Skip to content

Alertă meteo acum: Coduri portocalii și galbene în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de alerte tip cod galben sau portocaliu de vânt puternic valabile pe parcursul zilei de duminică în toată țara.

În cele mai multe părți ale țării rafalele de vânt vor ajunge la 70-90 de kilometri pe oră, iar în unele zone montane acestea vor putea atinge chiar și 120 kilometri pe oră, potrivit meteorologilor.

Cod galben între orele 09:00 și 21:00

Pe parcursul zilei de duminică (26 aprilie), vântul se va intensifica la început în nordul, nord-estul și centrul țării, iar după orele amiezii și în restul zonelor.

În zonele joase de relief vor fi rafale de 50…70 km/h, iar la munte de 70…90 km/h.

Cod portocaliu între orele 12:00 și 18:00

În intervalul menționat, în județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, precum și în zona joasă de relief a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea temporar vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70…90 km/h.

Cod portocaliu între orele 18:00 și 20:00

În intervalul menționat, local în județele Brăila, Tulcea, Ialomița și Călărași temporar vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70…90 km/h.

Cod portocaliu între orele 12:00 și 21:00

În Carpații Orientali, Meridionali și în Munții Apuseni, la altitudini mai mari de 1600 m, temporar vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 100…120 km/h.