Alegerea buna e cea de care ti-e teama (de Mihnea Maruta)

Abia acum, cand vreau sa scriu si nu stiu cum sa incep, mi s-a pus botul in stomac. Ieri, nu l-am avut. Nu inteleg de ce, dar nu l-am avut. Sa va povestesc…

– Vineri seara, am lucrat vreo cinci ore pe un material de vreo 10.000 de semne pentru presa.nu, despre temele originale din viziunile politice ale celor trei candidati cu sanse la Presedintie. Le-am citit programele si am ales cate trei idei care se adreseaza unor grupuri foarte mari de populatie. Am terminat textul pe la miezul noptii. Nimic nu e intamplator.

– Sambata, am intrat pe messenger pe la ora 11. Voiam sa aflu unde urma sa se desfasoare dezbaterea dintre Antonescu si Basescu. Ma gandeam sa particip si apoi sa scriu pe blog, sau macar sa fac fotografii la intrare, dat fiind ca nu am nici o legitimatie de presa valabila. Se vehiculau doua variante pentru locul intalnirii – Aula Magna a UBB si hotelul Opera Plaza.

– La 12 fara 10 i-am dat un sms lui Robert Turcescu. Citisem ca el ar putea fi moderatorul intalnirii si, in buna traditie romaneasca, m-am gandit sa-l rog “sa ma bage” si pe mine. N-am mai apucat: mi-a raspuns ca in acea seara avea programata o editie speciala, la Realitatea, si ca n-are cum sa le faca pe amandoua.

– Catre ora 13 a devenit limpede ca intalnirea urma sa aiba loc la Opera Plaza. O prietena mi-a spus ca se va intra pe baza de lista intocmita de SPP. Incepeam sa ma dezumflu. In definitiv, nu era nici un capat de lume daca nu participam…

– La ora 13.20, cand tocmai facusem rost de un numar unde se putea suna pentru acreditari si ma pregateam sa incerc, primesc sms de la un numar pe care nu-l aveam la “Contacte”: “Sint Sever Voinescu, ma poti suna urgent?”.

– A durat cam un minut. Poate doua. Am luat decizia pe loc, la telefon. (Pavić “al meu”, sarbul care scrie visand, spune undeva, in “Ultima iubire la Tarigrad”, ca, daca esti intr-o mare cumpana, alegerea buna e cea de care ti-e teama. Asa am facut.)

– Ce mi-a spus Sever Voinescu – in timp ce eu nu conteneam sa ma mir, in sinea mea, de felul misterios in care Doamne-Doamne croieste destinele? M-a rugat sa moderez eu, ca staff-urile celor doi nu s-au inteles asupra niciunui alt nume si ca, daca refuz, s-ar putea ca dezbaterea sa nu se mai desfasoare, pentru ca exista si acest interes.

– Si am zis “da”. Mai mult mie insumi, mai mult copilului din mine i-am spus “esti om mare, du-te!”. (Acum, cand scriu, imi fuge gandul la Steinhardt si la tatal lui…). Am zis “hai s-o facem” si, in acelasi timp, ma uimea cum, exact cu o seara inainte, le citisem programele, deci aveam ce sa-i intreb. Si ma onora, de ce sa n-o spun, ca fusesem acceptat de ambii candidati. Nu muncisem degeaba.

– “O sansa pe care s-ar putea sa n-o mai ai niciodata” – si la asta m-am gandit. Cine ar fi dat cu piciorul? Stiam ce sa intreb, eram solutia de avarie si voiam sa fiu mai tare decat propria-mi teama. Acestea au fost motivele.

– Si, da, recunosc, si trebuie sa stiti, n-am mai facut niciodata asa ceva. Si nu numai ca nu aveam nici o experienta in a modera o discutie transmisa in direct, dar, atat la Cluj, cat si la Bucuresti, refuzam mai toate invitatiile de a participa ca invitat la dezbateri televizate. La “Cotidianul”, mai ales, le-am scos peri albi colegilor mei Aurelian Amuraritei (publisher) si Livia Moisii (brand manager) cu incapatanarea mea de a nu aparea “pe sticla”.

– Pentru ca nu ma simt in largul meu, pentru ca vorbesc (prea) rar, pentru ca nu sunt un tip conflictual, pentru ca n-am replica spontana. Nu cred ca sunt bun la tv. Imi place sa rumeg o propozitie inainte de a o arunca. Mi se potriveste ziarul. Si blogul. Si, totusi, am acceptat. Judecati-ma.

– Am ajuns la hotel pe la 14.10. In taxi, nu mai conteneau telefoanele si sms-urile. “- Tu moderezi? Si ce sa scriu, ca esti blogger?”. “- Da, blogger somer, asa sa scrii”. Un somer a moderat prima dezbatere in direct dintre doi candidati la prezidentiale. Teoria conspiratiei sa ia o pauza.

– Purtatorii de cuvant ai celor doi candidati nu mi-au impus nimic. Nici o intrebare. Am convenit doar ca fiecare va avea: 1) dreptul de a-si formula pozitia privind tema despre care s-a pronuntat celalalt, 2) trei minute pentru a-si expune viziunea despre educatie si 3) o intrebare de final adresata rivalului. In rest, m-au lasat sa intreb ce vreau. Sincer, nu ma asteptasem la o asemenea libertate. Au fost de acord chiar sa renunte la alte trei minute pentru viziunile privind economia, cand le-am spus ca schimburile de replici ar fi mai dinamice. Remarcabil. Cu adevarat remarcabil. Doi candidati curajosi.

– Am cerut 50 de whisky si-am baut jumatate.

– In sala – care nu era un hol si nici nu semana a “camin cultural”, cum s-a spus la Antena 3 -, studioul ad-hoc era curat si elegant. (Nepotrivit, pentru transmisia tv, a fost, poate, doar bannerul albastru al facultatii). Am incercat sa nu ma gandesc ca totul se transmite in direct si ca ma vede o tara. Trebuia sa-i arat copilului ca e doar un joc serios. Singura diferenta: mi se usca gatul mult mai usor. Intr-un fel oarecum inconstient, pentru ca nu mai aveam timp de asta, mi-am spus – nu exista camere de filmat, nu ma uit la ele, nu imi imaginez “ce zic acum toti cei care ma cunosc”. O singura obsesie: sa nu favorizez pe niciunul. Sa nu-mi fie rusine la final.

– Multi si-ar fi dorit sa fie in locul meu. Unul dintre ei continua sa repete cand am ajuns inauntru. Ii felicit anticipat pe jurnalistii care vor afla ce “injunghieri” s-au produs in ultimele trei ore dinaintea dezbaterii, de ce au fost respinse celelalte variante, cine a vrut sa boicoteze intalnirea si cum s-a ajuns la numele meu. Eu am auzit doar zvonuri si nu ar fi corect sa le fac publice.

– Nici acum nu realizez cu adevarat prin si pe langa ce am trecut. Nici candidatii, nici echipele lor de campanie nu stiu ce risc si-au asumat. Si asta face povestea si mai si… Mi-au lasat libertate completa! Toate intrebarile au fost ale mele. Puteam sa am agenda personala, sa lesin, sa nu mai stiu ce sa intreb, sa ma blocheze emotia. Ne-a trecut glontul pe la ureche tuturor. Intelegeti?

– “In prima parte nu stiai ce sa faci cu mainile”, mi-au spus prietenii. Adevarat. Pana la sfarsit n-am stiut. Aveam un singur gand: “De tine depinde sa fie corect, de tine depinde ca niciunul sa nu fie avantajat”. Si mai bea o gura de apa…

– Antonescu mi-a tinut privirea in cele cateva secunde in care ne-am strans mainile, Basescu si-a intors-o dupa primul contact vizual. Aveam sa descopar, surprins, ca el, Basescu, era mai emotionat decat contracandidatul sau. Si-a inghitit nodul din gat de vreo trei ori. “Daca si presedintele are trac, nu te mai gandi la tine, Maruta”, imi spuneam.

– “Lasa-i sa se contrazica, asta asteapta oamenii cel mai mult”. Am facut bine? Eu zic ca da. I-am lasat de vreo doua ori sa isi dovedeasca spontaneitatea si inteligenta prompta. Nu asta lipsea campaniei electorale?

– Cum am ales intrebarile? Eram la Cluj, intr-un mediu universitar, asa ca am hotarat din start ca nu voi intra in mocirla ultimelor zile. Nu moguli, nu presa, nu paranoia. Sa vad cum se descurca la adevaratele probleme, la cele care-i preocupa pe telespectatorii aia necunoscuti: va fi mai bine cu o singura Camera?, e posibil sa nu mai numiti activisti incompetenti la conducerea institutiilor statului?, se poate reface capacitatea magnetica a Romaniei, ca sa nu ne mai plece sufletistii dezamagiti?, relaxarea fiscala e realista?, sunteti in stare sa modernizati satul romanesc? si, de fapt, cine esti tu, Antonescu?, cine esti, tu, Basescu?… Judecati-ma.

– Doar atat m-au rugat consilierii celor doi: “Lasati-i sa vorbeasca”. Si aveau dreptate. Ei candideaza, ei isi asuma toate riscurile, a lor e supra-solicitarea fizica si psihica, ei propun solutii. Nu eventualul meu tupeu era testat, ci forta lor. Am gresit?

– La finalul dezbaterii, niciunul n-a venit sa-mi intinda mana. Au plecat pur si simplu. Nu mai conta. Pentru mine, fusese fifty-fifty.

– Un sms: “Bineeeee, Mamarutzaaaaaaa”. Am iesit, trag aer in piept. Am visat.

Citeste articolul si pe blogul lui Mihnea Maruta

Va invitam sa semnalati in comentariile la articol cazuri flagrante de manipulare sau joc incorect in campanie din partea mass-media.

Mihnea Maruta este unul dintre cei sapte cunoscuti comentatori media care scriu despre modul in care mass-media se comporta in campania electorala prezidentiala.