Sari direct la conținut

Analisti americani: SUA ar trebui sa subventioneze exportul de armament ofesiv avansat catre Romania si alte state NATO est-europene, pentru a se apara de Rusia​

HotNews.ro
Europa de Est, Foto: Google Maps
Europa de Est, Foto: Google Maps

Statele Unite ar trebui sa inlesneasca si chiar sa subventioneze exporturile de armament ofensiv avansat catre state NATO din Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania, pentru a putea raspunde rapid la eventuale agresiuni rusesti precum cea din Ucraina – se arata intr-o analiza efectuata recent de Center for European Policy Analysis, un think-tank independent cu sediul la Washington.

In analiza titrata „O strategie preventiva pentru a apara frontiera NATO”, strategii Jakub J. Grygiel si A. Wess Mitchell critica actuala strategie a Aliantei Nord-Atlantice in Europa, care se bazeaza – spun ei – pe concentrarea capacitatilor militare in centrul teritoriului european al NATO, adica in state vest-europene.

documente

Deterrence Paper 1_Preclusive Strategy

(3 Feb 2015) PDF, 367KB

Analiza CEPA avertizeaza ca strategia NATO de tip „defense-in-depth” – apararea in profunzime – era valabila in timpul razboiului rece, contra Uniunii Sovietice (care urmarea sa anexeze tari intregi), dar este ineficienta in fata unor eventuale agresiuni ale Federatiei Ruse, care acum foloseste asa-numiti „omuleti verzi” in Ucraina. Astfel, cu aceste trupe neoficiale si neasumate – rebeli, separatisti, „voluntari” sustinuti de Moscova – Rusia a anexat Crimeea si anexeaza de facto si teritoriile estice ale Ucrainei.

Defense-in-depth functioneaza daca inamicul vrea sa cucereasca intregul stat, dar nu si daca obiectivul inamicului este o ajustare teritoriala limitata. Pentru statele vulnerabile din Europa Centrala si de Est, cum ar fi Polonia, Estonia sau Romania, lectia a fost limpede: daca sunteti atacati, nu va puteti baza pe faptul ca intaririle trimise de Occident vor ajunge la voi la timp pentru a anula orice fait accompli (fapt implinit – n.r.) teritorial incercat de rusi„, atrage atentia analiza CEPA.

Strategia de aparare in profuzime sacrifica tocmai statele aliate estice, mai arata analiza.

Securitatea Vestului se bazeaza pe o incredere nejustificata in defense-in-depth, care – prin sacrificarea aliatilor estici, pentru a trage de timp ca sa-si consolideze acordul politic unitar si sa-si regrupeze fortele militare – nu este potrivita pentru vremurile acestea„, atrag atentia strategii de la Washington.

Solutia imediata pentru Romania si celelalte state est-europene este sa se apare singure eficient, ca raspuns imediat la un eventual atac al Rusiei, pana la actiunea masiva a tuturor fortelor NATO.

„Solutia pentru aceste tari este, dupa cum a spus Napoleon, <>”, cred analistii CEPA.

In aceasta parte a Europei, doar Polonia este capabila sa se apere singura si sa reziste, cel putin un timp rezonabil, in fata unui atac orchestrat de Rusia, insa celorlalte tari le lispeste „o cultura a rezistentei”, cred analistii americani.

Prin urmare, aceste tari ar urma sa renunte la rezistenta si sa incerce „aranjamente de cooperare cu Rusia”, avertizeaza CEPA.

Solutia la aceasta problema, cred analistii, este ca NATO sa renunte la apararea in profunzime si sa opteze pentru asa-numita „preclusive defense” – o aparare preventiva.

Acest concept ar presupune, printre altele, o masura considerata tabu in acest moment, si anume subventionarea exporturilor de armament ovensiv de inalta tehnologie catre statele est-europene, inclusiv Romania.

SUA ar trebui sa faciliteze si chiar sa subventioneze exportul de armament ofensiv avansat pentru aceste tari (…)„, se arata in analiza think-tank-lui american.

Exemplificand, strategii CEPA considera ca americanii ar trebui sa livreze in Europa de Est arme cu care tarile atacate sa dea un raspuns surprinzator Rusiei, astfel incat costurile umane si materiale ale stabilirii si mentinerii unei anexari teritoriale de facto sa fie foarte ridicate pentru rusi.„Arme antitanc, rachete cu ghidaj precis, mine si asa mai departe – pot sa faca fortele agresoare sa sangereze, cauzandu-le costuri neasteptate”, arata strategii CEPA.

In context, Grygiel si Mitchell resping ca nefondata teama ca inarmarea puternica a statelor NATO est-europene ar conduce la un „cult al ofensivei” care sa destabilizeze regiunea.

Este foarte putin probabil ca state ca Polonia, Romania sau Tarile Baltice sa incerce sa atace ele primele Rusia – ar fi o sinucidere„, argumenteaza cei doi analisti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro