Aleksandr Soljenițîn și dezbaterile din spatele obținerii Premiului Nobel pentru Literatură / Arhivele Academiei Suedeze dezvăluie cum s-au temut jurații pentru viața autorului disident

Arhivele recent deschise de la Academia Suedeză au dezvăluit profunda îngrijorare printre jurații premiului Nobel în ceea ce privește consecințele care îl așteaptă pe Aleksandr Soljenițîn dacă scriitorul sovietic disident ar fi primit premiul pentru literatură în 1970, relatează

The Guardian.

Autorul cărții O zi din viața lui Ivan Denisovici, care a dezvăluit ororile gulagurilor lui Stalin în scrierile sale și a fost în cele din urmă exilat de Uniunea Sovietică, a fost laureatul Nobel în acel an pentru ”Pavilionul canceroșilor”, lăudat de comitet pentru „forța etică cu care a urmărit tradițiile indispensabile ale literaturii rusești ”.

Dar arhivele de la Academia suedeză, care sunt sigilate timp de 50 de ani după numirea fiecărui laureat, au dezvăluit dezbaterea acerbă dintre jurați cu privire la ce ar putea însemna o victorie pentru Soljenițîn.

„Există circumstanțe externe recunoscute de toți ca fiind extrem de dificil de evaluat: dacă un premiu Nobel pentru Soljenitin îi va aduce beneficii sau îi va face rău”, a scris membrul academiei Artur Lundkvist, în documentele văzute de jurnalistul suedez Kaj Schueler și raportate în Svenska Dagbladet.

„Examinarea din multe părți a candidaturii sale nu ia în considerare consecințele pentru el. Este vorba în primul rând de a demonstra împotriva Uniunii Sovietice, atât în ​​mod justificat, cât și nejustificat. Cu toate acestea, premiul Nobel nu ar trebui să devină un câmp de luptă între diferite interese politice. ”

Academia îi acordase anterior premiul lui Boris Pasternak în 1958, după publicarea doctorului JIvago. Pasternak a acceptat premiul, dar ulterior a fost obligat de către autoritățile sovietice care îi interziseseră romanul să îl refuze. În 1965, premiul i-a revenit lui Mihail Șolohov, un scriitor acceptat de guvernul sovietic.

Henry Olsson, un alt membru al academiei, a argumentat împotriva punctului de vedere al lui Lundkvist: „Tocmai pentru că i-am dat premiul stalinistului Șolohov în 1965, imparțialitatea ne cere să putem să-l dăm și unui comunist mai critic față de sistem, precum Soljenițîn. ”

Schueler remarcă faptul că formularea lui Olsson este ambiguă, dar adaugă că „sugerează că acordarea premiului lui Șolohov a fost o modalitate de a potoli statul sovietic care îl persecutase agresiv pe Pasternak”.

Lundkvist avea o altă îngrijorare cu privire la Soljenițîn: scrierea lui era de fapt bună? Până atunci, Soljenițîn publicase O zi în viața lui Ivan Denisovici, descriind o zi într-un gulag sovietic, și lucrările sale majore Primul cerc și Pavilionul canceroșilor. Arhipelagul Gulag, pe care l-a scris în secret în Uniunea Sovietică, nu va fi publicat decât în ​​1973 și va avea ca rezultat deportarea sa în anul următor.

Lundkvist a scris că simte că valoarea artistică a cărților lui Soljenițîn a fost „în general ignorată”, argumentând că scrierea sa „pare destul de primitivă și neinteresantă” în comparație cu alte romane din secolul al XX-lea. Olsson nu a fost de acord, argumentând că Soljenițîn „posedă o cunoaștere umană, o putere de empatie și o intensitate a capacității artistice care face imposibilă o astfel de opinie”.

În 1970, Soljenițîn a câștigat în fața altor candidați Nobel, precum scriitorul chilian Pablo Neruda (care a câștigat în 1971) și autorul australian Patrick White (care a câștigat în 1973). Dar drumul său către primirea premiului nu a fost lin. Apoi, fiind hărțuit de partidul comunist și de KGB, autorul se temea că, dacă va merge la Stockholm pentru a accepta Nobelul, va fi lăsat fără cetățenia sovietică și împiedicat să vină acasă.

Au fost puse la dispoziție propuneri pentru a-i oferi premiul la ambasada Suediei la Moscova, dar Soljenițîn nu a fost de acord cu sugestia unei ceremonii private, descriind condițiile ca pe „o insultă adusă premiului Nobel în sine” și a întrebat dacă premiul său a fost „ ceva de care să-ți fie rușine, ceva de ascuns oamenilor ”.

Au fost aranjate planuri pentru ca secretarul permanent al Academiei Suedeze, Karl Ragnar Gierow, să-i acorde lui Soljenițîn premiul într-un apartament din Moscova. Dar când lui Gierow i s-a refuzat viza, autorul s-a înfuriat din nou.

Cu toate acestea, Soljenitin a dorit să țină un discurs cu ocazia premiului Nobel. Corespondentul străin suedez Stig Fredrikson l-a întâlnit pe autor și discursul a putut fi scos prin contrabandă pentru a ajunge la Helsinki, evenimente pe care Fredrikson le-a descris ulterior ca fiind asemănătoare unui thriller cu spioni.

„Prelegerea a fost publicată în presa suedeză și internațională în august 1972”. „A fost un text foarte puternic, care a provocat senzație când a apărut și a fost citat în toată lumea. A fost prima dată când Soljenitin a menționat și a făcut cunoscut numele Arhipelagului Gulag, unde, așa cum a spus el, „era soarta mea să supraviețuiesc, în timp ce alții – poate cu un dar mai mare și mai puternic decât mine – au pierit”, spune Stig Fredrikson.

După exilul din 1974, Soljenițîn a primit medalia Nobel la Stockholm. El și familia sa s-au mutat în SUA, unde au locuit aproape 20 de ani. A murit la Moscova în 2008, la vârsta de 89 de ani.