Alte 20 de persoane implicate în violenţele de la protestul ciobanilor au fost reţinute. Ce acuzații le aduc procurorii
Douăzeci de persoane suspectate că au participat la violenţele de la protestul ciobanilor au fost reţinute, marţi, în urma percheziţiilor şi audierilor. Dintre acestea, zece vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă. Procurorii au emis 30 de mandate de aducere, fiind vizate persoane acuzate de ultraj, turburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, informează News.ro.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au amintit că, marţi dimineaţă, au fost făcute 29 de percheziţii domiciliare, în 16 judeţe. Totodată, au fost puse în executare 30 de mandate de aducere emise de procurori pe numele unor persoane cercetate în calitate de suspect.
Cercetările vizează instigare publică, ultraj, lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„Din probele administrate până în prezent a rezultat că, pe parcursul protestului, o parte dintre participanţi au aruncat cu obiecte dure (borduri, sticle, garduri metalice, materiale pirotehnice) în direcţia jandarmilor aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Unii manifestanţi i-au lovit pe jandarmi cu pumnii, cu picioarele şi cu bâte, iar o autospecială a Jandarmeriei Române a fost vandalizată. Mai mulţi jandarmi au suferit leziuni traumatice în urma violenţelor exercitate asupra lor. De asemenea, unii dintre manifestanţi au exercitat acte de violenţă fizică asupra a două persoane angajate ale unui trust media, aflate la faţa locului în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, au arătat reprezentanţii Parchetului.
Marţi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală faţă de 20 persoane şi au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore. Inculpaţii sunt cercetaţi, după caz, pentru ultraj, lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.
Faţă de 10 inculpaţi, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei competente cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Persoane sunt aduse de către polițiști la sediul Direcției Generale de Poliție București în dosarul legat de violențele de la protestul din Piața Victoriei din data de 15 septembrie 2026. FOTO. Inquam Photos / George Călin
Cercetările continuă în vederea audierii celorlalte persoane cercetate în cauză. Ancheta este efectuată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul Grupuri Infracţionale Violente.
Anunțul Poliției
„Astăzi, 22 septembrie 2026, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente şi Serviciul de Investigaţii Criminale Central, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 29 de mandate de percheziţie domiciliară şi 30 de mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Ialomiţa, Prahova, Sălaj, Timiş şi Vaslui. Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovirea sau alte violenţe, faţă de 40 de persoane, dintre care, faţă de 10 inculpaţi, au fost dispuse anterior măsuri preventive”, a transmis, marţi, și Poliţia Capitalei.
Cercetările vizează incidentele produse în contextul protestului ciobanilor, desfăşurat la data de 15 septembrie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti.
„În fapt, la data de 15 septembrie 2026, în contextul protestului desfăşurat în Piaţa Victoriei, o parte dintre participanţi ar fi exercitat acte de violenţă şi ar fi proferat ameninţări la adresa jandarmilor aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, mai multe obiecte, respectiv borduri, sticle, garduri metalice şi obiecte pirotehnice, ar fi fost aruncate de către participanţii violenţi în direcţia efectivelor de jandarmi”, relatează anchetatorii.
De asemenea, unii dintre manifestanţi au lovit cu pumnii, picioarele şi cu bâte mai mulţi jandarmi, mai spun poliţiştii, care invocă şi agresiunile împotriva „a două persoane angajate ale unui trust media, aflate la faţa locului în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.
Totodată, în timpul manifestaţiei, mai mulţi protestatari au provocat distrugeri unei autospeciale, precum şi altor bunuri aparţinând Jandarmeriei.