Sari direct la conținut

Andrei Marga: Liberalii vor depune la Senat, in zilele urmatoare, o motiune simpla pe Educatie

HotNews.ro

Biroul Politic Central (BPC) al PNL a decis luni depunerea la Senat, in urmatoarele zile, a unei motiuni simple pe Educatie, a anuntat fostul ministru Andrei Marga, membru al BPC, transmite Agerpres. Marga a precizat ca textul motiunii este gata, urmand sa fie decisa exact data la care documentul va fi depus la Senat.

Andrei Marga a spus ca motiunea va avea ca piloni patru elemente – disponibilizarea personalului didactic, legea salarizarii unitare, bugetul Educatiei si proiectul de lege al Educatiei Nationale.

Marga a sustinut ca disponibilizarile din invatamant nu sunt necesare si a exprimat protestul PNL fata de aceasta situatie.

Cat priveste situatia generata de legea salarizarii unitare, el a afirmat ca acest act normativ, „dincolo de toata demagogia din jurul sau”, duce la reducerea veniturilor profesorilor, lucru considerat a fi „inacceptabil”.

Potrivit liberalului, motiunea aduce in discutie sumele alocate Educatiei, o analiza exacta a bugetelor 2008, 2009, 2010 si proiectia in continuare, demonstrand ca fondurile scad „dramatic”.

In acest context, Marga a declarat ca, „din cauza nepriceperii de la nivelul administrarii invatamantului”, Romania pierde fonduri europene.

Pe de alta parte, Andrei Marga a afirmat ca motiunea va critica si „felul diletant” in care a fost conceput proiectul de lege a Educatiei Nationale.

„Ceea ce se incearca la noi e o premiera istorica: sa discuti cat mai putin o lege si asa facuta rau. Punem in discutie felul in care Guvernul a asumat elaborarea legii, dezbaterea ei si procedura in continuare pentru abordarea acestei legi”, a declarat Andrei Marga.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro