Sari direct la conținut

Americanii arată spre China drept țara care reprezintă cea mai mare amenințare pentru SUA, de trei ori mai mulți decât cei care arată spre ruși

HotNews.ro
Joe Biden si Xi Jinping, Foto: Mandel Ngan / AFP / Profimedia Images
Joe Biden si Xi Jinping, Foto: Mandel Ngan / AFP / Profimedia Images

Opiniile negative asupra Chinei au devenit mai frecvente în Statele Unite în ultimii ani, iar un nou sondaj al Centrului de Cercetare Pew arată că americanii văd China ca fiind cea mai mare amenințare cu care se confruntă națiunea lor.

  • Într-o întrebare deschisă care le permite americanilor să numească țara pe care o consideră cea mai mare amenințare pentru SUA, 50% numesc China – aproape de trei ori mai mult decât ponderea celor care numesc Rusia (17%).
  • 4% spun că nicio țară nu reprezintă o mare amenințare pentru SUA
  • Doar 2% dintre americani numesc Coreea de Nord.

Nicio altă țară în afară de China, Rusia, Coreea de Nord nu pare să fie o amenințare serioasă pentru americani.

De-a lungul timpului, Centrul Pew a schimbat modul în care întreabă despre cele mai mari amenințări la adresa SUA, ceea ce face dificilă compararea răspunsurilor de la an la an. Cu toate acestea, americanii nu au văzut întotdeauna China drept principala amenințare pentru Statele Unite.

Când am pus ultima dată o întrebare de acest fel în 2019, ponderile americanior au indicat China și Rusia drept cea mai mare amenințare cu care se confruntă țara erau egale.

În 2014, Rusia a fost în fruntea listei americanilor ca cea mai mare amenințare pentru SUA, în timp ce în 2007, a fost Iranul.

Vârsta, diferențe de gen

Aproximativ 61% dintre americanii cu vârsta de 65 de ani și mai mult numesc China drept cea mai mare amenințare cu care se confruntă SUA, comparativ cu 36% dintre cei cu vârsta între 18 și 29 de ani. De asemenea, bărbații sunt mai predispuși decât femeile să numească China (59% față de 42%).

După ce le-a cerut respondenților să numească țara pe care o consideră cea mai mare amenințare pentru SUA, sondajul a adresat americanilor două întrebări suplimentare. Aceste întrebări explorează cât de mult văd americanii fiecare țară ca fiind o amenințare pentru economia SUA și, respectiv, ca pe o amenințare la adresa securității naționale a SUA.

Printre cei care numesc China drept cea mai mare amenințare cu care se confruntă SUA, aproape toți spun că e o amenințare atât pentru economia Americii, cât și pentru securitatea sa națională. Aproximativ trei sferturi spun că China reprezintă o mare amenințare pentru ambele.

Sondajul i-a mai întrebat pe americani care este cel mai important aliat al Statelor Unite. Aproximativ o cincime dintre americani (22%) numesc Regatul Unit drept cel mai important aliat al țării lor. Adică de 4 ori mai mulți decât ponderea celor indică statul canadian (6%). Mai puțini americani vorbesc despre Israel (4%), Germania (3%), China (2%), Japonia (2%), UE (1%), Franța (1%), Mexic (1%) sau Rusia (1%) .

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro