Andrei nu e șomer. Dar nici nu mai există în economie. Ce ne spune, de fapt, rata de ocupare

Andrei Apetrei are 52 de ani și locuiește într-un oraș mic din sudul României. A lucrat aproape două decenii într-o fabrică. Când fabrica s-a închis, a intrat în șomaj, a căutat de muncă, a mers la interviuri. După un an, a ieșit din evidențe. Nu pentru că și-a găsit un job, ci pentru că a renunțat să mai caute.

Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:

Astăzi, Andrei nu apare nici la „șomeri”, nici la „ocupați”. Statistic, este inactiv. Trăiește din combinații: munci ocazionale, un petic de pământ, sprijin din familie, timp consumat îngrijind un părinte în vârstă. Muncește uneori. Dar nu există în cifre.

Povestea lui explică mai bine decât orice definiție de ce rata de ocupare este unul dintre cei mai importanți indicatori economici – și de ce, în România, ea ridică semne serioase de întrebare.

Ce ne spun cifrele

În România, rata de ocupare din această toamnă a populației de 20–64 ani este de 69,4% iar rata de ocupare a tinerilor 15–24 ani este 17,9%, în scădere față de vara acestui an, potrivit unui comunicat transmis luni de Statistică.

La prima vedere, 69,4% poate părea „acceptabil”. Dar, tradus în viața reală, înseamnă că aproape 3 din 10 români aflați la vârsta de muncă nu lucrează. Nu produc, nu contribuie, nu acumulează vechime pentru pensie. Exact ca Andrei.

De ce rata de ocupare contează mai mult decât șomajul

Șomajul măsoară doar pe cei care nu au job, dar caută activ unul. Rata de ocupare merge mai departe și întreabă: „Câți oameni muncesc, efectiv, din toți cei care ar putea munci?”

Aici intră: cei descurajați, cei plecați temporar, cei care muncesc informal, îngrijitorii familiali, tinerii care nici nu lucrează, nici nu studiază. Toți aceștia nu sunt șomeri, dar nici nu susțin economia.

Andrei este exact tipul de persoană care trage în jos rata de ocupare, dar care nu apare în dezbaterile publice. Pentru stat, el nu mai plătește contribuții, nu mai acumulează pensie și va avea nevoie, probabil, de sprijin mai târziu.

Pentru economie, experiența lui e pierdută, productivitatea potențială rămâne nefolosită.

Pentru statistici, Andrei nu apare ca fiind o problemă „urgentă”.

Tinerii: un semnal și mai îngrijorător

Rata de ocupare de 17,9% la 15–24 ani spune o altă poveste: tranziție dificilă de la școală la muncă, joburi puține și prost plătite, migrație timpurie, descurajare rapidă.

Cu alte cuvinte, Andrei de mâine se formează azi. 

De ce e o problemă structurală, nu conjuncturală: o rată de ocupare scăzută apasă pe buget (mai puțini contributori), face pensiile mai fragile, limitează creșterea economică, adâncește diferențele regionale.

Într-o țară care îmbătrânește, nu-ți permiți luxul de a lăsa oameni apți de muncă pe margine.

Concluzie, pe scurt

Andrei nu e șomer în statistici. Dar nici nu face parte din economia care merge înainte, cu sau fără el. Iar România are mai mulți „Andrei” decât sugerează cifra de 69,4%.

Rata de ocupare este radiografia sinceră a câți oameni mai sunt, de fapt, în joc. Și ne arată ce proporție din populația aptă de muncă are, efectiv, un loc de muncă. Este unul dintre cei mai buni indicatori pentru a înțelege cât de „folosită” este forța de muncă a unei economii.

Ce măsoară, mai exact

1. Arată sănătatea reală a economiei

O economie poate să aibă șomaj mic, dar în același timp rata de ocupare slabă (mulți oameni care nu muncesc deloc).

De aceea, rata de ocupare spune mai mult decât șomajul.

2. Spune cât de larg este „bazinul” de contributori

Cu cât rata de ocupare este mai mare, mai mulți oameni plătesc taxe și contribuții și este mai puțină presiune pe pensii, sănătate, bugetul de stat.

Este crucială într-o țară care îmbătrânește.

3. Influențează direct nivelul de trai

În general: rată de ocupare mare duce la venituri mai stabile și la un consum mai mare. O rată de ocupare mică generează sărăcie, dependență de ajutoare, migrație.

Nu e doar o cifră „de la Statistică”, ci ceva ce se simte în: câți oameni își permit o locuință, cât de tensionată e piața muncii, cât de mari sunt diferențele între regiuni.

4. Este un indicator-cheie pentru UE

Uniunea Europeană are ținte explicite de rată de ocupare (ex: peste 78% pentru grupa 20–64 ani). Țările sunt evaluate, comparate și chiar condiționate la fonduri și reforme în funcție de asta.

O confuzie frecventă (importantă): Rata de ocupare diferă de rata șomajului. Și, de asemenea, rata de ocupare diferă de participarea la forța de muncă.

Exemplu: Dacă mulți oameni nu mai caută job (au emigrat, sunt descurajați, lucrează la negru), șomajul poate arăta „bine”, dar ocuparea rămâne slabă.