Alegerile din Marea Britanie – Care sunt sansele ca Brexitul sa poata fi oprit?
Alegerile generale din Marea Britanie n-au aprins inca spiritele. Partidele de opozitie sunt in deriva. Conservatorii Theresei May conduc detasat.
Avand in vedere ca toata viata am fost liberal-democrat (am arborat primul meu afis pentru Partidul Liberal de pe vremea aceea la alegerile din februarie 1974, cand aveam 11 ani), nu sunt un observator indiferent si, cu atat mai putin, in privinta propriului meu partid. Singurul partid de centru proeuropean din Mare Britanie si-a risipit eventualul sau avantaj la inceputul campaniei, intrebandu-se incurcat daca nu cumva Tim Farron – un crestin convins – crede ca homosexualitatea este un pacat.
Asta se va schimba in urmatoarele sase saptamani. Putini se indoiesc ca liberal-democratii isi vor recupera macar cateva dintre cele aproape 50 de fotolii pe care le-au pierdut in alegerile din 2015. Dar mai important este sa ne intrebam daca asta conteaza.
Este totusi posibil ca o combinatie intre gafele din campanie, variatiile prezentei la urne, dezamagirea provocata de Brexit, o revigorare a liberal-democratilor si niste laburisti in revenire surprinzatoare sa duca la un parlament fara majoritate clara.
Asta ar costa-o pe dna May functia de premier si ar aduce la guvernare o coalitie sau un guvern minoritar care ar putea opri alunecarea spre Brexit.
Sansele sunt slabe – poate 15% (site-urile de pariuri ofera o cota intre 5/1 si 10/1 pentru un parlament fara majoritate). Tinand cont de cat de dezastruos cred eu ca va fi Brexitul, atat pentru tara mea, cat si pentru Europa, cred ca orice sansa trebuie cantarita. Imi aduc aminte de micile si timidele demonstratii antisovietice de la inceputul anilor ¬80, pentru libertatea politica a Poloniei si pentru independenta statelor baltice. Daca cineva le-ar fi dat atunci acestor tari captive 10% sanse de a adera la NATO in urmatorii 20 de ani, am fi sarit in sus de bucurie. O sansa slaba este preferabila lipsei oricarei sanse, iar simplul fapt ca alegerile au loc motiveaza speranta.
Cel mai probabil, dna May va obtine majoritatea pe 8 iunie. Dar cat de mare va fi?