ANALIZA Republica Moldova: cosmarul continua
De acum încolo nimic nu va mai fi ca înainte. 2015 nu este doar un an pierdut, ratat, o buclă din care Moldova pare că nu poate să mai iasă. Este anul aflat sub semnul „furtului secolului”, adică a jefuirii prin operațiuni frauduloase a trei bănci, de Economii, Unibank și Banca Socială, de circa un miliard de dolari, sub privirile îngăduitoare ale Băncii Naționale, Ministerului de Finanțe, Procuraturii Generale, Consiliului Național Anticorupție (CNA, un fel de PNA de la București, din perioada Adrian Năstase), Serviciului de Informații și Securitate (SIS). 2015 a fost anul în care controversatul oligarh Vlad Plahotniuc a devenit brandul internațional al Republicii Moldova, fiind identificat în tot mai multe cancelarii drept sursă a răului. Dar 2015 este și anul încolțirii mugurilor speranței că societatea civilă se trezește la viață, că scena politică evoluează nu doar în rău ci și în bine, că pe piața publică își fac apariția personalități necompromise, figuri noi, carismatice, în jurul cărora s-ar putea construi o alternativă la actualele partide politice.
După o campanie electorală tensionată, rezultatul alegerilor parlamentare de la 30 noiembrie 2014, a fost suprinzător în condițiile în care nemulțumirea populației față de clasa politică atinsese cote alarmante. Scrutinul a fost câștigat de Partidul Socialiștilor (PSRM) cu 20,5 % (25 mandate), imediat în spatele lui situându-se Partidul Liberal Democrat (PLDM) – 20,1 % (23 mandate), Partidul Comuniștilor (PCRM) – 17,4 % (21 mandate), Partidul Democrat (PDM) – 15,8% (19) și Partidul Liberal (PL) cu 9,6% și 13 deputați. Calculul hârtiei indica o majoritate generoasă de 55 din 101 voturi, pentru o nouă coaliție „pro-europeană”, între PLDM – PDM – PL, care fusese reeditată în mai multe ocazii în ultimii cinci ani.
Miliardul furat aruncă în aer „mămăliga”
De această dată, însă, dinamica a fost cu totul alta și ea a fost dată de anunțarea publică a faptului că din băncile moldovenești a dispărut, nici mai mult nici mai puțin, de un miliard de dolari. Imediat leul moldovenesc s-a prăbușit cu o treime, prețurile la produse au crescut pe măsură, rezultatul previzibil fiind sărăcirea dramatică a populației. Potrivit cifrelor Băncii Mondiale, PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut de la 2238 la 1740 $, Moldova consolidându-și poziția de cea mai săracă țară din Europa. Sub presiunea opiniei publice, președintele Parlamentului Andrian Candu, a dat publicității raportul firmei Kroll care a investigat cazul. Acesta, însă, a fost recent infirmat de Procuratura Generală și CNA, atunci când l-au trimis pe fostul premier Vlad Filat în judecată.
Cine a mizat pe faptul că „mămăliga” moldovenească nu explodează s-a înșelat. Măcar pe jumătate. În ciuda iernii, grupuri de câteva sute de tineri s-au coagulat mai întâi pe rețelele de socializare, pentru ca apoi să iasă în Piața Marii Adunări Naționale. S-a constituit în grup de inițiativă care va pune bazele Platformei Civice Demnitate și Adevăr (PCDA). Prima manifestație importantă a avut loc la 22 februarie 2015, sub lozinca „Vrem leul înapoi!” Încă de la primul mare miting al PCDA s-a scandat pentru unirea cu România. Însă mesajul unionist a fost mai degrabă o diversiune care să optureze principala revendicare a demonstranților, anume anchetarea jefuirii băncilor, tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați, pedepsirea lor și recuperarea prejudiciului de 1 miliard de dolari. La mitingul din 8 aprilie s-au strâns în piață peste 20.000 de oameni. O lună mai târziu, la 3 mai, tot peste 20.000 de participanți. Mitingurile împotriva actualei clase politice deveniseră deja un fenomen social. Destul de devreme, controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, finanțatorul PDM, devine pentru mulțimea care protestează simbolul răului. Era și reacția mulțimii la manipularea presei controlată de oligarh împotriva PCDA. E drept că nici liderii Platformei nu au izbutit să transmită public un mesaj coerent. Clarificarea a venit abia cu ocazia mitingului de la 7 iunie, când PL aflat în campanie electorală la Chișinău a încercat să confiște mitingul PCDA la care oamenii cereau anchetarea furtului de un miliard de dolari, transformându-l într-unul de susținere a candidaturii lui Dorin Chirtoacă, nepotul liderului PL, Mihai Ghimpu, care concura pentru un nou mandat de primar al Chișinăului. Rezultatul a fost dramatic: mii de oameni au început să strige „rușine!” către Chirtoacă și Ghimpu. Mașini și autobuze au intat în piață, cu steaguri și afișe care sporeau confuzia, în vreme ce Ghimpu a afirmat că manifestanții care nu-l susțin pe nepotul Chirtoacă sunt „agenții Moscovei”. Mesajul a fost imediat preluat de alți lideri liberali care au decretat că cei din PCDA „sunt cu Putin”.
La 6 septembrie, în centrul Chișinăului s-au organizat două mitinguri, unul de peste 50.000, în PMAN, de către platformă, unde se vorbea doar românește, cel de-al doilea miting, al rusofonilor, conduși de fostul comunist Grigore Petrenco, în fața Academiei de Științe, care aduna câteva sute de oameni. S-a inoculat temerea că cele două demonstrații s-ar putea ciocni. O manipulare evidentă, ambele manifestații fiind împotriva clasei politice cleptocrate și a oligarhului Plahotniuc. Că se cerea recuperarea miliardului furat era esențial. Că asta se face în limba rusă sau în română era secundar. Maxim 30 de manifestanți, conduși de Petrenco, s-au oprit la reședința lui Plahotniuc, unde au fost asaltați de circa 80-100 de polițiști, inclusiv trupe speciale. Epilogul la această istorie: Petrenco și alți câțiva lideri ai manifestației din fața casei lui Plahotniuc, se află de câteva luni în închisoare. Semn că oligarhul, despre care se afirmă că ar controla justiția din Moldova, se teme de demonstranți și încearcă să reteze din rădăcină orice protest care-l vizează direct. După marea demonstație din 6 septembrie, manifestanții PCDA au ocupat piața, organizând o tabără de corturi. Ea va fi în scurt timp dublată de o altă tabără de corturi așezată câteva sute de metri mai încolo, în fața Parlamentului, de partidele considerate pro-rusești, PSRM și Partidul Nostru al primarului de Bălți, nu mai puțin conversatul Renato Usatîi. Dacă tabăra platformei folosește exclusiv limba română, în discursuri, afișe, lozinci, mitingurile organizate de Igor Dodon și Usatîi sunt bilingve. În materie de cereri, socialiștii preiau neabătut agenda platformei. De la primul miting din februarie, și până în septembrie, revendicările au evoluat și ele, de la anchetarea furtului miliardului de dolari și schimbarea conducătorilor instituțiilor responsabile cu supravegherea și controlul băncilor, demisia procurorului general, a șefului CNA a șefului SIS. Lipsa de reacție a puterii de la Chișinău care n-a fost impresionată de cel mai mare val protestatar din ultimele două decenii, a radicalizat mulțimea care în septembrie cerea demisia guvernului în frunte cu premierul, demisia președintelui Nicolae Timofti și declanșarea procedurii alegerilor anticipate. Un nou miting, la 4 octombrie, a confirmat capacitatea societății civile de a mobiliza zeci de mii de oameni la proteste, ale căror granițe au depășit Chișinăul, răspândindu-se în întreaga țară. Acum, s-a reiterat pericolul scăpării de sub control a demonstranților, presa controlată de oligarh fluturând amenințarea repetării scenariul de la 7 aprilie 2009. Pericolul cel mai mare, care era vehiculat public, îl reprezenta o evoluție după un scenariu ucrainean, de care se temea întreaga societate. Tensiunea socială s-a tot acumulat și din cauza felului în care media controlată de oligarhul Plahotniuc reflecta demonstrațiile organizate de platformă, atacurile continui la adresa liderilor acesteia, în special calomniile împotriva lui Andrei Năstase, președintele Consiliului Marii Adunări Naționale.
Republica Moldova pare într-o profundă depresie, dacă judecăm după rezultatele sondajelor. La întrebarea câtă încredere aveți în următoale instituții, scorurile sunt deprimante. Astfel, în guvern, nu au deloc încredere 66%, iar 24% nu prea au încredere. În Parlament, 67% nu au deloc încredere, iar 25% nu prea au încredere. În președintele Timofti, 77 % nu au deloc încredere, iar 16% nu prea au încredere. În Justiție, nu au deloc încredere 56%, iar alte 27% nu prea au încredere. În partidele politice, 60% nu au deloc încredere, iar 27% nu prea au încredere. Doar 11% au oarecare încredere în partidele politice. Biserica conduce în topul încrederii cu 38% – foarte multă, și 36% – oarecare. Barometrul opiniei publice. Republica Moldova. Noiembrie 2015, p. 35.
Zeci de mii de oameni în stradă reprezenta o mare presiune pe liderii coaliției de guvernare cărora li se cereau minime concesii. De aici și nevoia unei supape care să reducă presiunea populară, măcar a inventării unui vinovat de serviciu.
Manipularea manifestanților prin introducerea temei unirii cu România, spargerea masei protestatarilor în românofoni și rusofoni, ceea ce se va solda cu două demonstrații în locul uneia singure, campania de diabolizare a PCDA practicată de media controlată de Plahotniuc, i-au permis coaliției „pro-europene” de la Chișinău să se mențină la putere în ciuda emoțiilor stârnite de uriașele manifestații de protest, cele mai ample din ultimele două decenii. În lipsa unei reacții decisive din partea puterii, platforma civică nu avea decât fie să se autodizolve, fie – sedusă de scorurile atribuite de sondajele de opinie – să se transforme în partid politic. Ceea ce s-a și întâmplat. Câtă vreme întreaga mașinărie mediatică a lui Plahotniuc atacă noul partid și pe liderul său, șansele acestei construcții politice cresc. Principalul argument pentru o mare parte din opinia publică și electoratul moldovean este că Andrei Năstase și echipa sa nu pot fi cumpărați de oligarh. În condițiile în care ultimul sondaj de opinie indică cel mai mare scor negativ la încredere (85% deloc și 7% nu prea au) în dreptul lui Plahotniuc, delimitara de oligarh nu este doar un act de igienă publică, cât mai ales unul de inteligență politică.
Trei guverne și multe alte scandaluri politice
Din punct de vedere politic, 2015 a fost un an de coșmar care a transformat Republica Moldova dintr-o „poveste de succes” într-un eșec al Parteneriatului Estic și Politicii Europene de Vecinătate. Abia acum s-a văzut că „povestea de succes”, vândută la Bruxelles, Berlin, Paris, Washington sau București era doar un ambalaj care acoperea destul de multă mizerie, absența unei voințe ferme de a face reformele cerute de UE, și mai ales respingerea oricărei tentative de a porni lupta împotriva marii corupții.
Cum dintre partidele pro-europene, PLDM avea cel mai mare număr de voturi, funcția de premier a mers la acest partid, iar cea de președinte al Parlamentului la PDM. Socoteală greșită din partea liderului liberal-democat Vlad Filat, care a uitat că Moldova este o republică parlamentară. De fapt, Filat n-a avut în mână nici o carte, pentru că numirea lui Iurie Leancă, premier aflat în funcție la acea dată, era un exercițiu impus.
Iurie Leancă este poate cel mai educat, cult, simpatic, empatic om politic de la Chișinău. Cu singuranță este dacă nu singurul, unul dintre foarte puținii politicieni moldoveni, cu care liderii occidentali au dialog. Cu certitudine a fost cel mai bun ministru de Externe din scurta istorie a Republicii Moldova. Ajuns premier la 31 mai 2013, ca o soluție de compromis după scandalul Pădurea Domnească care a dus la ruperea coaliției de guvernare Alianța pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă a continuat, cu și mai mult succes, să consolideze brandul Moldovei de „premiantul clasei Parteneriatului Estic”. Nu era doar o operațiune de PR, guvernele Filat și cel condus de Leancă au făcut reforme importante, pași mari în apropierea Moldovei de Europa. Însă, reformele – atâtea câte au fost – nu au ajuns într-un punct de la care traiectoria europeană a Moldovei să devină ireversibilă.
La vârful PLDM orgoliul lezat al lui Filat, președintele celui mai important partid al coaliției pro-europene de la Chișinău pus în umbră de primul ministru, a generat o tensiune constantă în relația cu premierul Leancă. Cel care, în cele din urmă, a abandonat PLDM după ce nominalizat de președintele Nicolae Timofti pentru un nou mandat, a fost respins de Parlament, la 12 februarie 2015. Leancă și-a înființat o formațiune politică creștin-democrată, Partidul Popular European din Moldova.
În fruntea guvernului a fost numit un obscur om de afaceri Chiril Gaburici, propulsat de PLDM, nici până astăzi nu este clar din ce motive. Era un fel de premier tehnocrat peste un guvern politic al unei coaliții minoritare. Însă miniștrii săi erau controlați de liderii partidelor. La scurt timp după preluarea guvernului, o investigație jurnalistică a scos la iveală nereguli în actele școlare ale premierului, mai precis absența diplomei de bacalaureat. Însă nu acest amănunt a pus capăt scurtei cariere politice a lui Gaburici. Fatal i-a fost faptul că, la 6 iunie, a cerut demisia întregii conduceri a Procuraturii Generale și Băncii Naționale, acuzate că au tolerat furtul miliardului de dolari din băncile moldovenești. Într-o scrisoare adresată lui Timofti și lui Candu, premierul Gaburici anunța că dacă nu i se dă satisfacție va demisiona: „Moldova este sugrumată de corupție, sistemul financiar al acesteia sângerează. Iar prețul este plătit de fiecare cetățean, mai puțin de către cei vinovați. În urma ședinței de ieri a Comitetului Național pentru Stabilitate Financiară, am realizat că întregul sistem financiar al Republicii Moldova este sub asediu și mai multe instituții financiare sunt în pericol. Guvernul este lipsit de pârghii, iar instituțiile abilitate ezită să soluționeze aceste probleme […] Nu vreau să privesc pasiv cum grupuri de interese distrug țara. Eu nu negociez cu nimeni bunăstarea și viitorul copiilor noștri.” Patetismul scrisorii nu i-a impresionat pe președinții țării și parlamentului și nici pe liderii partidelor care au refuzat să-i schimbe pe procurorul general și pe șeful Băncii Naționale, astfel că la 12 iunie, Gaburici și-a anunțat demisia. După care a refuzat să asigure până și interimatul funcției de premier până la votarea unui nou guvern.
Când la 23 iulie, odată cu nominalizarea Maiei Sandu pentru funcția de prim ministru se părera că în sfârșit pe ulița Moldovei iese soarele, liderul liberalilor Mihai Ghimpu a acordat un interviu PROTV Chișinău în care practic a măturat pe jos cu aceasta, respingând categoric candidatura ei. Doamna Sandu, ministrul Educației, cu o excelentă reputație profesională, grație realizărilor semnificative în reformarea sistemului, avea și o foarte bună imagine publică. Pe care n-a vrut s-o sacrifice pe altarul jocurilor politicianiste de la Chișinău, astfel încât a prezentat public mai multe condiții pentru a accepta funcția de premier (printre care schimbarea procurorului general și a guvernatorului Băncii Naționale). Cum PDM și PL au anunțat că n-o votează pe Maia Sandu, PLDM a propus un alt candidat, pe Valeriu Streleț, pentru funcția de premier. Noul guvern a fost confirmat de parlament la 30 iulie.
Lunga criză politică de la Chișinău, controlul oligarhic tot mai evident asupra instituțiilor statului, lipsa reformelor au determinat instituțiile financiare internaționele să suspende relațiile cu Republica Moldova, blocând finanțările fără de care aceasta riscă să intre în colaps. Singură România, într-un joc politic neclar și care a stârnit neîncredere la Bruxelles și Washington, a promis vecinului de la Est un împrumut, din care o tranșă de 60 de milioane de euro, se afirmă că ar ajuta Moldova să traverseze iarna.
Politica României față de Republica Moldova, din 2009 și până astăzi, creșterea în 2015 la peste 20% a segmentului pro-unionist în stânga Prutului, rolul jucat de președinții T. Băsescu și K. Iohannis ca și de premierul V. Ponta sau miniștrii de Externe T. Baconschi, T. Corlățean, B. Aurescu în susținerea parcursului european al Moldovei este un subiect mult prea amplu și important încât merită o analiză separată.
În condițiile în care amploarea protestelor creștea iar situația economică se degrada, coaliția a decis la 14 octombrie să-i ceară demisia procurorului general, una dintre cele mai importante solicitări venite din partea demonstanților. Însă, a doua zi, 15 octombrie, în prima zi a sesiunii parlamentare, procurorul general Corneliu Gurin, a venit în Parlament și a cerut ridicare imunității președintelui PLDM, Vlad Filat. Parlamentul a votat cu o largă majoritate ridicarea imunității lui Filat acuzat de devalizarea Băncii de Economii. Un sfârșit trist dar previzibil pentru poate cel mai talentat om politic moldovean. Declinul său începuse cu ceva timp în urmă, în primăvara 2013, odată ce Curtea Constituțională stabilise strania interdicție pentru Filat de a mai ocupa fotoliul de premier. Cum premierul Streleț a fost decent și nu s-a dezis de fostul său șef de partid, Filat, cel care l-a susținut politic și l-a promovat în funcția de premier, și a preferat să lase justiția să-și spună cuvântul, PDM, alături de comuniști și socialiști a votat la 29 octombrie o moțiune de cenzură care a dat jos guvernul.
De vreme ce Bruxelles-ul dar și Bucureștiul declarau că pentru a reluarea ajutoarelor financiare către Republica Moldova așteaptă formarea unui guvern pro-european, PDM a încercat destructurarea facțiunii PLDM din Parlament, iar când a devenit limpede că a eșuat a anunțat negocieri cu PLDM, care însă condiționează participarea la guvernare de depolitizarea unor instituții, schimbarea din funcție a procurorului general și a procurorului anti-corupție, considerați oamenii lui Plahotniuc. Atât PL cât mai ales PDM au respins categoric condițiile PLDM.
Nu poate fi o întâmplare faptul că guvernele Gaburici și Streleț au picat la incitarea PDM-lui controlat de Plahotniuc atunci când au cerut schimbarea procurorului general și a celui anticorupție. De asemenea, Maia Sandu nominalizată pentru funcția de premier a fost rejectată de PDM și PL tot din cauza cererii de a înlocui conducerea parchetului general și a celui anticorupție. Șefii celor două instituții sunt considerați oameni loiali lui Plahotniuc, prin intermediul cărora controversatul oligarh controlează justiția din Republica Moldova.
Plahotniuc prim ministru
În ciuda faptului că în vară Plahotniuc s-a retras din parlament iar la 15 octombrie, cu ocazia ridicării imunității lui Filat, s-a autosuspendat din funcția de prim-vicepreședinte al PDM, cu ocazia consultărilor delegației democrate cu președintele Timofti, de la 14 decembrie, Marian Lupu l-a propus pe finanțatorul PDM, pentru funcția de premier. Discuția a fost extrem de tensionată. A doua zi, președintele PDM, Lupu, a ieșit cu un interviu la infotag.md în care-l amenință pe Timofti cu demiterea: „noi am discutat cu președintele și există această presiune pe el, ea este vizibilă, eu pe domnul Timofti niciodată nu l-am văzut în starea asta de surescitare și e extrem de vizibil că cineva îl presează în mod inacceptabil, sper că nu îl și șantajează, Doamne ferește! …. Urmează să vedem în ce măsură președintele Timofti este captiv, cum cei care îl presează au luat în captivitate instituția prezidențială, pentru că deja discutăm inclusiv de o problemă de securitate națională”.
Pentru prima dată, în aproape 4 ani de mandat, președintele Timofti a răspuns printr-un comunicat ferm în care respinge categoric insinuările lui Marian Lupu și spune că la discuțiile de la 14 decembrie, PDM a insistat ca șeful statului să-l desemneze pe Plahotniuc pentru funcția de prim ministru. Timofti s-a întâlnit cu ambasadorii occidentali cărora li s-a plâns de amenințările dinspre PDM.
La rândul ei, presa de la Chișinău a început să speculeze afirmând că Timofti ar fi șantajat de Plahotniuc cu dosare împotriva fiilor săi, pentru a-l obliga să accepte nominalizarea dorită de PDM. Răspunsul lui Timofti a fost nominalizarea lui Ion Sturza, fost om politic moldovean, retras de mulți ani cu afaceri la București, unde a colaborat cu Dinu Patriciu.
Reacția lui Plahotniuc n-a întârziat. Atacurile împotriva lui Timofti s-au concertat, Curtea Constituțională a fost sesizată și a răspuns imediat că președintele e obligată să țină seama de majoritatea creată în parlament, care poate fi oricând cumpărată și modificată. Un alt front a fost deschis în parlament, unde un număr de deputați amenință cu începerea procedurii de demitere a președintelui Timofti.
Ca lucrurile să fie clare, controversat oligarh a postat pe rețelele de socializare, la 21 decembrie, decizia de a reveni în politica activă, anunțând că va „participa în mod direct la formarea majorității parlamentare”. Rezultatul nu s-a lăsat așteptat, trei zile mai târziu, 14 deputați comuniști anunțând demisia și trecerea la o Platformă social-democrată înființată de oligarh. Era, cum avea să scrie Plahotniuc pe rețelele de socializare: „un pas important pentru consolidarea unei majorități parlamentare solide” (postare 24 decembrie).
PCRM – implozie controlată
Orice analiză, fie și superficială a evoluțiilor politice de la Chișinău în 2015, ar așeza în fruntea listei de evenimente cu impact major, disoluția PCRM, partid care a dominat multă vreme scena politică de la Chișinău. Fără dizolvarea controlată a PCRM, multe din jocurile politice din 2015, începând cu votarea cabinetului Gaburici, realegerea lui Chirtoacă la Primăria Chișinăului și terminând cu tentativa lui Plahotniuc de a-și confecționa o majoritate în parlament, n-ar fi fost posibile. Numărul de mandate al comuniștilor a scăzut constant: 71 mandate de deputat (2001), 56 (2005), 60 (aprilie 2009), 48 (iulie 2009), 42 (2010) și 21 (2014). După plecarea celor 14 deputați la platforma social-democrată, PCRM condus de Vladimir Voronin mai are doar 7 deputați. Din marele partid care domina scena politică a mai rămas o umbră. Cu mai puțin de doi ani în urmă, PCRM se contura ca învingător în alegerile parlamentare.
Cum a ajuns PCRM cel mai mare și puternic partid de altădată, o umbră anemică astăzi? O întâlnire care n-a avut loc se pare că a pecetluit soarta comuniștilor moldoveni. La 21 mai 2014, în biroul din Chișinău al omului de afaceri Emmanuil Grinshpun, președintele Congresului evreiesc din Moldova, un miliardar rus, Oleg Boiko, șeful Finstar Financial Group l-a așteptat pe Voronin. Liderul comuniștilor a venit cu mașina până în fața clădirii, a stat câteva minute fără să coboare, după care a demarat, fără să se uite în spate. Cu Boiko, Voronin ar fi trebuit să bată palma pe condițiile negociate la Moscova, de Mark Tkaciuk, ideologul comuniștilor moldoveni pentru a primi ajutorul Rusiei în campania electorală care se apropia. Două erau chestiunile fundamentale: campania electorală se purta sub semnul lozincii luptei împotriva oligarhilor și aderarea Moldovei la Uniunea Euro-Asiatică. În aceeași seară, Voronin a acordat un interviu canalului Moldova 1, ocazie cu care a declarat că țara sa nu poate adera la Uniunea Euro-Asiatică pentru că aceasta nu există. Mai mult, a reluat teza favorită cu mielul blând care suge la două oi. Iar se sucise Voronin, după ce câțiva ani subliniase necesitatea reorientării Moldovei spre Răsărit și aderării la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.
A doua zi, 22 mai, Tkaciuk a adresat o scrisoare membrilor Comitetului Politic Executiv al PCRM în care insista asupra faptului că fără susținerea Moscovei șansele comuniștilor moldoveni în alegeri se subțiază. Într-un gest plin de dramatism, Tkaciuk a anunțat că-și depune mandatul de deputat. Abia la 6 iunie, ideologul comuniștilor a organizat o conferință de presă în care a dat vina pentru situația din PCRM pe Plahotniuc care l-ar fi cumpărat pe Voronin și ar fi pregătit o coaliție între comuniști și democrați. Grupul Tkaciuk împiedica această colaborare cu PDM, motiv pentru care Grigore Petrenco, Iurie Muntean, Alexandru Petkov, Zurab Todua, pe care presa îi numea „talibani” au fost înlăturați, primul pas fiind făcut la Plenara CC al PCRM din 7 iunie. După Plenară, conducerea PCRM a abandonat politica integrării Moldovei în Uniunea Euro-Asiatică și tonul critic față de putere și a revenit la o retorică echilibrat pro-europeană. În jurul lui Voronin s-a constituit atunci o altă echipă, în frunte cu Artur Reșetnikov, cea care a și părăsit partidul la 21 decembrie 2015, aderând la Platforma social-democrată a lui Plahotniuc. Ce n-au înțeles atunci „talibanii comuniști” și par să nu fi înțeles până astăzi, este faptul că reorientarea lui Voronin s-a produs nu atât din cauza valizelor cu dolari pe care cred ei că le-ar fi primit liderul comunist de la Plahotniuc, cât din cauza conflictului ruso-ucrainean care era într-o fază fierbinte. Anexarea Crimeei, parodia de referendum organizat acolo de ruși în martie 2014, destabilizarea Donbass-ului în aprilie-mai 2015, lansarea proiectului Novorossiia, au avut un impact major asupra lui Voronin. A fost un fel de „memorandum Kozak” ediția 2014, care a provocat reorientarea liderului comunist spre Vest. Pentru un patriot moldovean cum se consideră Voronin prioritară era stabilitatea țării și evitarea unui scenariu de tip ucrainean.
La rândul lui, Kremlinul n-a regretat defecțiunea PCRM. Vladimir Putin n-avea încredere în Voronin și a găsit repede în PSRM-ul condus de Igor Dodon și Zinaida Greceanîi instrumentul ideal pentru promovarea intereselor Rusiei în Moldova. Diferite combinații ce au culminat cu scoaterea lui Renato Usatîi din cursa electorală au ridicat cota socialiștilor de la 1% la 21%, transformând partidul susținut de Putin în învingătorul neașteptat al alegerilor din 30 noiembrie 2014. Vanitatea liderului de la Kremlin, a cărui fotografie cu Greceanîi și Dodon împânzise Republica Moldova, a fost satisfăcută.
Și Bruxelles-ul era fericit pentru că se contura o majoritatea proeuropeană și Moscova era mulțumită, socialiștii sprijiniți de Kremlin se aflau pe primul loc. Din lider al opoziției, PCRM se transformă în „partid balama” gata să susțină un guvern proeuropean fără să primească nimic în schimb. Balamaua PCRM putea s-o potrivească un singur om, Plahotniuc.
Încolțirea președintelui Timofti
Ostilitățile au intrat în faza decisivă odată cu anunțul lui Plahotniuc – tot pe rețelele de socializare – că revine în politică. Textul este postat la 21 decembrie, la câteva zile după întâlnirea lui Timofti cu ambasadorii occidentali în care președintele s-a plâns de presiunile PDM. Plahotniuc spune că – la rândul lui – s-a întâlnit „cu mai mulți parteneri externi, oficiali veniți să discute situația politică din țara noastră, dar și membri ai corpului diplomatic” cărora le-a „prezentat soluțiile … [pentru scoaterea Moldovei din criză] și am fost întrebat de ce nu mă implic în implementarea lor, dacă există astfel de situații. Am promis atunci că mă voi implica, iar acum a venit momentul să o fac. Începând de astăzi, revin în partid și voi participa în mod direct la formarea majorității parlamentare care să asigure o guvernare stabilă și care sper să reușească să cumuleze voturile necesare pentru alegerea președintelui țării în luna martie”. Primele acțiuni ale nou implicatului oligarh în politică au fost: lansarea Platformei social-democrate, cu cei 14 fugari comuniști și crearea unui dispozitiv ofensiv împotriva președintelui Timofti, ultima redută în fața ambițiilor politice ale lui Plahotniuc.
Amorsarea bombei care trebuie să-l scoată din joc pe președinte are două etape. Prima a fost parcursă atunci când la secretariatul Parlamentului a fost înregistată inițiativa a 24 de deputați socialiști de destituire a președintelui Timofti. Pentru a porni procedura mai sunt necesare 10 semnături. Care se pot găsi ușor. Odată pornită procedura destituirii, Parlamentul se adresează Curții Constituționale care redactează o decizie în acest sens. Aceasta este mai apoi votată de plenul Parlamentului. Pentru destituirea președintelui sunt necesare 67 de voturi. În condițiile în care Plahotniuc spune că ar controla 51 de deputați și socialiștii au alți 24, este probabil că suspendarea președintelui va fi adoptată dacă va fi supusă votului.
A doua etapă s-a consumat prin obținerea unei decizii a Curții Constituționale care să-l oblige pe președinte să execute ce vrea finanțatorul PDM-ului. Curtea Constituțională de la Chișinău este cunoscută pentru deciziile ei bizare, probă a unei bogate imaginații. De pildă, i-a interzis lui Filat să mai fie premier; a decis că declarația de independență este superioră Constituției Republicii Moldova; a declarat limba română limbă de stat deși în Constituție este menținut articolul 13 în care se spune că limba de stat este limba moldovenească. Exact cum au prognozat analiștii de la Chișinău, Curtea Constituțională i-a dat câștig de cauză lui Plahotniuc. Și ca lucrurile să fie cât mai repede clarificate, un judecător al curții, Alexandru Tănase a explicat decizia pe blogul personal, înainte de redactarea ei de către judecători. După ce-și face concetățenii proști pentru că ar crede în horoscop și afirmă despre moldoveni că oricum aparțin unei societăți „rudimentare”, judecătorul care pretinde că vorbește „într-o română ușor mai elevată” clarifică obscuritățile Constituției: „Partidul care câștigă în rezultatul [sic!] alegerilor parlamentare o majoritatea [sic!] ce îi permite să formeze un guvern, sau o coaliție care formează o majoritate, propune Președintelui numele Prim-ministrului”. Numai că majoritatea constituită în parlament nu reflectă rezultatul alegerilor ci nivelul corupției politicienilor care pot fi șantajați, cumpărați, manipulați astfel încât să formeze majorități fără nici o legătură cu voința alegătorilor.
Clarificările judecătorului Tănase trebuiau să pregătească cea de a doua nominalizare a președintelui Timofti. Nu era un secret pentru nimeni că Ion Sturza n-avea nici o șansă să fie votat în Parlament. De altfel, tratamentul la care a fost supusă echipa Sturza în ședința din 4 ianuarie probează faptul că în Moldova nu mai sunt respectate nici măcar formal instituțiile și procedurile. Premierul desemnat n-a fost lăsat să-și prezinte programul de guvernare, președintele Candu constantând că sunt prezenți în sală doar 47 de deputați din 101, boicotul însemnând că „tentativa este considerată eșuată, iar președintele [Timofti] trebuie să propună un nou candidat la funcția de premier”. Evident, după reluarea consultării cu partidele politice și ținând seama de ultimele clarificări ale Curții Constituționale.
Dezamăgit, Sturza a predat mandatul președintelui și a anunțat că se retrage din nou din viața politică.
Personalitățile cu cea mai mare încredere (răspuns liber) din Republica Moldova, conform Barometrului opiniei publice. Republica Moldova. Noiembrie 2015, p. 37 sunt următoarele: Renato Usatîi – 11%; Igor Dodon – 6 %; Maia Sandu – 5 %; Vladimir Voronin – 4 %; Iurie Leancă – 4 %; Andrei Năstase – 4 %; Marian Lupu – 4 %. Marja de eroare este de+/- 3%.
Potrivit răspunsurilor la o altă întrebare, închisă, câtă încredere aveți în următoarele personalități politice,Vlad Plahotniuc este personalitatea în care 80% nu au deloc încredere, iar 7 % nu prea au încredere. Doar 2 % încredere se află în marja de eroare. Nici președintele Timofti nu stă mai bine, 78% nu au deloc încredere și 11% nu prea au încredere. Doar 5% sunt cei care au încredere. La această întrebare, Usatîi stă cel mai bine, cu 24% oarecare încredere și 13% foarte multă încredere. (ibidem, p. 38)
Nici măcar n-a apucat să iasă Sturza din parlament, că președintele PDM, Lupu, a și anunțat că până la 11 ianuarie, Platforma social-democrată care astăzi numără 35 de deputați (20 de la PDM, 14 ex-PCRM, 1 ex-PLDM) va avea majoritatea simplă de 51 de voturi pentru a trece guvernul.
INTERVIURILE HotNews.ro