajul venit de sus este clar: nu vă atingeţi de politicieni!”, a scris Stancu.

De ce au fost sancționați cei doi judecători din procesul lui Daniel Chițoiu

CSM a decis joi, 5 noiembrie, sancționarea lui Costin Andrei Stancu și a colegului său, Ioan Fundătureanu, pentru felul în care au justificat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu.

Cei doi magistrați de la Curtea de Apel Pitești l-au condamnat în luna ianuarie pe Daniel Chițoiu la 4 ani închisoare cu executare, pedeapsă majorată față de cea aplicată de instanța de fond – de 3 ani cu suspendare.

Cei doi magistrați au fost sancționați de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM pe motiv că au majorat pedeapsa aplicată lui Chițoiu luând în calcul comportamentul avocaților acestuia în timpul procesului.

Ioan Fundătureanu a fost retrogradat de la nivelul de curte de apel la cel de tribunal, iar lui Costin Andrei Stancu i-a fost redus salariul brut cu 10% timp de un an.

Potrivit comunicatului CSM, citat de Agerpres, cei doi judecători au greșit atunci când au ținut cont și de comportamentul avocaților fostului ministru pentru a justifica o pedeapsă mai mare. Avocații ceruseră schimbarea judecătorului, sesizaseră Inspecția Judiciară și solicitaseră noi probe în timpul procesului.

CSM susține că un inculpat nu poate fi pedepsit mai aspru pentru ceea ce fac avocații săi. Instituția a considerat că cei doi judecători au încălcat legea în mod conștient, nu că au făcut doar o greșeală de interpretare.

Accidentul în care au murit doi oameni

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost condamnat după un accident rutier produs pe 27 decembrie 2019, pe Dealul Negru, în județul Argeș.

Mașina condusă de acesta a intrat pe contrasens și a lovit frontal un autoturism Dacia Logan. Șoferul Loganului, în vârstă de 82 de ani, și o pasageră de 73 de ani au murit, iar alte două persoane au fost rănite.

Pe 8 ianuarie 2026, Curtea de Apel Pitești i-a majorat pedeapsa de la trei ani de închisoare cu suspendare la patru ani cu executare. Pe 2 iunie, Înalta Curte a respins contestația formulată de fostul ministru împotriva condamnării definitive.