ANALIZĂ Contextul sângeros și mizele atentatului din Kabul, în care a murit și un diplomat român

​Atacul sângeros de la Kabul, din noaptea de 2 spre 3 septembrie, în care și-a pierdut viața și un diplomat român, vine într-un context complicat și foarte sângeros în Afganistan. Americanii își negociază retragerea trupelor din Afganistan, urmează apoi alegeri prezidențiale în această țară, iar atentatele talibanilor s-au ținut lanț în ultima perioadă. În acest context, orice occidental, deci și român, reprezintă o țintă pentru teroriști.

E puțin probabil ca România, prin ambasada sa la Kabul, să fi fost ținta expresă a atacului talibanilor, așa cum s-a înțeles din primele declarații ale autorităților române. Campania talibanilor vizează două mari tipuri din ținte: cele asociate guvernului de la Kabul și cele străine, văzute în general, fie ca forțe de ocupație, fie ca extensii ale acestora.

În ceea ce privește prezența străinilor, există și o componentă ideologică – modul lor de viață și valorile pe care le au sunt în contradicție cu ideologia extremistă a talibanilor. Aceștia nu se opun doar prezenței militare străine, ci și ideilor aduse, de pildă, de ONG-uri care nu au nimic de-a face cu forțele armate. Tot în dezavantajul străinilor din Afganistan și țări asemănătoare este și o percepție că toți ar colabora cu autoritățile și forțele armate ale statelor lor, o eternă suspiciune pe care o au unii militanți sau simpli localnici care, de pildă, văd în fiecare american un agent CIA.

Tot ce este occidental este dușman. Inclusiv vaccinul

Această suspiciune se extinde, deseori, și la cei care colaborează cu străinii, chiar și dacă este vorba de organizații umanitare. Există, de pildă, o rezistență acerbă, de ani de zile, față de campaniile de vaccinare împotriva poliomielitei, care continuă să fie prezentă în Pakistan și Afganistan, iar staff-ul medical și cei care îi păzeau au fost deseori ținta atacurilor extremiștilor, care cred că în spatele campaniilor ar fi servicii de spionaj.

Serviciile de informații nu sunt chiar străine de apariția acestei percepții, având în vedere că CIA a pus la cale o falsă campanie de vaccinare atunci când îl vâna pe liderul rețelei Al Qaida, Osama bin Laden. Suspiciunile privind colaborarea ONG-urilor și organizațiilor umanitare cu serviciile de informații au apărut înainte de campania falsă a CIA și continuă să existe la mulți ani după uciderea lui Osama bin Laden: chiar în această vară, talibanii afgani au interzis accesul Organizației Mondiale a Sănătății și a Crucii Roșii Internaționale în teritoriile pe care le controlează întrucât se tem că acestea i-ar ajuta pe americani în campania de bombardamente care vizează liderii insurgenților.

Atacurile extremiștilor împotriva străinilor mai au însă o componentă, dincolo de cea de luptă împotriva ocupanților/cruciaților/ sioniștilor (formula poate varia de la o situație și zonă la alta): valoarea simbolică a țintelor. Ideea este să îi terorizezi pe cei aflați în zonele vizate și să ai un impact mediatic și propagandistic cât mai mare.

Cele mai ample atacuri teroriste organizate de talibani în Kabul nu au implicat mai mult de câțiva oameni, care de obicei loveau în două valuri: primul format din unul sau mai multe atacuri sinucigașe cu mașini-capcană sau veste încărcate cu explozibil, urmat de al doilea în care câțiva insurgenți profitau de haosul de după explozii și treceau prin breșa formată (dacă reușeau să o formeze) și încercau să ucidă cât mai mulți oameni înainte de a fi lichidați de forțele de securitate.

Niciodată, însă, astfel de atacuri nu s-au desfășurat la o scară care să sugereze că talibanii și-ar fi propus să ocupe vreo zonă vizată sau să îi omoare pe toți cei aflați acolo.

Încă din 2004, când am fost în Kabul, exista o tendință ca locurile frecventate de străini (hoteluri, pensiuni, restaurante, sedii ale diferitelor organizații) să fie protejate de gărzi înarmate și fortificate, în măsura în care era posibil, pentru a diminua impactul atacurilor cu mașini capcană. În timp, a apărut o tendință de grupare a diferitelor instituții, organizații, reprezentanțe diplomatice, de exemplu în așa-numita Zonă Verde a orașului sau în Green Village, apropiat acesteia.

Fiind foarte bine păzite, respectivele zone sunt aproape imposibil de penetrat așa că până acum extremiștii fie au atacat căile de acces în interior – care întotdeauna sunt aglomerate întrucât persoanele și vehiculele care intră trebuie verificate – fie au încercat să creeze, prin explozii puternice, breșe în zidurile de beton care le înconjoară.

Atentatul a avut loc când la televizor se vorbea despre negocierile de pace dintre talibani și americani

Captură din filmul documentar „Life under Taliban in Afghanistan”, realizat de BBC

Din informațiile care au fost făcute publice până acum, exact acesta a fost și cazul atacului din 2 septembrie, unul tipic al talibanilor împotriva străinilor din Kabul, mai precis împotriva occidentalilor. E puțin probabil ca ținta să fi fost una clară, cum s-a întâmplat, de pildă, în cazul atacurilor care au vizat ambasada Indiei din Kabul în 2008 și în 2009, cu atât mai mult cu cât România nu are o ambasadă așa de mare și nu este atât de cunoscută într-un oraș în care există obiective mult mai tentante (americani, NATO, state occidentale care au contingente mai numeroase decât Bucureștiul etc.)

Așadar ținta pare să fi fost una generală, străinii, iar românii s-au aflat la locul și momentul nepotrivit. Desigur, faptul că România nu a fost ținta directă a atacului din Kabul nu înseamnă că românii din Afganistan sunt în siguranță.

România este un aliat al Statelor Unite – inamicul numărul unu al extremiștilor islamiști – este membru NATO și e prezentă cu trupe în Afganistan încă din 2002, iar toate acestea sunt motive pentru a fi percepută drept un inamic de către insurgenți.

Atentatul de la Kabul a avut loc chiar în timp ce la o televiziune locală era difuzat un interviu cu emisarul special american la convorbirile de pace cu talibanii, Zalmay Khalizad, care afirma că un acord cu talibanii este iminent.

Statele Unite au început, discret, să poarte convorbiri cu talibanii în Qatar, în urmă cu mai bine de un an, în încercarea de a ieși cumva din cel mai lung conflict din istoria lor: în curând se vor împlini 18 ani de când forțele americane au intervenit în Afganistan, după ce talibanii refuzaseră să îl predea pe liderul rețelei Al Qaida, Osama bin Laden.

Talibanii au fost alungați în urma unei campanii rapide, iar americanilor li s-au alăturat în curând aliați din NATO și din alte țări partenere, care ar fi trebuit să garanteze securitatea țării în perioada reconstrucției acesteia și a trecerii la un guvern democratic; efectivele acestora ajunseseră, la un moment dat, la 130 de mii de militari.

După înfrângerea severă din primele luni ale războiului, talibanii s-au reorganizat, fiind sprijiniți și adăpostiți de talibanii pakistanezi (posibil și cu binecuvântarea serviciilor și armatei pakistaneze care, însă, au negat constant acuzațiile Kabulului și chiar și ale Washingtonului că ar sprijini mișcarea insurgentă) și au lansat un război de gherilă care s-a intensificat constant, de-a lungul anilor, cu ofensive care urmează ciclurile anotimpurilor: iarna este ceva mai calmă, întrucât zăpada blochează trecătorile din munți, primăvara începe să crească numărul atacurilor.

În prezent nici măcar nu se știe (sau nu se mai vrea să se știe) cât din teritoriul țării se mai află sub controlul guvernului afgan și cât sub controlul sau amenințarea directă a talibanilor.

NATO a abandonat misiunile de luptă și și-a retras majoritatea forțelor la sfârșitul lui 2014, lăsând în urmă o forță de aproximativ 17 mii de militari însărcinați cu instruirea forțelor afgane și paza unor baze. Prezența militara americană este și ea mult redusă, iar operațiunile militare sunt rezervate forțelor speciale și aviației.

Ce prevede acordul de pace dintre SUA și talibani

Acesta este contextul în care au început negocierile de pace. Potrivit proiectului de acord prezentat de Zalmay Khalizad în seara atacului, în cazul în care se semnează, americanii ar urma să mai retragă din Afganistan încă cinci mii de militari și să renunțe la cinci dintre bazele pe care le au în prezent, iar talibanii ar urma să ofere în schimb asigurări că nu vor mai oferi adăpost unor grupări extremiste similare cu Al Qaida, care să folosească țara pentru baze de antrenament și pentru a organiza atacuri teroriste internaționale.

Deja această promisiune este greu de îndeplinit – cu sau fără voia talibanilor, Statul Islamic este prezent în Afganistan de câțiva ani și se estimează că are câteva mii de luptători care nu vor ține cont de nicio înțelegere între Washington și talibani. Mai mult, gruparea jihadistă, care s-a aflat deja în conflict cu talibanii, ar putea încerca să folosească un eventual armistițiu pentru a se erija în singura forță care continuă rezistența și a atrage de partea sa inclusiv membri ai mișcării insurgente afgane.

Un al doilea aspect, și cel mai complicat, al unui acord între Statele Unite și talibani este legat de convorbirile de pace intra-afgane. Talibanii vor să negocieze retragerea americană, dar au declarat în repetate rânduri că nu au ce discuta cu guvernul afgan al lui Așraf Ghani. Chiar și în cazul în care se va ajunge la un acord între cele două părți, nu există nicio garanție că acesta va rezista, dată fiind intransigența talibanilor și fanatismul lor religios, dar și cauze mai vechi, cum ar fi disputele inter-confesionale și inter-etnice din Afghanistan (talibanii sunt în mare parte paștuni, i-au persecutat pe șiiții hazara și au fost în conflict cu Alianța Nordului dominată de tadjici și aliată cu uzbecii lui Dostum).

În cazul unui conflict în care să nu mai fie implicate și forțe străine, nu este deloc sigur că armata și poliția afgane vor avea capacitatea de a rezista fără asistență, în ciuda efectivelor semnificative și a faptului că s-au investit miliarde de dolari în dotarea și antrenarea lor. Precedentul există chiar în Afganistan: după retragerea sovietică, forțele președintelui Mohammad Najibullah aveau efective și dotare impresionante, însă în doar câțiva ani au fost înfrânte de insurgenții mujahedini care se luptaseră cu sovieticii.

Mujahedinii au intrat, în scurt timp în război civil, iar haosul generat de acesta a creat condițiile propice pentru victoria unei mișcări care să pacifice țara: o mișcare formată de studenții de la numeroasele școli religioase construite, în Pakistan pentru afganii care fugiseră de sovietici.

Multe din acele școli erau finanțate de saudiți, așa că islamul predat acolo era un amestec de fundamentalism regional (deobandi) și wahabbism. În arabă, un student la o astfel de școală este talib – sau, la plural, taliban. Talibanii au adus, într-adevăr, o formă de pace în cea mai mare parte a Afganistanului (nu și în nord, unde s-au retras mujahedinii cu care au continuat războiul până în 2001). Prețul acelei păci a fost, însă, teribil: unul dintre cele mai opresive regimuri din istorie.

O lungă serie de atacuri teroriste care a culminat cu cel din 2 septembrie

Captură via Youtube dintr-un reportaj AP despre atentatul din mai 2017, care a lovit ambasada Germaniei

Ultimele atacuri din Kabul Atacul din noaptea de 2 spre 3 septembrie asupra așa-numitului Green Village din Kabul este doar ultimul dintr-o serie lungă de atentate teroriste. Sâmbătă și duminică au mai fost două atacuri ale talibanilor în orașele Kunduz, unde trei civili au fost omorâți, și Pul-i-Kumri, din nordul Afganistanului, unde patru civili și doi membri ai forțelor de securitate au fost uciși.

În luna ianuarie 2019, tot Green Village din Kabul a fost ținta unui alt atac terorist în care au murit patru persoane și au fost rănite mai mult de o sută. Un camion încărcat cu explozibil a sărit în aer în apropierea complexului.

După cum spuneam, țintele atacurilor din Kabul sunt în special occidentalii. La fel s-a întâmplat și pe 31 mai 2017, când un atac sinucigaș a avut loc în apropierea ambasadei Germaniei din Kabul, în așa-numită „Zonă Verde (Green Zone, care nu este același lucru cu Green Village). Atunci au murit 150 de oameni și au fost răniți mai mulți de 400. Mai mulți membri ai ambasadelor Germaniei și Pakistanului au fost răniți. A fost considerat unul dintre cele mai sângeroase atentate care au avut loc vreodată în Kabul.

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu: „Talibanii îi consideră pe guvernanții locali niște păpuși ale Occidentului”

„Dacă ținem seama de faptul că atacul a avut loc în ultimele minute ale negocierilor din Qatar, în care americani se obligă să retragă 5 mii de militari în următoarele cinci luni, iar grupările talibane să nu permită accesul forțelor radicale de orice fel, cum ar fi Al-Qaida, cred că acest context explică mai bine ce s-a întâmplat acolo. Misiunea românească din Kabul este parte a unui efort diplomatic și, mai ales militar, în Afganistan. Cei care au făcut atentatul au vrut să transmită un mesaj legat de momentul negocierilor.

Mai mult, pe 28 septembrie ar urma să aibă loc alegeri prezidențiale în Afganistan, iar în ultimul timp au avut loc atentate în fiecare lună. Ținta acestora o reprezintă occidentalii. De aceea la negocierile din Qatar, talibanii nu au acceptat reprezentanții guvernamentali locali pentru că-i consideră niște păpuși ale Occidentului. Deci tabloul este mai larg și nu se referă specific la România”, ne-a declarat fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu

România și războiul împotriva terorismului

România s-a alăturat în 2002 războiului internațional împotriva terorismului. Și a plătit cu vieți omenești acest lucru: 26 de militari români au murit în Afganistan și doi în Irak. Pierderile de vieți omenești ale românilor vin în contextul în care numai în Afganistan, de la începutul războiului, din 2001, au murit 3500 de membri ai coaliției internaționale, din care mai mult de 2300 americani.

Și dacă tot vorbim de prețul pe care l-au plătit românii în războiul împotriva terorismului am mai putea adăuga și răpirile: de la cazul celor trei jurnaliști răpiți în Irak în 2005, până mai aproape de zilele noastre. În 2015, Iulian Gherguț ofițer de securitate într-o mină de mangan din nordul statului Burkina Faso, a fost răpit de o grupare teroristă afiliată Al-Qaeda, alături de alți cetățeni străini. Nici până în ziua de azi Gherguț nu a fost eliberat deși autoritățile române au declarat în numeroase rânduri că fac toate demersurile în acest sens.

În 2018, un alt român, originar din Ploiești, a fost răpit în Libia, unde lucra la o companie petrolieră

Al doilea diplomat român ucis într-un atentat terorist

Un alt diplomat român a murit în 2011 în timp ce era detașat la o misiune ONU din Mazar-i-Sharif. Filaret Moțco, în vârstă de 43 de ani, a fost împușcat pe 1 aprilie 2011 după ce un grup de protestatari a atacat misiunea ONU din Mazar-i-Sharif și a omorât șapte străini. Trei erau membri ai staffului ONU, un norvegian, un suedez și un român, iar patru gărzi de corp din Nepal. Protestul din Mazar-i-Sharif a izbucnit după ce un pastor american, Wayne Sapp, a dat foc unei copii din Coran într-o biserică din Florida.