Skip to content

Ambasadoarea Olandei: Am văzut exploziile din Ucraina de la fereastra hotelului din Tulcea. Am înțeles mai bine ce înseamnă un război atât de aproape

Ambasadoarea Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a relatat vineri, într-un interviu pentru Agerpres, că a observat din camera hotelului în care era cazată la Tulcea exploziile produse în cursul nopții în Ucraina, în apropierea frontierei cu România, după ce a fost trezită de un mesaj RO-ALERT.

„Azi-noapte, m-a trezit mesajul RO-ALERT și am putut vedea chiar de la fereastra camerei mele din hotel exploziile din Ucraina. În ultimele două zile, în timpul discuțiilor purtate în Tulcea, am înțeles mai bine ce înseamnă un război atât de aproape, dar te afectează personal, când îl vezi atât de aproape și dacă te gândești la ce se întâmplă în partea cealaltă (a Dunării, n.red.)”, a declarat, pentru AGERPRES, ambasadoarea Willemijin van Haaften.

Diplomata s-a întâlnit zilele acestea cu autorități tulcene, a vizitat satul Mila 23 din Delta Dunării, Casa Avramide din orașul Tulcea și a discutat cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta, scopul declarat al vizitei fiind acela de a afla cum reușesc comunitățile locale tulcene să trăiască în imediata apropiere a războiului din Ucraina.

Referindu-se la colaborarea româno-olandeză în cadrul NATO, diplomata a subliniat importanța exercițiilor militare comune.

„Colaborarea în cadrul NATO este un bun exemplu de cooperare între cele două state. Ambele state sunt membre NATO, ambele state prețuiesc această calitate, de membru NATO, este foarte importantă, deci contribuim la întărirea flancului de est al NATO. În Olanda, spunem mereu că suntem toți în flancul estic. În contextul actual, este foarte important să colaborăm și să întărim totul, iar în România facem asta prin diferite proiecte, avem Centrul de instruire F16 la Fetești, avem trupe olandeze la Cincu, Câmpia Turzii, participăm la exerciții militare în cadrul NATO, ca de exemplu Sea Shield, dar mai sunt și altele. Deci, revin, suntem mai puternici împreună, decât singuri”, a mai spus ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos.

Willemijin van Haaften a amintit că situația internațională afectează direct viața tuturor persoanelor prin creșterea prețurilor la energie, prin limitarea unor activități economice, ca de exemplu turismul, dar și-a exprimat încrederea în politicile europene.

„Trebuie să spun că sunt un mare fan al Uniunii Europene, fiindcă oferă un cadru bun pentru ne ajuta reciproc. Știu că există diferite păreri despre lucruri pe care UE nu le face foarte bine, sunt de acord cu multe dintre ele, dar cred în același timp că este cel mai bun lucru pe care-l avem. UE dă tuturor statelor membre un foarte bun cadru pentru a coopera, pentru a învăța unii de la alții, Uniunea dă cele mai facile moduri de a face schimb de experiențe și de cunoștințe și cred că acesta este cel mai important lucru pe care în face Uniunea Europeană și trebuie să continue să-l facă”, a mai spus ambasadoarea Willemijin van Haaften.

O țintă aeriană a intrat în spațiul românesc

Federația Rusă a lansat, în noaptea de joi spre vineri, un nou atac aerian în Ucraina, la granița cu România, iar o dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Potrivit sursei citate, atacul a vizat obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei, în zona de nord a brațului Chilia.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, fiind transmis, la ora 00:43, un mesaj RO-ALERT.

Sistemele de apărare antiaeriană au monitorizat două ținte aeriene care au evoluat în zona de frontieră. Una dintre ținte a pătruns în spațiul aerian al României, contactul radar cu aceasta pierzându-se la 16 km sud-est de Chilia Veche, deasupra unei zone nelocuite, a precizat MApN.

Alerta aeriană a încetat la ora 02:48.