„Am dori să reinventăm ANL-ul”. Statul român își propune crearea unui stoc de locuinţe de necesitate sau pentru tineri, spune un oficial din Ministerul Dezvoltării
Proiectele pilot de tip Parteneriat Public-Privat (PPP) în domeniul locuinţelor şi nu numai, care urmează să fie implementate, ar putea fi anunţate la începutul anului viitor, a afirmat joi Orsolya Maria Kover, secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi a Administraţiei, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează Agerpres.
„Începem cu partea de ‘affordable housing’ sau locuinţe sociale care nu sunt neapărat sociale în sensul cum folosim noi în Romania locuinţe sociale, ci la un preţ accesibil. Propunem un nou mecanism. Am dori să reinventăm ANL-ul (Agenţia Naţională pentru Locuinţe, n.r.). De ce? Constatăm că, în primul rând, există o nevoie stringentă de a eficientiza energetic şi a consolida rezidenţialele pe care le deţinem în momentul actual. Şi atunci am dori să avem un mecanism complementar: să ne axăm inclusiv pentru a construi locuinţe şi a crea nişte comunităţi pentru oameni mai în vârstă. Vă dau un exemplu: din aproximativ 9 milioane de locuinţe care există în România, 2,4 milioane sunt locuite de o singură persoană, iar, din aceste 2,4 milioane de apartamente, 1,2 milioane sunt locuite de oameni care sunt singuri şi în vârstă. Am dori să creăm un mecanism prin care le oferim un grad ridicat de calitate a vieţii în nişte comunităţi, urmând ca apartamentele pe care le cumpărăm de la aceşti oameni să fie consolidate, reabilitate şi transformate într-un stoc de locuinţe”, a menţionat Orsolya Maria Kover, la o conferință pe tema pieţei imobiliare din România.
„În vestul Europei există. Să punem la punct un mecanism care să funcţioneze şi la noi”
Ea a subliniat că mecanismul este încă în faza de a fi gândit în detaliu, motiv pentru care nu poate să ofere multe informații în acest sens.
„Noi vizăm ca să asigurăm aceste mişcări din multiple fonduri, o parte din programele noastre naţionale de finanţare pe care le avem, o parte din fondurile de coeziune despre care am discutat foarte îndelung cu domnul ministru Pîslaru (ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, n.r.), pentru că dorim să avem o gândire mult mai închegată şi mult mai globală în ceea ce priveşte finanţările următoare – şi o parte să fie din alte planuri de finanţări, cum este şi Planul Naţional Social şi pentru Climă, unde există nişte segmente care pot fi preluate şi finanţate”, a precizat secretarul de stat.
Potrivit acesteia, statul român nu are un stoc de locuinţe de necesitate şi nici pentru tineri.
„Noi am dori să creăm mai multe variante. În primul rând, statul român nu are un stoc de locuinţe de necesitate. Ar trebui să ne axăm un pic şi pe acest aspect pe viitor. În caz de Doamne fereşte, trebuie să avem locuinţe de necesitate. În afară de acestea, nu avem un stoc de locuinţe pe care să-l avem pentru tineri, indiferent că este pentru închiriere sau pentru vânzare, dar trebuie să avem şi aşa ceva. În acelaşi timp am dori să îi anunţăm că ceea ce am discutat îndelung cu Ministerul Finanţelor este crearea unor programe de parteneriat public-privat, inclusiv pe partea de locuire, pentru că practic aceste mecanisme în vestul Europei există. Există PPP pe partea de locuinţe care funcţionează foarte bine. Având în vedere că băncile mari care finanţează programele noastre, BEI, BERD, Banca Mondială, au deja aceste programe configurate de PPP, inclusiv pentru locuinţele colective care pot fi de mai multe feluri, nu neapărat sociale, am dori să abordăm un pic mai intens această tematică şi să punem la punct un mecanism care să funcţioneze şi la noi. Aici, într-adevăr, Ministerul Finanţelor este un partener extraordinar de activ. Lucrăm foarte mult pe aceste tematici şi eu sper ca la începutul anului viitor deja să putem ieşi cu o veste, care sunt proiectele pilot pe care începem să le implementăm împreună la nivel de PPP. Pentru că nu doar locuinţele sunt vizate, ci şi celelalte segmente de investiţii”, a adăugat Orsolya Maria Kover.
