Aleksandr Iakovlev: Ideologul apostat (de Vladimir Tismaneanu)

A incetat din viata, la virsta de 81 de ani, Aleksandr Iakovlev, principalul arhitect al strategiilor gorbacioviste cunoscute sub numele de perestroika si glasnost.

In ultimul deceniu si mai bine, Iakovlev a indeplinit importanta functie de presedinte al Comisiei prezidentiale pentru reabilitarea victimelor represiunii politice. Am citit cele mai multe dintre lucrarile sale din anii liberalizarii sistemului sovietic si am scris despre cartile sale articole analitice, uneori, destul de cri-tice.

Deplingeam, mai ales in legatura cu cartea sa „Destinul marxismului in Rusia”, absenta unei viziuni riguroase asupra consecintelor radicalismului utopic pe plan global. Nu am negat insa faptul ca, spre deosebire de atitia birocrati, Iakovlev s-a despartit cu sinceritate de un sistem in care a crezut cindva orbeste.

Ultima sa carte, despre care am scris in „Times Literary Supplement”, a aparut in 2003 si se inti-tuleaza „Un secol de violenta in Rusia sovietica”. In paginile ei, Iakovlev a operat ruptura definitiva cu mirajul ideologic marxizant, a rostit cu tarie condamnarea bolsevismului ca frate geaman al fascismului.

Aleksandr Iakovlev s-a nascut intr-o familie de tarani, a luptat si a fost grav ranit in Al Doilea Razboi Mondial si a imbratisat cu ardoare mitologia stalinista. A crezut in lider, in partid, in fictiunile propagandistice codificate in „Cursul Scurt de Istorie al P.C. (b) al URSS” si in „Scurta biografie” a lui Stalin. A studiat la Scoala Superioara de Partid si a devenit un ideolog obedient.

Socul vietii lui Iakovlev, ca si al lui Gorbaciov, a fost „Raportul Secret” tinut de Hrusciov la Congresul al XX-lea al PCUS, in februarie 1956. Mitul lui Sta-lin a fost demolat peste noapte prin re-velatiile din acest discurs dinamitard. Oricare au fost limitele „Raportului Secret”, acest document a contribuit crucial la eroziunea regimurilor leniniste.

Vechile basme nu mai puteau convinge pe nimeni. Se intrase in era revizuirilor devastatoare, a marturisirilor, a reintoarcerii victimelor, a ereziilor.

Ereticii, mai cu seama in URSS, trebuiau sa paseasca cu grija, spre a evita imediata anatemizare. Iakovlev a urcat in continuare in aparat, a regretat eliminarea lui Hrusciov, iar in 1972 a publicat, sub Brejnev, o serie de articole opuse sovinismului si antisemitismului tot mai puternic cultivate de nomenklatura.

A fost debarcat de la conducerea sectiei de propaganda si a plecat in „exil aurit” ca ambasador in Canada. In 1984, secretarul CC Mihail Gorbaciov a facut o vizita in acea tara si a purtat indelungi convorbiri cu ideologul mazilit.

De indata ce a ajuns secretar general, Gorbaciov l-a adus pe Iakovlev la Moscova, intii ca director al unui influent institut de cercetari, apoi ca membru de virf al echipei diriguitoare. In Biroul Politic si in Secretariatul CC al PCUS, Iakovlev a fost cel mai loial colaborator al lui Gorbaciov. A fost autorul moral al relansarii destalinizarii.

A aprobat publicarea unor carti interzise vreme de decenii. Gratie interventiilor sale au fost publicate operele unor Soljenitin, Koestler, Pasternak. Pentru multi dintre liderii sovietici, Iakovlev aparea tot mai mult drept „geniul rau” al lui Gorbaciov.

Exista, astfel, numeroase pamflete scrise de reprezentantii directiei national-bolsevice in care Iakovlev apare ca agent al diverselor oficine „sionist-imperialiste”. Faptul ca s-a aflat pentru un an, in 1959, la Universitatea Columbia a fost utilizat ca argument pentru pretinsa lui recrutare.

Drumul intelectual, politic si moral al lui Iakovlev a implicat momente de agonie, teama, incertitudine, dar si unele in care el a avut curajul unor decizii categorice. A demisionat din partidul comunist cu citeva luni inaintea loviturii de stat avortate din august 1991. L-a avertizat pe Gorbaciov ca grupul neostalinist pregateste rasturnarea sa.

Dupa disolutia URSS, Iakovlev a devenit un anticomunist activ. Fostul aparatcik, trezit in 1956, a devenit, astfel, mai intii eretic si, in cele din urma, un critic acerb al ideologiei cu care se identificase odinioara atit de puternic. A ripostat la eforturile lui Putin de a incetini reabilitarile si de a denigra campaniile pentru drepturile omului in numele „stabilitatii”.

„O asemenea stabilitate, spunea Iakovlev, nu este, de fapt, decit o restauratie”.