Alertă maximă în Japonia. Taifunul Shanshan va lovi insula Kyushu cu viteze ale vântului de 250 de km/h
- Andrei Georgescu
Japonia se pregăteşte miercuri să înfrunte cel mai puternic taifun din acest an şi autorităţile nipone au emis cel mai înalt nivel de alertă pentru vânturi violente şi valuri de furtună în principala insulă din sudul ţării, Kyushu, informează AFP, citată de Agerpres.
„Taifunul Shanshan ar trebui să se apropie de sudul insulei Kyushu cu o forţă extrem de mare până joi şi ar putea atinge uscatul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului japonez, Yoshimasa Hayashi. „Ne aşteptăm ca vânturi violente, valuri înalte şi valuri de furtună cu o amploare niciodată cunoscută până acum de mulţi oameni să se producă în orele următoare”, a adăugat el.
Riscul de dezastre, extrem de ridicat
În faţa acestei situaţii, autorităţile nipone au emis cea mai înaltă „alertă specială” pentru vânturi violente, ploi abundente şi valuri de inundaţii şi au invitat peste 56.000 de persoane să se evacueze.
Apropierea taifunului, cu rafale ce ating viteza de 252 km/h şi care este însoţit deja de ploi abundente, a determinat gigantul din industria automobilelor Toyota să îşi suspende producţia în uzinele sale din întreaga ţară. Toate cele 28 de linii de producţie din cele 14 uzine japoneze ale grupului Toyota şi ale filialelor sale se vor opri începând de miercuri după-amiază până joi, a explicat un purtător de cuvânt al constructorului japonez.
Totodată, două persoane sunt în continuare date dispărute miercuri după ce o alunecare de teren a acoperit o casă în care se aflau cinci membri ai unei familii în Gamagori, un mic oraş situat pe coasta pacifică din centrul ţării.
Două persoane au putut fi salvate, iar „o septuagenară a fost găsită inconştientă şi dusă la spital spre ora 14:25 (05:25 GMT)”, a declarat un reprezentant al Primăriei din Gamagori, în timp ce echipele de salvare se află în continuare în căutarea celor doi bărbaţi rămaşi dispăruţi – un septuagenar şi un tânăr de aproximativ 30 de ani.
Miercuri după-amiază, imaginile transmise de postul de televiziune NHK arătau acoperişuri smulse, ferestre sparte şi copaci dezrădăcinaţi. Specialistul-şef în prognoze ale vremii din cadrul Agenţiei meteorologice japoneze (JMA), Satoshi Sugimoto, a avertizat că „riscul de producere a unor mari dezastre este extrem de ridicat”.
1100 mm de ploaie în 48 de ore
Două departamente din sudul insulei Kyushu ar urma să primească în 48 de ore jumătate din cantitatea anuală de precipitaţii. La Kagoshima şi Miyazaki, se aşteaptă 500 mm de ploaie în 24 de ore până joi dimineaţă, apoi 600 mm de ploaie în următorul interval de 24 de ore până vineri dimineaţă, potrivit JMA.
Compania aeriană Japan Airlines a anulat 172 de curse interne şi şase zboruri internaţionale miercuri şi joi. Concurentul său ANA a anunţat că a anulat 219 zboruri interne şi patru internaţionale între miercuri şi vineri.
Companiile feroviare care gestionează trenurile de mare viteză, denumite Shinkansen, au anunţat deja că anumite curse ar putea fi de asemenea anulate în funcţie de condiţiile meteorologice din această săptămână.
Taifunul Shanshan urmează să străbată Japonia de la vest spre est pe parcursul acestei săptămâni. Taifunurile din această regiune se formează mai aproape de zonele costiere decât în trecut, se intensifică mai repede şi rămân mai mult timp deasupra uscatului din cauza schimbărilor climatice, potrivit unui studiu publicat în luna iulie.
Din 15 până pe 17 august, un alt taifun, Ampil, a cauzat anularea unui număr mare de curse feroviare şi aeriene în Japonia, însă nu a făcut victime, rănind doar uşor câteva persoane şi provocând pagube minore, în timp ce evolua de-a lungul coastei pacifice a Japoniei în largul regiunii Tokyo.