Alegeri la jumătatea mandatului în SUA, o miză imensă pentru Donald Trump: Rezultat incert, ultimele sondaje indică faptul că democrații câștigă Camera, dar republicanii mențin controlul Senatului
O mare incertitudine politică domnește în Statele Unite, cu cinci zile înainte de alegerile pentru Congres: ultimele sondaje indică în continuare dueluri încă extrem de indecise chiar dacă democrații păstrează avantajul pentru controlul Camerei Reprezentanților iar republicanii pentru Senat, scrie AFP.
Cu încă zece mitinguri de campanie prevăzute până luni seara, dintre care unul în statul-cheie Missouri în această joi, Donald Trump s-a implicat deplin în aceste alegeri, așa cum rar a făcut-o vreun președinte american în trecut.
Acesta este conștient că rezultatul scrutinului din 6 noiembrie va fi decisiv pentru următorii doi ani ai mandatului său. Cu promisiunea unei paralizii și a unor anchete parlamentare împotriva lui dacă democrații câștigă Camera, sau chiar blocarea nominalizărilor juridice și spectrul unei proceduri de destituire dacă vor câștiga și Senatul.
„Nu sunt pe buletinul de vot dar în realitate este așa, pentru că este de asemenea un referendum despre mine”, a declarat miliardarul.
Donald Trump și-a multiplicat deci anunțurile susceptibile să îi mobilizeze alegătorii, precum trimiterea de militari la granița cu Mexicul pentru a stopa „invazia” migranților din America Centrală.
Entuziasmul democrat
Fostul om de afaceri speră că bombardamentul intervențiilor sale va contra elanul democraților.
„Nu vorbim de un val albastru”, culoarea democraților, a afirmat el miercuri, la ABC. „Va fi foarte strâns. Senatul are un aer foarte promițător”.
De obicei mai prudentă, șefa democraților din Camera Reprezentanților, Nancy Pelosi, a afișat un mare optimism: „Vom câștiga”, a asigura ea marți seara, la CBS. „Democrații vor câștiga Camera”, a precizat ea. „Și dacă vom avea o victorie și mai mare, Senatul, posturile de guvernatori, va fi o mare noapte pentru America”.
Ultimele sondaje sunt mai puțin definitive.
Republicanii dețin o majoritate foarte strânsă în (51-49) dar democrații se confruntă cu o ecuație extrem de dificilă: doar o treime din fotolii sunt scoase la alegeri la fiecare doi ani. Ori, de această dată, democrații vor trebui să apere 26 dintre cele 35 de fotolii în joc, dintre care mai multe în state care au votat cu republicanul Trump în 2016.
La Cameră, circa 30 de scrutine sunt încă prea strânse pentru a cunoaște un învingător, chiar dacă sondajele dau democrații în avantaj, pe fondul unei puternice mobilizări a acestora.
Site-ul FiveThirtyEight, referință în predicțiile electorale, le oferă astfel șase șanse din șapte să câștige camera inferioară. În schimb, dinamica se inversează total pentru Senat, cu șase șanse din lapte pentru o majoritate republicană.
Dintre cele 36 de posturi de guvernatori în joc, mai multe alegeri se anunță de asemenea extrem de strânse. Cu candidați care au marcat deja istoria americană, precum Andrew Gillum, primul candidat de culoare în Florida, și Stacey Abrams, prima candidată de culoare la un post de guvernator în Statele Unite.
Pentru Senat, un sondaj Fox News în 5 state foarte disputate arăta miercuri seara o mare incertitudine.
Trei dintre cele cinci scrutine „pot merge într-un sens sau altul”, remarca televiziunea apropiată republicanilor referitor la Arizona, Missouri și Indiana. Iar în Tennessee și Dakota du Nord, „republicanii conduc, dar entuziasmul democraților ar putea îndepărta ecartul”.
În Texas, democratul devenit un star al politicii naționale Beto O’Rourke este cu 6,5 puncte în spatele republicanului Ted Cruz pentru Senat dar nu se dă bătut.
„Mai mult ca niciodată, avem nevoie de toți texanii”, a scris el pe Twitter joi dimineață … în spaniolă, în încercarea de a mobiliza alegătorii hispanici esențiali în acest stat republican.