Sari direct la conținut

Alegeri prezidențiale 2025. A fost constituit Biroul Electoral Central / Cine face parte din BEC

Alegeri prezidențiale 2025. A fost constituit Biroul Electoral Central / Cine face parte din BEC
Secție de vot din România. Foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că vineri a fost constituit Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Din BEC fac parte cinci judecători de la Înalta Curte și reprezentanți ai partidelor politice. 

Cei cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) care fac parte din BEC sunt: Cristinel Grosu (președinte), Mihnea Adrian Tănase (locțiitor al președintelui), Măricel Nechita, Mihaela Mîneran, Ana Hermina Iancu, conform unui comunicat de presă al AEP.

Din BEC mai fac parte și președintele și vicepreședinții AEP, Toni Greblă, respectiv Zsombor Vajda și Cosmin-Gabriel Popp. 

Din BEC mai fac parte și șapte reprezentanți ai partidelor politice parlamentare: Viorel Mocanu (Partidul Social Democrat), Ingrid-Luciana Mocanu (Alianța pentru Unirea Românilor), Cristian Ene (Partidul Național Liberal), Oana Anghel (Uniunea Salvați România), Aura-Speranța Ungureanu (Partidul S.O.S. România), Marian Radu (Partidul Oamenilor Tineri) și Maria Kolumban (Uniunea Democrată Maghiară din România).

Primul tur al alegerilor prezidențiale urmează să aibă loc în 4 mai, iar cel de-al doilea tur în 18 mai.

INTERVIURILE HotNews.ro