Anatomia sistemului ticalosit. O lege partitocratica (de Miron Damian)

Nimanui nu-i place sa fie confruntat cu o problema reala, careia nu-i vede o solutie imediata. Insa un om cuminte aflat intr-o astfel de situatie va persista in cautarea solutiei, nu va falsifica problema. Caci solutia unei probleme falsificate nu rezolva nimic, in cel mai rau caz devine ea insasi problema.

Acesta e cazul legii antimigratie, cea care permite partidului sa-si excluda alesii din Consilii.

Reclamata pe buna dreptate de public, problema migratiei politice are doua componente diferite. Sau, mai exact, avem problema in sine si avem manifestarea ei. Problema in sine este calitatea morala scazuta a demnitarilor si schimbarea conduitei lor politice in ciuda vointei electoratului.

Manifestarea problemei este schimbarea afilierii partizane a demnitarului, modificarea „etichetei” de partid. Problema este reclamata de public, dar nu pare sa deranjeze partidele; manifestarea ei deranjeaza partidele, fara sa fie o problema pentru public.

Este evident ca publicul nu condamna in nici un fel migratia de dragul partidelor care pun pe liste migratorii, partide pe care le claseaza constant pe ultimul loc la capitolul incredere. Diferenta indicata mai sus nu este usor de perceput de public, pentru ca cele doua componente sint aproape mereu impreuna.

Desi exista exceptii notabile, in general consilierii trec de la un partid la altul vinzindu-si votul in interes personal. Dar aceasta lege antimigratie desparte cele doua componente, rezolva manifestarea neplacuta partidelor si agraveaza problema reala cu care se confrunta publicul.

Partidele aveau un motiv sa elimine din liste candidatii de o calitate morala indoielnica: riscul sa-i piarda dupa alegeri. Un motiv slab, e adevarat, pentru ca partidele insele profita de cupiditatea acestora. Alesii isi vind votul pentru ca au cumparat mai intii candidatura de la partide. Legea inlatura riscul pentru partide, deci si nevoia de a filtra candidatii.

Sigur, alesii nu vor mai putea sa-si schimbe de capul lor conduita politica, deoarece risca sa fie exclusi din consiliu de seful de partid.

Dar, ma intreb, cine garanteaza ca seful de partid nu-si schimba conduita politica, obligindu-i si pe consilieri sa se conformeze? Cine are sanse mai mari sa fie responsabil in fata electoratului local, un grup de consilieri votati – fie si pe lista – de acesta, sau un sef de partid in alegerea caruia comunitatea n-are nici un cuvint? Daca legea ar fi fost aplicata in 2004, locuitorii Bacaului ar

fi constatat ca, dupa ce au ales sa indeparteze PSD de la sefia Consiliului, acesta recistiga majoritatea prin actul de uniune nationala cu PUR. Sa vad cine le-ar fi putut explica acestor oameni de ce trebuie sa aplaude o lege antimigratie care le anuleaza optiunea politica.

De altfel, acest caz demonstreaza limpede ca legea nu e doar inutila si nociva, este si neconstitutionala. Caci ea transfera, practic, puterea de decizie de la Consilii la partidul care detine majoritatea. Or, acesta se organizeaza singur, cit de centralizat doreste.

Cum poate fi atunci respectat principiul descentralizarii, statuat in Constitutie? Ce se alege de autonomia locala daca majoritatea in Consilii este stabilita, dupa lege, de aliantele la nivel national ale partidului? Ce se alege de suprematia legii daca decizii care afecteaza institutii ale statului sint luate dupa un statut intern de partid? Se alege praful. Ca si din dreptul de vot.

Sigur, ai voie sa votezi consilierii, dar Partidul determina in mod absolut conduita lor politica. E ca si cum ai spune ca ai dreptul la libera circulatie, legea spune doar ca esti liber sa circuli acolo unde stabilesc autoritatile. In ambele cazuri, dreptul este de fapt incalcat in esenta lui.

Comisia Juridica a avizat negativ proiectul, argumentind cu anularea constitutionala a mandatului imperativ. Nu sint de acord, situatia e mai grava. Mandatul imperativ obliga alesul sa voteze exact ce doresc alegatorii. In clipa in care obligatia nu este fata de alegatori, ci fata de altcineva, atunci nu mai putem vorbi de mandat imperativ, caci nu mai putem vorbi, de fapt, de mandat.

Electorii au ales demnitarul, dar acesta nu este liber sa faca ce vor ei, nu este liber sa faca nici macar ce vrea el, este o voce a partidului si nimic mai mult.

Aceasta lege a trecut de un Parlament iresponsabil, ca de obicei, marginit si surd la protestele societatii civile. Urmeaza sa ajunga la presedinte, singurul care o mai poate opri sa intre in vigoare. Nu stiu care va fi decizia dlui Basescu. Stiu insa ca, daca o va promulga, va semna un pas inainte al sistemului ticalosit.