Sari direct la conținut

Alegeri prezidențiale 2025. Zeci de sesizări legate de propagandă electorală înaintea deschiderii urnelor, primite de MAI

HotNews.ro
Alegeri prezidențiale 2025. Zeci de sesizări legate de propagandă electorală înaintea deschiderii urnelor, primite de MAI
Secție de vot din România. Foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Ministerul Afacerilor Interne MAI anunţă că structurile sale au primit zeci de sesizări legate de propagandă electorală în perioada dinaintea deschiderii urnelor, potrivit News.ro.

În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, structurile MAI au primit sesizări privind 50 de posibile incidente electorale în legătură cu alegerile prezidenţiale, dintre care 34 semnalau continuarea propagandei electorale, iar două sesizări reclamai coruperea alegătorilor 

„Din totalul sesizărilor, 19 au fost transmise spre competentă soluţionare Birourilor electorale”, a anunţat, duminică dimineaţă, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Alte 9 sesizări privind posibile incidente au fost transmise către MAI în legătură cu alegerile locale parţiale. 

Monica Dajbog a adăugat că preşedinţii Birourilor secţiilor de vot au atribuţii nu doar în incinta acestora, ci şi în spaţiile publice din jurul secţiilor, până la o distanţă de 500 de metri, iar refuzul oricărei persoane de a se conforma dispoziţiilor preşedinţilor reprezintă contravenţie. 

Duminică, la ora 8:00, oficialul MAI a anunţat că nu au fost înregistrate incidente legate de votul cu urna mobilă iar la prima oră 43 de persoane au votat cu urna mobilă. Numărul solicitărilor pentru urna mobilă este mai mic cu aproximativ 11.000 comparativ cu procesul electoral anterior. 

Peste 43.000 de angajaţi ai MAI sunt angrenaţi astăzi, 4 mai, în misiuni conexe procesului de votare.

Alegătorii pot vota în baza cărţii de identitate, cărţii de identitate electronice sau provizorii, în baza buletinului de identitate sau a carnetului de serviciu militar, în cazul elevilor de la şcolile de profil.

Cetăţenii care nu deţin documente de identitate valabile se pot adresa Serviciilor de evidenţa persoanelor, care lucrează în cursul zilei de duminică. Doar  românii care votează în străinătat, sau cei care au domiciliul peste hotare dar votează în România îşi pot exercita dreptul de vot în baza paşaportului.

INTERVIURILE HotNews.ro