Sari direct la conținut

Alegeri în Austria. Cum arată sondajele, cu câteva ore înaintea scrutinului, pentru cancelarul care a spus „nein” României în Schengen

HotNews.ro
Karl Nehammer, cancelarul Austriei. Foto: Profimedia
Karl Nehammer, cancelarul Austriei. Foto: Profimedia

Cu o zi înainte de alegerile din Austria pentru Consiliul Naţional, potrivit sondajelor, populiștii de dreapta de la Partidul Libertății (FPÖ) au câteva puncte procentuale înaintea conservatorilor de la Partidul Popular Austriac (ÖVP), al cancelarului Karl Nehammer.

Consiliul Naţional va fi ales duminică, 29 septembrie. Președintele ÖVP și candidat de top al partidului, Karl Nehammer, riscă să nu mai rămână cancelar. Deși ÖVP, potrivit unor sondaje, a reușit să recupereze 1,9 procente, conservatorii rămân, în continuare, pe locul doi (24,6%). Cu 27%, FPÖ este in fruntea preferințelor electoratului austriac.

A treia opțiune se vrea Cancelarul Poporului

Karl Nehammer a fost inițial a treia alegere a ÖVP – după căderea lui Sebastian Kurz și după foarte scurtul interludiu al diplomatului Alexander Schallenberg, în fruntea Cancelariei austriece. Nehammer se vrea „Cancelarul Poporului”, precum își făcea reclamă în corturile de petreceri cu bere, dar acest lucru depinde de rezultatul alegerilor de duminică.

Pe afișele electorale ale ÖVP, Nehammer pledează pentu un „centru puternic”. Dar partidul a slăbit masiv, de la prăbușirea guvernului Kurz. De luni de zile a stagnat în jur de 25%. Însă Nehammer se arată gata de luptă. „Va fi o decizie între el și mine”, a spus el, referindu-se la competiția cu Herbert Kickl, președintele FPÖ.

La ultimele alegeri pentru Consiliul Național au fost 37,5 % din voturi pentru ÖVP – și doar 16,2 % pentru FPÖ. Această proporție s-a schimbat apoi complet.

În așa-numitele sondaje de duminică, FPÖ a fost stabil, la cca 30%, pentru o lungă perioadă de timp, în anul electoral 2024. Aceasta înseamnă că a avut cu cinci puncte procentuale mai mult decât ÖVP, ceea ce înseamnă că populiștii de dreapta ar fi fost, pentru prima dată, câștigători clari ai alegerilor, dacă votul ar fi avut deja loc în aceste duminici, ale anului curent.

Nehammer și „Planul Austria”

Dar Nehammer a făcut un pas pentru a preveni asta. El are un plan: „Planul pentru Austria”, cu 81 de pagini de politică conservatoare clasică. Este vorba despre reduceri de taxe, ajutor financiar pentru prima casă, concediu plătit pentru bunici, pentru a-și îngriji nepoții.

Dar chiar și în cadrul propriului său partid au existat solicitări pentru o abordare mai dură. Nehammer a răspuns la aceasta și și-a înăsprit politica: mai puțină migrație ilegală, mai multă protecție a frontierei, un curs mai strict privind beneficiile sociale pentru imigranți, mai multă cultură dominantă austriacă. Sună cunoscut? Multe dintre aceste direcții sunt similare celor din programul FPÖ.

„Nu am nicio problemă cu asta”, a spus Nehammer, când a prezentat „Planul pentru Austria”. Cancelarul ÖVP întrevede acum o nevoie de acțiune, în special în ceea ce privește problema migrației. Procedând astfel, Nehammer dorește să împiedice și mai mulți alegători, să migreze de la ÖVP la FPÖ.

În mod evident, conservatorii din Austria nu se baricadează împotriva populiștilor, cum face Germania cu AfD. „FPÖ este un partid foarte eterogen. Slavă Domnului. Există o mulțime de oameni rezonabili în FPÖ”, a spus Nehammer, citat în presa germană.

Aceasta înseamnă că Nehammer își păstrează toate opțiunile deschise, pentru a doua zi după alegeri. ÖVP guvernează deja împreună cu FPÖ, în trei state federale. A exclude o renaștere a unei coaliții ÖVP-FPÖ, negru-albastru, ar fi nerealist. Există, de asemenea, destule suprapuneri de viziune în politica de migrație și în politica economică.

Cum se formează Guvernul în Austria

Alegerile pentru Consiliul Național din Austria vor avea loc pe 29 septembrie 2024. Consiliul Naţional reprezintă a doua cameră a Parlamentului austriac. Din 1971 a fost format din 183 de membri. Consiliul Național este organul central al legislației federale din Austria. Compoziția sa are o influență semnificativă asupra formării guvernului și asupra politicii curente.

La alegerile pentru Consiliul Național din 29 septembrie 2019, Partidul Popular Austriac (ÖVP) a devenit cea mai puternică forță, cu peste 37% din voturi, urmat de Partidul Social Democrat (SPÖ) cu puțin peste 21% și Partidul Libertății (FPÖ) cu puțin sub 16% . În timp ce ÖVP a reușit să-și extindă avantajul, FPÖ și SPÖ au pierdut o cantitate semnificativă de voturi.

NEOS și-a îmbunătățit ușor scorul și a ajuns la 8,1%. Lista Peter Pilz nu a reușit să intre, având mai puțin de 2 procente. Pe de altă parte, Verzii, care au părăsit Consiliul Național în 2017, au reușit să intre, cu 13,9%. Toate celelalte partide care au concurat nu au jucat niciun rol, cu ​​un total de 1,3% din voturile primite. Prezența la vot a fost de 75,6%.

Karl Nehammer (născut la 18 octombrie 1972, la Viena) este cancelar al Republicii Austria din 6 decembrie 2021. Anterior, el a fost ministru federal de interne, timp de doi ani. În decembrie 2021 a devenit președinte executiv al Partidului Popular Austriac.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro