America batranilor tineri
Din ce in ce mai activi, mai bogati, mai educati si mai sanatosi, americanii trecuti de 65 de ani sunt pe punctul de a reinventa insasi notiunea de batranete in secolul XXI.
Actuala generatie de pensionari care reprezinta 12% din populatia Statelor Unite, adica 36,3 milioane de oameni, nu mai seamana deloc cu cele precedente, arata un raport al Biroului pentru recensamant si al Institutului national pentru imbatranire din SUA, citat de France Presse.
„Americanii varstnici de astazi traiesc mai mult, au mai putine probleme de sanatate, sunt oameni care au studiat mai mult in viata, iar numarul celor care traiesc in saracie este mai mic ca in trecut”, arata raportul, relevand „schimbarile spectaculoase aparute”.
Americanii trecuti de 65 de ani sunt astazi in avangarda unui fenomen social „cu profunde consecinte sociale si economice”, considera Louis Kincannon, directorul Biroului de recensamant.
El adauga ca, in urmatorii 25 de ani, populatia de peste 65 de ani din SUA se va dubla si ca, in 2030, un american din cinci, adica aproximativ 72 de milioane de persoane, vor fi trecuti de aceasta varsta. In prezent, persoanele care au peste 85 de ani formeaza grupul de varsta care creste cel mai rapid.
„La inceputul secolului trecut, erau numai 120.000 de persoane cu varste de peste 85 de ani. Astazi sunt mai mult de 4 milioane si numarul este in crestere”.
Batranete, haine grele – un concept depasit
Raportul semnaleaza si faptul ca sanatatea persoanelor varstnice se imbunatateste constant. Proportia persoanelor cu handicap sau a celor care sufera de boli cronice a scazut de la 26,2% in 1982 la 19,7a in 1999.
Cu toate acestea, milioane de americani in varsta sunt amenintati inca de hipertensiune, diabet sau boala Alzheimer.
Si situatia financiara a batranilor s-a imbunatatit, proportia celor care traiesc in saracie scazand de la 35% in 1959 la 10% in 2003.