Alina Gorghiu spune că s-a discutat în PNL despre o posibilă candidatură a lui Crin Antonescu la prezidențiale: „Am convingerea că va fi testat în sondajele de opinie”
Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, la Parlament, că există posibilitatea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, dacă și partidele din coaliție vor fi de acord.
„Un candidat la președinție nu poate fi scos din joben. Timpul este foarte scurt. Nu poți să iei candidații, să îi pui pe masă și să spui îl vreau pe Antonescu, eu pe Popescu sau pe Georgescu. Trebuie să ai în spate niște cifre”, a declarat politiciana liberală, când a fost întrebată de o posibilă candidatură a lui Crin Antonescu.
„Ar fi o candidatură relevantă, este un om respectat în PNL”, a spus Gorghiu. Potrivit acesteia, Crin Antonescu nu este singurul nume discutat de PNL, dar ministra are „convingerea că va fi testat în sondajele de opinie”.
„Sunt convinsă că partidele din coaliție discută eventualele propuneri pentru a vedea cine va sta cel mai bine, să avem o șansă reală în turul doi al alegerilor prezidențiale. Nu aș mai vrea să auzim nume care n-au șanse să intre în turul doi. Facem acest inventar al numelor, pe care să le testeze casele de sondare, un candidat pe care să putem și noi și PSD și UDMR să îl susținem împreună”, a adăugat Gorghiu.
Întrebată de jurnaliști despre alegerile prezidențiale din 2014, când Crin Antonescu ar fi trebuit să candideze ca lider al USL, ministra a răspuns că „fiecare are șansa lui la momentul la care suntem astăzi. Vorbim despre nume azi, dar mai important e ca opțiunile populației să se îndrepte către acel nume”.
„Mi se pare relevant numele lui Crin Antonescu în această coaliție, și eu îmi doresc să fie sondat și este o persoană care mai are un cuvânt de spus în politica românească”, a conchis Alina Gorghiu.
Numele lui Crin Antonescu discutat la ședința PNL
Anterior, și alți liberali au confirmat că există discuții în partid pentru o candidatură a lui Crin Antonescu.
„Crin Antonescu ar fi o variantă foarte bună de candidat comun la alegerile prezidențiale și ar putea să câștige”, a declarat vineri președintele interimar al PNL Timiș, Vasile Blaga, citat de Antena 3 CNN.
„Dacă se va ajunge la Crin Antonescu, eu cred că e o variantă foarte bună, dar nu e suficient să cred eu. Asta trebuie să corespundă tuturor analizelor partidelor care formează coaliția. Nu s-au discutat astfel de lucruri în PNL, un coleg a avut o propunere și nimeni n-a avut nimic împotrivă, dar suntem unul dintre cele trei partide din coaliție”, a adăugat Blaga.
Liberalul spune că „aici e o singură condiție de îndeplinit, să câștige, iar Crin o poate îndeplini”.
Și deputatul PNL Alexandru Muraru a declarat vineri că în şedinţa conducerii PNL s-a discutat despre numele fostului lider al liberalilor, Crin Antonescu, ca o variantă serioasă de candidat la preşedinţie, însă nu s-au făcut propuneri cu care să se meargă în coaliţie.
„Categoric, este un nume foarte important în PNL, este probabil preşedintele care a condus cel mai mult PNL în ultimii 20 de ani şi este cel mai îndrăgit fost preşedinte PNL activ în această viaţă politică a partidelor”, a mai declarat el.
Întrebat dacă liderii PNL au vorbit cu Crin Antonescu despre propunere, Muraru a menţionat că „liderii PNL discută tot timpul cu Crin Antonescu”.