Sari direct la conținut

Alegeri regionale în Rusia: Moscova anunţă victoria partidului preşedintelui Putin în regiunile anexate din Ucraina

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: Mikhail Metzel / Sputnik / Profimedia
Vladimir Putin, Foto: Mikhail Metzel / Sputnik / Profimedia

Moscova a anunţat duminică seara victoria partidului preşedintelui Vladimir Putin în alegerile organizate şi în teritoriile anexate din Ucraina, cu peste 70% din voturi, scrutine considerate „ilegale” de Kiev şi aliaţii săi, relatează AFP și Agerpres.

Comisia Electorala Centrală a Rusiei a declarat duminică seara că partidul Rusia Unită al preşedintelui rus s-a clasat pe primul loc la aceste alegeri regionale în cele patru teritorii anexate din Ucraina.

Preşedinta Comisiei Electorale, Ella Pamfilova, a salutat alegerile care s-au desfăşurat într-o „manieră dinamică, cu puţine nereguli”.

Cu aceste alegeri desfăşurate timp de trei zile, de vineri până duminică, Moscova încearcă să-şi legitimeze anexările în Ucraina prin votul organizat şi în teritoriile ocupate din est şi sud.

În pofida condamnărilor puternice din partea Occidentului, Rusia a proclamat în septembrie 2022 anexarea a patru teritorii ucrainene pe care le controlează doar parţial – Zaporojie, Herson, Doneţk şi Lugansk – după „referendumuri” nerecunoscute de comunitatea internaţională.

Alegerile au loc cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale programate pentru începutul anului 2024, care l-ar putea menţine pe Vladimir Putin la putere până în 2030.

Alegerile regionale în Rusia au fost organizate pentru a desemna guvernatori, deputaţi regionali şi aleşi municipali.

Votarea online a fost posibilă în mai multe regiuni ruseşti, inclusiv în capitala Moscova.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro