Sari direct la conținut

Alegeri locale în R. Moldova: Prezenţă de doar 18,94% în turul al doilea, la ora 13:00

HotNews.ro
Vot in Republica Moldova, Foto: Agerpres
Vot in Republica Moldova, Foto: Agerpres

Mai puţin de 20% din alegătorii din Republica Moldova s-au prezentat la urne, până duminică la prânz, în turul al doilea al alegerilor locale pentru funcţia de primar, potrivit datelor centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Prezenţa la vot la nivel naţional, la ora 13:00, era de 18,94%, numărul votanţilor fiind de 161.450, dintr-un total de 839.239 alegători înscrişi pe listele electorale, arată Agerpres.

În municipiul Bălţi, şi-au exprimat dreptul de vot 11.737 persoane, ceea ce reprezintă doar 11,71% din totalul potenţialilor votanţi.

În acelaşi timp, în municipiul Ungheni, au votat doar 4.451 persoane, adică 15,71% din electorat, iar în municipiul Edineţ au ieşit la vot 2.451 reprezentând 15,4% din totalul alegătorilor.

De asemenea, în municipiul Comrat din Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia au participat la vot, până la ora 13:00, doar 4.001 persoane, ceea ce înseamnă 18,7% din totalul populaţiei cu drept electoral.

În suburbiile municipiului Chişinău, prezenţa la vot era de 15,92%.

Populaţia cu drept de vot din 273 de localităţi din Republica Moldova se prezintă duminică la urne în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale pentru funcţia de primar.

Al doilea tur de scrutin este organizat după ce, în urmă cu două săptămâni, la 5 noiembrie, niciunul dintre candidaţii la funcţia de primar nu a obţinut majoritatea simplă a voturilor necesare pentru a fi declarat ales.

Potrivit legislaţiei electorale din Republica Moldova, în turul al doilea, alegerile sunt declarate valabile dacă la acestea participă cel puţin 20% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale din acea localitate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro