Sari direct la conținut

Amnistia fiscală: Datorii ANAF, colectate de poștași. Angajații Poștei vor merge în numele Fiscului la datornici

HotNews.ro
Amnistia fiscală: Datorii ANAF, colectate de poștași. Angajații Poștei vor merge în numele Fiscului la datornici
Poștaș. Foto: Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Poșta Română va trimite angajații la românii care au datorii la ANAF cu un plic în care sunt informați că pot beneficia de amnistia fiscală a Guvernului Ciolacu (OUG 107/2024). În plus, poștașii vor putea încasa sumele respective. Cei care au cont pe Spațiul Privat Virtual (SPV) vor primi toate informațiile direct acolo.

Un proiect de OUG pregătit de Ministerul Finanțelor propune ca Poșta Română să tipărească și să comunice persoanelor fizice documentele privind datoriile pe care le au la Stat. Pentru asta, va primit de la ANAF o listă cu acele persoane.

În scrisoarea de informare va scrie cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv, din care, defalcat, valoarea acestora ce trebuie plătită și, respectiv, valoarea care poate face obiectul anulării.

Celelalte două documente din plic sunt ”Notificărea privind intenția de a beneficia de anulare a unor obligații bugetare” și modelul ”Cererii privind anularea unor obligații bugetare”.

Documentul mai spune că poștașii vor putea încasa banii de la românii care doresc să beneficieze de amnistia fiscală.

În schimbul acestui serviciu, Poșta Română va primi bani de la Ministerul Finanțelor.

Pentru serviciul de tipărire, implicuire si comunicare cu confirmare de primire va primi 10,9 lei plus TVA/plic.

Pentru notificare, cerere și preluarea notificării va încasa 15,56 lei cu TVA/plic.

Comisionul pentru încasarea banilor în numele ANAF este de 4 lei pentru fiecare operațiune.

Personalul din cadrul Poștei Române este obligat să respecte GDPR și secretul fiscal asupra informațiilor de care a luat cunoștință ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu.

Românii pot beneficia de amnistia fiscală a Guvernului Ciolacu, Ordinul (5521/2024) privind procedura de aplicare fiind publicat în Monitorul Oficial. Dacă în cazul firmelor se șterg doar dobânzile și penalitățile, în ceea ce privește persoanele fizice dispare o parte din datorie (adică din impozit și contribuții datorate).

Vezi și: ANAF organizează 5 seminarii pentru cei care vor să aplice la amnistia fiscală 2024

Românii pot aplica pentru ștergerea dobânzilor, penalităților și a unei părți din datorie / Procedura amnistiei, în Monitorul Oficial

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro