Sari direct la conținut

Al doilea transplant cardiac din acest an din România, la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş

HotNews.ro
Al doilea transplant cardiac din acest an din România, la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş

Al doilea transplant cardiac din acest an din România a fost realizat în noaptea de sâmbătă spre duminică la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, iar pacientul este un bărbat de 39 de ani din Bucureşti, care se afla de peste doi ani pe listele de aşteptare. Donatorul a fost un tânăr de 17 ani care se afla în moarte cerebrală în urma unui accident vascular, relatează News.ro.

Intervenţia a fost anunţată printr-un comunicat de presă de către medicul Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului de Urgenţă şi Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) dinTârgu Mureş, care a precizat că este cel de-al doilea transplant cardiac din ţară realizat în acest an.

Pacientul este un bărbat în vârstă de 39 de ani din Bucureşti, care se afla de peste doi ani pe lista de aşteptare, iar intervenţia a durat şase ore şi s-a încheiat cu succes, pacientul fiind în prezent stabil şi în stare clinică bună.

Conform sursei citate, cordul a fost prelevat în cursul nopţii la Spitalul Judeţean Suceava, de către o echipă de medici din Târgu Mureş, donatorul fiind un tânăr în vârstă de 17 ani, aflat în moarte cerebrală în urma unui accident vascular hemoragic post-traumatic. Transportul echipei şi al organului prelevat a fost asigurat de către un echipaj SMURD, cordul fiind adus la Târgu Mureş cu elicopterul, după un zbor de 80 de minute.

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureş precizează că pe lista de aşteptare pentru transplant există în prezent 32 de pacienţi cu indicaţie de urgenţă care aşteaptă intervenţia chirurgicală salvatoare.

„În continuare, IUBCvT Târgu Mureş este singurul dintre centrele medicale acreditate pentru transplantul cardiac din România în care această procedura se efectuează în mod continuu, dar din păcate numărul redus al donatorilor din ţara face că numărul acestor intervenţii chirurgicale de înaltă performanţă să fie mult sub necesarul real la nivel naţional. Acest număr ar trebui să se situeze în jurul a două-trei proceduri/ un milion de locuitori, conform statisticilor ţărilor membre ale Uniunii Europene. Pe locul întâi, conform statisticii din 2017, se află Slovenia, cu 14 transplanturi de cord la un milion de locuitori, urmată de Croaţia, cu 11 astfel de proceduri la un milion de locuitori”, mai arată dr. Horaţiu Suciu.

În România, în anul 2016 au fost realizate 12 intervenţii de transplant cardiac, iar în anul 2017 au fost făcute trei transplanturi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro