Alegeri locale 2020. Orban: E clar că e o victorie / Deja începem să gândim politica de alianţe în fiecare judeţ
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, se declară mulţumit de modul cum au decurs alegerile locale, el afirmând că prezenţa la vot a fost una semnificativă, relatează Agerpres. Liderul PNL a vorbit despre o victorie la aceste alegeri şi a arătat că deja liberalii se gândesc la alianţe.
„O să vă spun că da. Sigur au fost excepţii, au fost cozi. Îmi pare rău. Au trebuit să fie cozi, dar pe de altă parte am fost obligaţi să luăm măsurile de protecţie sanitară. Prezenţa la vot a fost semnificativă, o prezenţă bună, chiar peste aşteptările multora. Le mulţumesc tuturor românilor că s-au prezentat la vot şi că se prezintă în continuare la vot până la ora 21.00”, a spus Orban, duminică, la sediul central al PNL, întrebat dacă este mulţumit cum au decurs alegerile locale.
Despre prezenţa la vot în Bucureşti, liderul PNL a susţinut că este „relativ bună” în condiţii de pandemie. El s-a declarat impresionat de corectitudinea cetăţenilor care au venit la vot.
„Eu nu am văzut cazuri în care să existe cetăţeni care să nu respecte regulile de protecţie sanitară care au fost stabilite prin reglementări şi chiar sunt impresionat şi le mulţumesc românilor că au înţeles şi sunt convins că din procesul electoral, din exercitarea votului de către cetăţeni sper să nu existe niciun caz de îmbolnăvire sau să fie un număr minim de cazuri”, a mai spus Orban.
Liderul PNL a vorbit despre o victorie la aceste alegeri şi a arătat că deja liberalii se gândesc la alianţe. „E clar că e o victorie, dar ca să fie o victorie definitiv pecetluită, trebuie să fie finalizate procesele verbale de numărare a voturilor din fiecare secţie, din fiecare circumscripţie, astfel încât să ştim exact rezultatul. (…) Deja începem să gândim politica de alianţe în fiecare judeţ, în fiecare municipiu. Evident, avem ca priorităţi în politica de alianţe formaţiunile afine cu care vom încerca să formăm majoritatea”, a afirmat Ludovic Orban.
El a arătat că liberalii vor realiza o numărătoare paralelă.
„Ne organizăm să asigurăm corectitudinea la numărarea voturilor. Le-am solicitat tuturor delegaţilor noştri să fie atenţi, să se realizeze numărarea voturilor în conformitate cu prevederile legale, să asigure numărarea paralelă, să asigure informaţiile pentru numărarea paralelă, ceea ce face orice organizaţie în ziua alegerilor”, a explicat Orban.