Sari direct la conținut

Analogue Festival line-up 2023: 30 de ore de muzică live cu B.U.G. Mafia, Delia, John Newman, Selah Sue, Subcarpați și Tinie Tempah, în weekendul 25-27 august, la Mioveni

Smile Media
Analogue Festival , Foto: ANALOGUE Festival
Analogue Festival , Foto: ANALOGUE Festival

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

  • Festivalul, ajuns în acest an la a doua ediție, va reuni 18 artiști români și internaționali cunoscuți pe cele două scene amplasate pe platoul Făget din Mioveni
  • Printre numele sonore care vor fi prezente se numără B.U.G. Mafia, Delia, John Newman, Selah Sue, Subcarpați, Tinie Tempah, Asian Dub Foundation, Vița de Vie, Byron și The Mono Jacks
  • Analogue Festival este o ofertă alternativă gândită pentru un public sofisticat, care își dorește să evadeze în mijlocul naturii pentru câteva zile de muzică și cultură, departe de agitația orașului și mirajul digital
  • La ediția de anul trecut au participat peste 30.000 de persoane
  • • Abonamentele sunt deja disponibile pe iabilet.ro, bilete.ro și analogue.ro

Această ediție a festivalului are pe afiș nume cu rezonanță în peisajul muzical al anului 2023, precum B.U.G. Mafia, Delia, John Newman, Selah Sue, Subcarpați, Tinie Tempah, Asian Dub Foundation, IAN, Kadebostany, Spike, Șatra B.E.N.Z., Vița de Vie, Byron, HVNDS, IDK, R.O.A., The Mono Jacks și Valeria Stoica.

„Odată cu această ediție, Analogue Festival intră în rândul festivalurilor mari de vară, pe care le așteptăm toți cu entuziasm an de an și care au potențialul de a transforma România într-o destinație perfectă pentru turismul festivalier din toată Europa”, spune Alin Călinescu, organizator Analogue Festival.

„Ca și anul trecut, ne așteptăm la zeci de mii de vizitatori din București și din întreaga țară pe durata celor trei zile, care se vor putea bucura de concertele unor artiști consacrați și de evadarea în natură, departe de agitația urbană. Avem un program deschis către experiențe muzicale extrem de diverse, centrate pe un mix de genuri – indie, electro-pop, rap, indie-rock sau soul. Vedem live spectacolul electrizant al lui John Newman, recitalul plin de energie pus în scenă de Selah Sue, dar și showul antrenant al lui Tinie Tempah. Pe aceeași scenă urcă live B.U.G. Mafia și aniversăm împreună 30 de ani de când le fredonăm împreună refrenele, Delia, care va aduce conceptul Rockadelia, dar și Subcarpați, The Mono Jacks sau Byron, trupe românești foarte iubite de fanii muzicii bune. Am pregătit trei zile perfecte de festival.”

De la început, Analogue Festival a fost gândit ca o ofertă alternativă pentru un public sofisticat, care își dorește nu doar o experiență muzicală, ci una culturală în sens larg, aducând împreună muzica și evadarea în mijlocul naturii, departe de agitația citadină și stresul conexiunii constante cu device-urile digitale. Așadar, este un festival „analogic” ce oferă ocazia desprinderii, măcar pentru o pauză, de lumea digitală, pentru reconectarea cu sine și cu natura, precum și cu oamenii care au preocupări sociale, valori și inițiative comune.

În fiecare vară, Analogue Festival oferă pentru trei zile un weekend în care cei prezenți își pot încărca bateriile – la figurat, dar și… la propriu! – ascultând muzică live de la artiști internaționali și locali de succes, pe cele două scene instalate pe platoul Făget din Mioveni, având totodată posibilitatea de a lua parte la ateliere de creație, ridicări cu balonul cu aer cald, degustări de vinuri sau petreceri tematice. La prima ediție, cea de anul trecut, peste 30.000 de vizitatori au urmărit live concertele a 20 de artiști români și internaționali pe scenele festivalului.

Pentru ediția din acest an, din weekendul 25-27 august, abonamentele sunt deja disponibile pe platformele iabilet.ro, bilete.ro și analogue.ro.

Ediția 2023 a Analogue Festival este organizată de Centrul Cultural din Mioveni, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al orașului Mioveni, în perioada 25-27 august, pe platoul Făget din Mioveni.

Title Partner: George, primul banking inteligent, powered by BCR

Major Partner: Pepsi

Strategic Partner: Sigillum Moldaviae; Aldestar Top Transport

Sponsori:

Delta Invest

Ursus

Vectrum Solutions

Haulotte

Red Bull

CIPCOS Mar Complex

Aperol Spritz

Tanqueray

Parteneri media:

Voyo

Susținut de Virgin Radio și Europa FM

Parteneri:

Cinema Trivale

Vivo

Supernova

Decathlon

Happy Cinema

Florărie TAJ – The secret garden

Cofetăria Maison Alex

Articol susținut de Analogue Festival

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro