Anchete imaginare (de Rodica Culcer)

Am citit cu oarecare surprindere ieri, in EVZ, interviul cu Adrian Tarau. Am aflat, cu si mai mare surprindere, ca acest personaj dubios, care se ascunde de justitie tocmai in America, face afaceri cu FRF.

Banii intr-adevar nu au miros, iar sportul-rege nu are niciun scrupul. Banuiesc ca, daca ar fi investigate toate afacerile FRF, s-ar descoperi o gramada de schelete ascunse prin fisete. Dar niciun Parchet nu face astfel de anchete, asa ca ele vor ramane la nivelul imaginatiei noastre colective. Mai grav este ca nici in cazul lui Adrian Tarau ancheta nu a mers pana la capat.

Am ramas cu dezvaluirile din presa, cu sinuciderea lui Cristian Panait si cu distrugerea profesionala a procurorului Alexandru Lele, cel care a indraznit sa-l aresteze pe tanarul om de afaceri bihorean, fiul prefectului PSD de Bihor, finantator al PSD, aparat cu furie de Adrian Nastase.

Sa facem asadar un efort de memorie: Adrian Tarau fusese acuzat in 2001 de participarea la o retea mafiota care facea contrabanda cu combustibili. Pe scurt, potrivit celor dezvaluite de presa, reteaua cumpara benzina din Ungaria si o introducea in Romania incadrata la o categorie de combustibil pentru care nu se percepeau taxe vamale.

Benzina era apoi vanduta printr-o retea de benzinarii, cu un profit considerabil, de vreme ce nu se plateau taxe vamale.

Schema era poate mai complicata, dar important este ca era ilegala. Statul pierdea bani, iar profiturile se duceau in buzunarele unor oameni de afaceri dubiosi si, probabil, ale unor politicieni. Nu poti face astfel de afaceri fara complicitati la nivel inalt – politie, Parchet, judecatori, prefecti etc.

La vremea respectiva, procurorul Alexandru Lele a sustinut ca eliberarea din arest a tanarului Tarau s-a facut la interventia personala a lui Adrian Nastase. Cert este ca, imediat dupa eliberare, Tarau a fugit din tara, iar Alexandru Lele a fost supus unei anchete menite sa-l distruga.

Tanase Joita, pe atunci procuror general, anunta inca din momentul demararii cercetarilor ca Lele va fi pedepsit. Nu cunoastem nici astazi rezultatele anchetei.

Stim insa ca tanarul procuror care se ocupa de ea, Cristian Panait, s-a sinucis. Dupa marturiile familiei si colegilor, nu a mai putut face fata presiunilor din partea superiorilor sai, care-i cereau sa-l declare vinovat pe Lele in ciuda lipsei de probe.

Mai stim de asemenea ca, dupa ce s-a antepronuntat in acest caz, Tanase Joita a fost numit consul la Strasbourg, unde ne-a reprezentat cu cinste timp de cativa ani.

De atunci, asupra dosarului „Tarau” s-a asternut praful. Beizadeaua psd-ista si-a vazut de afaceri in America. Nici acum, cand ne aflam in plin avant al luptei anticoruptie, nu se ocupa nimeni de contrabanda cu benzina si motorina din deceniul trecut, cum nu se ocupa nici de contrabanda cu alcool, despre care se spunea ca a atins proportii ingrijoratoare.

De fapt, colectia de dosare ingropate este mult mai interesanta decat cea a dosarelor aflate in curs de cercetare.

Ce stim, de pilda, despre dosarul „Jimbolia”, care ar fi trebuit sa scoata la iveala uriasa caracatita implicata in incalcarea embargoului impus fostei Iugoslavii? Nu era vorba de bieti localnici care se chinuiau sa treaca niste bidoane de benzina cu barca pe celalalt mal la Dunarii, ci de trenuri intregi care treceau granita ilegal, incarcate cu combustibil.

Niciun guvern nu a avut curajul sa atace frontal caracatitele mafiote. Dupa toate probabilitatile, intre partidele politice exista un acord mai mult sau mai putin tacit privind acoperirea marilor dosare. Nici DNA, nici Parchetul General nu le-au redeschis – sau, daca au facut-o, discretia a fost totala.

Ne ocupam in schimb cu o frenezie aproape isterica de abuzuri minore, urmarim piste false, delatiuni prin presa, scandaluri imaginare.

Anchetele reale, care ar fi putut dezvalui adevarul despre modul in care s-au imbogatit unii fruntasi ai vietii politice nationale si locale, nu preocupa pe nimeni. Probabil ca s-ar solda cu victime – printre procurorii care s-ar incumeta sa le redeschida. Persecutarea lui Alexandru Lele si sacrificarea lui Panait si-au facut efectul: nimeni nu se atinge de dosarele tabu.

Nu vom putea asadar decat sa ne imaginam cat de departe a ajuns putregaiul, caci de stiut cu certitudine nu vom sti niciodata. Fiti atenti insa: prea multa imaginatie dauneaza grav sanatatii!