Ancheta in justitie in ‘dosarul privatizarilor’
Ministrul a spus ca bucura ca, in sfarsit, cazul sau poate merge de-acum in justitie. El a declarat ca decizia presedintelui de a trimite ministerului justitiei cererea privind inceperea procedurilor legale in „dosarul privatizarilor” pentru urmarirea penala este o revenire la normalitate.
Domnul Nagy s-a aratat nedumerit de perioada prea lunga in care Comisia speciala de la Cotroceni a ajuns la o decizie.
Zsolt Nagy este acuzat de tradare si ca ar fi contribuit la favorizarea unui grup de criminalitate organizata.
Posibila incalcare a legilor sigurantei nationale
In decembrie 2006, Parchetul General cerea presedintelui Basescu avizul de investire a comisiei speciale, sustinand ca ar exista dovezi privind o posibila incalcare a legilor sigurantei nationale.
Principalii acuzati din dosarul de spionaj sunt doi consilieri internationali Vadim Benyatov si Stamen Stancev, cei doi fiind si arestati pentru mai bine de doua luni, insa eliberati si cercetati in stare de liberate.
In opinia procurorilor, ministrul comunicatiilor ar fi pus in pericol securitatea nationala, intalnindu-se cu consultantul Stamen Stancev, acesta din urma obtinand informatii pe care le-ar fi transmis la randul lui firmei internationale pentru care lucra.
Liderul UDMR, Bela Marko, considera ca Zsolt Nagy este tratat incorect
Acesta firma ar fi plecat astfel, intr-un mod favorizant, in cursa pentru privatizarea Societatii Nationale de Radiocomnicatii.
Ministrul Zsolt Nagy a admis anterior ca s-ar fi intalnit cu consilierul Stamen Stancev, dar ca ar fi vina Serviciilor Secrete ca nu l-au informat cine este acest consultant bulgar si daca el era in vizorul autoritatilor.