Sari direct la conținut

Anders Breivik se plânge că este tratat ca un animal în închisoare, deși stă în trei celule și are televizor și consolă de jocuri / Ce spune psihiatrul care îl urmărește

HotNews.ro
Anders Behring Breivik, Foto: Captura YouTube
Anders Behring Breivik, Foto: Captura YouTube

Neonazistul norvegian Anders Breivik, care cere eliberarea condiţionată din închisoare, este la fel de periculos ca în urmă cu zece ani, când a ucis 77 de oameni, a afirmat miercuri un psihiatru care l-a ţinut sub observaţie, transmit AFP şi dpa, preluate de Agerpres.

Breivik, condamnat în 2012 la 21 de ani de închisoare, cu posibilitate de prelungire, compare săptămâna aceasta în faţa comisiei care decide dacă va fi eliberat înainte de termen. El susţine că a renunţat la violenţă.

„Apreciez că Breivik are acelaşi diagnostic pe care l-a avut întodeauna”, a declarat psihiatra Randi Rosenqvist la tribunalul din districtul Telemark din sudul Norvegiei, în a doua zi a unei proceduri desfăşurate, din motive de securitate, în sala de sport a închisorii din Skien unde este încarcerat extremistul. „Riscul unor acte violente viitoare nu s-a modificat din 2012 şi 2013, când mi-am redactat prima evaluare”, a spus ea.

Experta apreciază că pacientul suferă de tulburări de personalitate şi l-a descris drept „asocial, histrionic şi narcisist”.

În 22 iulie 2001, Breivik a detonat o bombă în apropierea sediului din Oslo al guvernului. Explozia a omorât opt oameni, iar extremistul de dreapta a mai ucis apoi 69, majoritatea la vârsta adolescenţei, trăgând cu arma asupra unei tabere de vară a tineretului laburist, pe insula Utoya.

Raportul psihiatric – singurul solicitat de instanţă – este considerat hotărâtor pentru decizia privind eliberarea condiţionată, considerată în acest moment foarte puţin probabilă.

Susține că este tratat „ca un animal”

În timpul ce dr. Rosenqvist depunea mărturie, Breivik a ieşit din apatia obişnuită şi a clătinat de mai multe ori din cap.

El s-a plâns de condiţiile de detenţie, susţinând că este tratat „ca un animal”, în lipsa unor contacte suficiente cu lumea exterioară, şi că nu i se permite să aibă relaţii semnificative sau contacte sociale directe şi să comunice cu ceilalţi.

Deţinutul dispune în închisoare de trei celule, de un televizor cu DVD şi consolă de jocuri şi de o maşină de scris.

În 2016, el a reuşit să obţină o sentinţă de condamnare a statului norvegian pentru tratamente inumane şi degradante, pe motiv că este izolat. Decizia primei instanţe a fost însă desfiinţată la apel.

Răspunzând la întrebările avocatului apărării, Oystein Storrvik, Breivik a arătat miercuri că este ţinut izolat în majoritatea timpului, umilit zilnic şi că studiază sau face planuri de afaceri timp de 12 ore pe zi.

El a remarcat condiţiile mai relaxate de detenţie, care rămân însă stricte, şi interzicerea unor anumite lecturi, care îi îngreunează încheierea studiilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro