Sari direct la conținut

Al treilea razboi mondial al automobilului

Chiar daca fuziunile si achizitiile intre marii constructori de masini s-au mai domolit, rasturnarile de situatie continua pe piata auto mondiala. In vreme ce producatorii coreeni si-au dat mana, iar Renault si Grupul PSA s-au orientat spre colaborarea cu japonezii, americanii pierd teren din pricina crizei petroliere. Marele pariu ramane, insa, Asia, in special pietele din China si India.

In Romania ierarhiile nu prea au insa legatura cu topul cifrelor de vanzari la nivel mondial.

Toyota va conduce lumea?

Anii de asteptare par sa fi luat sfarsit pentru producatorii asiatici de automobile. In SUA, Toyota – cel mai bine cotat constructor mondial, tocmai a urcat pe locul doi in topul vanzarilor dupa prima jumatate a anului 2006.

Primul loc pe piata nord-americana continua sa fie ocupat de General Motors, in timp ce Ford a cazut pe pozitia a treia, conform OICA (Organizatia Internationala a Constructorilor de Automobile).

Explicatia acestei rasturnari de situatie este data, pe de o parte, spun specialistii, de contextul geopolitic mondial, iar pe de alta, de marea dorinta a japonezilor de a invinge gigantii americani chiar la ei acasa.

Cresterea rapida a vanzarilor constructorului nipon in Europa si America de Nord au facut ca Toyota sa devina cel mai profitabil producator de automobile, cu o crestere cu 26,5 la suta a profitului, in primul trimestru fiscal.

Gigantul japonez detine fabrici in intreaga lume, in care dezvolta modelele celor patru branduri – Toyota, Hino, Daihatsu si Lexus, cu un volum total de 7,1 milioane unitati.

Evolutia spectaculoasa a japonezilor, cel putin pe piata nord americana, s-a datorat cresterii fara precedent a pretului benzinei, automobilele Toyota fiind recunoscute pentru consumul mai scazut de carburant, mult sub cel al marcilor americane.

Rezultatul ? La sfarsitul lunii trecute, General Motors raporta o scadere a vanzarilor cu 22,5 la suta, iar Ford Motor – cu 34,3 la suta, asta in timp ce Toyota crestea cu 16 la suta. Desigur, americanii au reactionat imediat la “atacul” japonez pe piata auto. GM, number one la nivel mondial, a anuntat urgent un plan de retehnologizare a unitatilor sale de productie.

Concluzia: va cheltui 1 miliard de dolari ca sa readuca gigantului la profit. Reteta care vizeaza recastigarea clientelei pierdute in favoarea Toyota se bazeaza pe obtinerea unei mai mari flexibilitati a fabricilor, ceea ce va permite constructia, in aceeasi unitate, a mai multor modele apartinand diverselor branduri ale grupului.

Concomitent cu aceasta operatiune, GM, DaimlerChrysler si BMW vor dezvolta impreuna motoare cu tehnologii hibride, pentru a concura direct cu Toyota care vinde deja modelul Prius – o masina ce utilizeaza atat propulsia conventionala, cat si pe cea electrica.

GM si Ford – gigantii americani se tin pe podium

Cu 9 milioane vehicule produse anual, GM detine de 75 de ani suprematia vanzarilor la nivel mondial. Fondat in 1908, GM dispune, in prezent, de 327.000 angajati.

Avand cartierul general la Detroit si fabricand masini si camioane in peste 33 de tari, GM detine, in acest moment, marcile nord americane Chevrolet, Pontiac, Buick, Saturn, Cadillan si Oldsmobile, Hummer, precum si divizia de camioane GMC.

GM mai include Holden in Australia, Isuzu, Suzuki si Subaru (20 la suta din actiuni) in Japonia, Opel, Vauxhall, Volvo si Saab in Europa, Shanghai GM in China si Daewoo in Coreea. Ultima mare achizitie a fost cea a gigantului coreean Daewoo, achizitie facuta din necesitatea GM de a putea ataca pietele emergente din Asia si Europa cu produse ieftine si competitive.

O parte din modelele Daewoo sunt comercializate in Europa si SUA sub brandul Chevrolet – unul care in Romania se afla, conform APIA, pe locul 9 in topul celor mai vandute.

La randul sau, Ford pastreaza cu greu pozitia doi, cu Toyota in spatele sau, dar primul constructor care a produs o masina in serie nu se da batut cu cele opt marci pe care le detine: Ford, Lincoln si Mercury in SUA, Mazda in Japonia si Jaguar, Land Rover si Aston Martin in Europa.

Constructorul american, ce a inceput initial ca fabricant de modele populare, are acum drept strategie oferirea de modele premium si de lux, pe principiul masina mai scumpa – marja mai mare de profit.

Renault – Nissan – Dacia – Samsung si VW – cele mai mari vanzari in Romania

O alianta pe doua continente a facut ca Renault sa revina alaturi de Nissan in ierarhia constructorilor mondiali, devansand cel mai bine plasat constructor european, VW. Dupa o elaborata activitate de implementare a platformelor comune, Renault si Nissan au reusit sa vanda peste 5,9 milioane de automobile de clasa mica si medie.

Dar, desi Nissan a fost inghitit de Renault, Nissan ramane locomotiva Grupului, la care in urma cu doi ani a fost adaugat si Samsung, care, in acest moment produce masini pentru piata coreeana . Un adevarat succes de piata este reprezentat, insa, de Dacia, care, cu noul Logan a sedus piete ca Asia, America de Sud, Africa si Europa.

In Romania, Grupul Renault – Nissan – Dacia se afla pe primul loc in topul vanzarilor, cu 12.037 unitati. In Europa, insa, numarul unu este grupul Volkswagen, care detine in portofoliu doua mari divizii. Divizia sport premium si lux, ce include Audi, Lamborghini si SEAT, si divizia VW formata din Volkswagen, Bentley, Skoda, Bugatti si VW vehicule comerciale.

VW este unul dintre primii constructori care a intuit potentialul Chinei, aceasta fiind a doua sa mare piata de desfacere. Specializat pe modele populare, VW vinde anual in Europa, America de Sud si Asia 5,1 milioane vehicule. In Romania marcile grupului VW sunt pe locul 2, cu 3.639 vandute.

DaimlerChrysler – axa SUA-Europa-Asia

Considerata fuziunea secolului XX, alianta dintre Daimler Benz si Chrysler Group avea rolul de a obtine suprematia in segmentul premium si de lux din SUA si de pe batranul continent. Ulterior, a fost achizitionat si gigantul japonez Mitsubishi, pentru a se forma o alianta pe trei continente.

Din pacate, japonezii nu au putut tine pasul si au fost debarcati, la inceputul secolului XXI, in prezent fiind administrati de un consortiu bancar. Oricum, pentru Daimler si Chrysler nu a fost o afacere rea. Cat timp dolarul a fost puternic, divizia germana a obtinut profituri semnificative in SUA.

Ulterior, cand euro s-a intarit, brandurile americane ale grupului – Dodge, Chrysler si Jeep – au inceput sa produca, ajutate de Daimler Benz, modele atractive pentru piata europeana.

DaimlerChrysler mai include, pe langa brandurile enumerate, Maybach, Mercedes-Benz si Smart, activitatea fiind completata de constructia de vehicule comerciale, camioane, autocare si autobuze, produse sub brandurile Mercedes-Benz, Freightliner, Fuso (Mitsubishi), Sterling Trucks, Western Star Trucks, Thomas Build Busses, SETRA si Orion. DaimlerChrysler produce anual 4,3 milioane de vehicule.

Citeste articolul complet in Gandul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro