Amendă de 8.000 de lei pentru condițiile din căminul din Grozăvești, unde studenții acuză invazia de ploșnițe
HotNews.ro
Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB) a sancționat Universitatea din București (UB) cu 8.000 de lei în urma unui control efectuat luni, în a doua parte a zilei. Pentru căminul B din Grozăvești nu există contract pentru servicii de dezinsecție și deratizare, a transmis, pentru HotNews.ro, șefa DSP București.
DSP București s-a autosesizat și a mers în control la Căminul B din Grozăvești după ce HotNews.ro a publicat mărturii ale studenților cazați în cămin despre o posibilă invazie de ploșnițe.
- „Căminul studențesc B – Universitatea București nu deține contract de prestări servicii DDD. Procedura de licitație a fost demarată înaintea începerii anului universitar 2023-2024, însă datorită viciilor invocate de participanți și acționării în instanță nu a fost finalizată încheierea contractului.
- Ultimele operațiuni dezinsecție/deratizare au fost efectuate în lunile iunie, iulie 2023. Contractul cu societatea care va presta servicii DDD va fi încheiat în cursul acestei săptămâni.
- A fost aplicată o amendă în valoare de 8000 lei”, ne-a transmis șefa DSP București, Cristina Pelin.
Totodată, reprezentanții căminului trebuie să instaleze, în termen de 48 de ore, două mașini de spălat noi.
- „În 24 de ore va informată DSPMB (după consultarea cu prestatorul DDD), termenul în care se pot efectua/finaliza operațiunile de dezinsecție și deratizare.
- În ceea ce privește mașinile de spălat, în termen de 48 ore se vor monta 2 mașini de spălat noi.
- DSPMB va urmări termenele de remediere”, se mai arată în informarea autorităților.
Citește mai multe detalii despre subiect aici:
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro