Amendamentul anunțat de PSD în privința uniformelor școlare obligatorii, după o întâlnire cu reprezentanții elevilor și ai părinților
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a anunțat că s-a întâlnit cu reprezentanții Consiliului National al Elevilor si ai Asociațiilor de părinți, vineri, la Senat, și că a discutat cu aceștia despre legea uniformei, pe care a descris-o drept „un pas necesar pentru educație”.
În urma întâlnirii cu reprezentanții elevilor și părinților, social-democratul a spus că va susține la Camera Deputaților, ca amendament, „solicitarea lor ca aspectul uniformei fiecărei școli să rezulte prin implicarea totală a elevilor”.
Propunerea legislativă privind uniformele școlarii obligatorii a fost inițiată de PSD și se află la Camera Deputaților, după ce a fost adoptată de Senat în 25 septembrie.
În forma adoptată de Senat, propunerea legislativă stabilește că elevii vor fi obligați să vină la cursuri în uniformă, iar modelul și elementele acesteia vor fi stabilite de consiliul de administrație al fiecărei școli, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților. Proiectul prevede și acordarea gratuită a uniformelor sau subvenționarea achiziției lor.
Proiectul a nemulțumit Consiliul Național al Elevilor, care a organizat un protest în școli în data de 28 septembrie, când i-a îndemnat pe elevi să vină la cursuri îmbrăcați în negru. Organizația a susținut atunci că reprezentanții elevilor nu au fost consultați în privința măsurii și le-a solicitat deputaților să respingă inițiativa.
Ce a spus Daniel Zamfir după discuția de vineri
Liderul senatorilor PSD susține că opiniile social-democraților și cele ale organizațiilor asociative ale elevilor și părinților „nu erau, de fapt, atât de divergente pe subiectul ținutei școlare” și că de fapt fusese vorba despre un „fals conflict” care „a fost alimentat de cei care, de regulă, seamănă doar discordie”.
„Am fost total de acord și voi susține sub formă de amendament la Camera Deputaților solicitarea lor ca aspectul uniformei fiecărei școli să rezulte prin implicarea totală a elevilor. În același timp, elevii consideră că problemele educației sunt multiple și că introducerea ținutei obligatorii nu este neapărat o prioritate”, a mai declarat Daniel Zamfir.
În încheiere, el a mai afirmat că „problemele educației sunt numeroase și grave” și „nu impunerea ținutei obligatorii le rezolvă pe toate, însă este un pas necesar”.