ANALIZA Locul populației într-o strategie națională de dezvoltare economică și socială a României

Declinul demografic și componentele sale

Guvernul a adoptat la 10 mai a. c. proiectul de lege privind Strategia de dezvoltare economică şisocială a României până în anul 2040 (Guvernul României, 2018). Documentul urma să fie transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare. Proiectul prevede înființarea Comisiei “România 2040”, misiunea acesteia fiind pregătirea proiectului de strategie, fundamentarea acesteia, realizarea de scenarii de dezvoltare și armonizare și integrarea contribuțiilor instituțiilor care vor contribui la elaborarea strategiei. Comisia urmează să-și desfășoare activitatea pe întinderea unui an, de la 1 iunie 2018 la 1 iunie 2019, la sfârșitul activității urmând să prezinte proiecte de documente asupra strategiei naționale “România 2040”, prognozelor și scenariilor de dezvoltare (detaliate în raport de fundamentare) și propunerilor de actualizare a strategiilor sectoriale și principalelor politici publice reclamate de implementarea strategiei. Cum ne apropiem de sfârșitul primei luni a perioadei de activitate a Comisiei, este de admis că activitățile acesteia au demarat potrivit prevederilor.

O strategie națională de dezvoltare economică și socială pe termen lung are în mod firesc în centrul ei populația țării în dubla ei calitate: de factor al realizării programelor și de beneficiar al rezultatelor strategiilor sectoriale și politicilor publice de aplicare a Strategiei “România 2040”. În prima ei calitate, populația s-ar cuveni să constituie o componentă endogenă a elaborării prognozelor, scenariilor alternative și celor sectoriale de dezvoltare, acolo unde populația este factor indispensabil (ca număr și structură pe sexe și vârste). Acest studiu își propune să ofere un cadru general al dezvoltărilor demografice potențiale până la mijlocul secolului dar având reper central anul 2040, orizontul Strategiei “România 2040.

Anul 2018 este al 29-lea an de declin al populației țării. Cu datele publicate de Institutul Național de Statistică asupra mișcării naturale a populației în anul 2017 și în primele patru luni din acest an și admițând că migrația externă netă negativă în anul 2017 și în acest an se va situa la nivelul din anii 2015 și 2016, se poate estima o populație rezidentă în acest an mai mică de 19,5 milioane locuitori. Comparativ cu populația de la sfârșitul anului 1989, declinul ar ajunge la 3,7 milioane locuitori, însemnând o pierdere de 16 la sută.

O privire asupra contribuției migrației externe și a scăderii naturale, evidențiază la nivel întregii perioade 1990-2017 primatul masivei emigrații – 2,5 milioane persoane dar se poate constata după anul 2010 inversarea dimensiunii migrației negative și a scăderii naturale. Migrația externă anuală s-a diminuat iar scăderea naturală s-a majorat. Instalarea unui astfel de raport trebuie privită nu numai din perspectiva mecanismului determinant, ci și din cea a evoluțiilor așteptate în viitor. Prima componentă are o determinare predominant economică și se poate schimba rapid în funcție de context (cel din țară dar, mai ales, din țările dezvoltate de destinație). Cea de a doua componentă rezultă din evoluții a două fenomene cu determinări extrem de complexe – natalitatea și mortalitatea. La primul fenomen rolul economicului, definit în accepțiune simplificată de venit și standard de viață, a început să fie erodat ca importanță de factorii culturali, și în societăți europene dezvoltate dar și în țara noastră. Sensibilitatea acestor factori la măsuri de susținere/stimulare a natalității este insuficient cercetată și cunoscută pe plan internațional dar direcția de acțiune a fost și este, predominant, de reducere a numărului de copii aduși pe lume de o femeie. A doua componentă a creșterii naturale a populației este mortalitatea generală. Din majorarea acesteia după anul 1990 și, în măsură mai mare, din reculul natalității s-a instalat începând cu anul 1992 scăderea naturală a populației. Este o realitate demografică nouă și gravă prin consecințe asupra evoluției populației țării iar momentul are și o semnificație istorică particulară: privind în trecutul îndepărtat al României și neluând în considerare anii celor două mari conflagrații mondiale, datele demografice indică o scădere naturală a populației doar în câțiva ani din prima jumătate a anilor 1870 în Transilvania, prin teribila epidemie de holeră. Mortalitatea populației este, în general, un fenomen stabil, chiar rigid, având o determinare nu numai foarte complexă, ci și etalată în timp. Se împletesc factori de natură economică, nivelul de trai îndeosebi, cu nivelul cultural al populației și stilul de viață, cu asistența medicală, cu manifestări ale naturii și starea mediului. Felul cum a evoluat numărul de născuți și de decedați după anul 1989 și, implicit, scăderea naturală a populației, poate fi examinat în figura 1.

Alura și fermitatea curbelor celor două componente sunt impresionante. Două observații pot fi adăugate. Evoluțiile din cea mai mare parte a anilor 1990 se înscriu în continuarea celor de după anul 1975. Deteriorarea stării de sănătate în anii 1980 în special și-a transmis efectele în majorarea numărului de decese în anii 1990. După anul 2000 se instalează o anumită stabilitate a acestora în jurul valorii de 250 mii anual și ea provine din compensarea efectelor opuse ale ameliorării stării de sănătate, vizibilă în reculul mortalității pe vârste și ascensiunea speranței viață la naștere, pe de o parte, și din tendința de majorare a numărului deceselor prin accentuarea procesului de îmbătrânire demografică, pe de altă parte. Continuarea regresului numărului de născuți a îndepărtat însă cele două curbe, amplificând dimensiunea scăderii naturale. Prezentarea acestor detalii asupra celor două fenomene de mișcare naturală este utilă mai bunei înțelegeri a dezvoltărilor viitoare, în contextul în care scăderea naturală a devenit componenta majoră a declinului populației țării.

Privire prospectivă. Construcția și concluziile sale

Elaborarea unei proiectări a populației țării impune folosirea unui model care să plece de la distribuția pe ani de vârstă a populației masculine și a celei feminine și care să aibă drept rezultat populația proiectată în aceeași distribuție detaliată. Populația inițială este populația rezidentă la începutul anului 2017 (datele de la mijlocul anului vor fi disponibile doar în toamna anului). În populația proiectată pentru anul 2040 se vor distinge două subpopulații: cea provenită din populația de la 1 ianuarie 2017, redusă cu numărul de decese din anii 1917-1939 și cea provenită din născuții anilor 1917-1939 (redusă și ea cu mortalitatea din anii respectivi). Rezumând, se impune determinarea ansamblului intrărilor și ieșirilor pe cale naturală în anii 2017-2039. Aici intervine modul și măsura în care dezvoltările viitoare ale celor două fluxuri de evenimente demografice sunt determinant înscrise în evoluțiile demografice de până acum și în caracteristicile actuale ale structurii pe vârste a populației țării. Proiectarea pe care o prezentăm prevede o continuare a reducerii mortalității pe vârste și a progresului speranței de viață la naștere. Probabilitățile de deces pe ani de vârstă, diferențiate la bărbați și femei, corespund deci unor valori mai ridicate ale acestui indicator sintetic. În ceea ce privește ipoteza asupra fertilității feminine, alegerea a înclinat spre păstrarea nivelului din ultimii ani, având echivalent un număr mediu de copii aduși pe lume de o femeie de 1,57 (rata fertilității totale). Exploratoriu, sunt construite și alte două variante cu valori mai ridicate ale fertilității.

Cu rate de fertilitate pe vârste neschimbate, corespunzătoare unei fertilități totale de 1,57 copii la o femeie , numărul de născuți depinde numai de evoluția în viitor a numărului femeilor în vârstă de 15-49 ani (grupare internațională standard). Determinarea acestei populații feminine pe ani de vârstă nu implică dificultăți, ea va fi compusă din femei care se află în viață și doar după anul 2035 vor întra la vârstele de 15-19 ani femeile din generațiile 2018-2024 (deținând însă o proporție minoră în ansamblul femeilor în vârstă de 15-49 ani). Declinul populației feminine urmează a fi unul dramatic, cel ilustrat în figura 2, prin intrarea la vârstele de 15-49 ani a generațiilor mici născute după anul 1989 și din acest declin va rezulta regresul la fel de dramatic al numărului de născuți. Evoluția numărului de decese va avea un model similar ca determinare. Prin creșterea apreciabilă a speranței de viață decesele au loc la vârste din ce în ce mai avansate iar creșterea numărului și proporției populației vârstnice în ansamblul populației amplifică ponderea deceselor de la aceste vârste în ansamblul deceselor. În figura 3 poate fi examinată evoluția ferm ascendentă după mijlocul anilor 1990 a proporției deceselor la populația de 65 ani și peste, pe fondul progresului apreciabil al speranței de viață.

Mai mult de trei sferturi dintre decesele din ultimii ani au avut loc la aceste vârste iar o examinare mai atentă a alurii celor trei curbe evidențiază un ritm mai important de creștere a proporției la vârstele de 70 ani și peste și 75 ani și peste, ceea ce indică o accentuare a plasării deceselor la vârste din ce în ce mai avansate. Revenind la evoluția așteptată a numărului de decese în anii următori, ea va depinde direct de felul în care va evolua populația vârstnică și în figura 4 este prezentată această evoluție atât ca număr al populației în vârstă de 65 ani și peste, cât și ca proporție în întreaga populație. Urmează să crească până în anul 2027, prin aportul generațiilor mari din anii 1948-1956, va cunoaște un regres moderat în anii 2027-2032 odată cu atingerea vârstelor de 65 ani și peste de generațiile mai mici din anii 1957-1966 și își va relua masiv ascensiunea după anul 2032, când la vârstele respective ajung generațiile mari de după anul 1966.

Prin mecanismele descrise, evoluțiile proiectate ale numărului de născuți și de decedați urmează a fi extrem de negative (figura 5), continuând și amplificând de fapt evoluțiile negative de până acum, cele din figura 1. Nu poate surprinde tendința fermă și aproape liniară de recul al numărului de născuți, ea este similară cu cea a dimensiunii populației feminine în vârstă de 15-49 ani, din figura 2. În evoluția numărului de decese, curba nu urmează decât în secundar evoluția ascendentă a dimensiunii și ponderii populației vârstnice din figura 4. Explicația o găsim în efectele pozitive pe care ar urma să le aibă reducerea mortalității pe vârste asociată ipotezei de creștere a speranței de viață la naștere. Evoluțiilor paralele ale numărului de născuți și de decedați le corespunde amplificarea dimensiunii scăderii naturale a populației, de la 70 de mii persoane în ultimii ani la 100 de mii în anul 2035 și aproape 110 mii în anul 2040.

Cele mai importante rezultate ale scenariului prospectiv fundamentat pe menținerea fertilității actuale (1,57 copii la o femeie în anul 2017) (datele asupra distribuției pe vârste a născuților: Institutul Național de Statistică, 2018a) sunt prezentate în tabelul de mai jos. Am adăugat pentru anul 2040 rezultate din alte două variante, cu fertilitate în creștere considerabilă, pentru a evalua dimensiunea unei redresări a perspectivelor populației țării. De asemenea, pentru același an, sunt incluse în tabel rezultatele variantei Fertilitate constantă din Revizia 2017 a Perspectivelor Populației Mondiale elaborate de Divizia de Populație ONU.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro