Andreia Bodea, directoarea Colegiului I.L. Caragiale: „Văd scene în birou în care elevul îi spune mamei: «Hai, mă lași cu astea?». Acum 10 ani, așa ceva nu se întâmpla”

Relația dintre (pre)adolescenți, părinți și școală pare, astăzi, mai fragilă ca oricând. Între dorința copiilor de autonomie, nevoia părinților de control și presiunea unui sistem educațional care încearcă să țină pasul cu schimbările sociale, apar tensiuni, neînțelegeri și, uneori, rupturi greu de reparat. Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” din București, vorbește într-un interviu pentru HotNews despre ce se schimbă în comportamentul copiilor odată cu anii, unde se pierd adulții în această ecuație și de ce colaborarea reală dintre familie și școală devine esențială.

Primii ani de liceu vin cu o promisiune seducătoare pentru adolescenți. Cei mai mulți cred că a fi licean le aduce independență, statut, apartenență. În realitate, spun specialiștii din educație, este momentul în care presiunea socială, tentațiile și nevoia de validare explodează, iar echilibrul devine fragil. Copiii își caută repere în afara familiei, iar părinții se trezesc, uneori prea târziu, că regulile care funcționau până în clasa a VIII-a nu mai au aceeași greutate.

Ca să aflăm cum se pot gestiona mai eficient aceste blocaje, am discutat cu Andreia Bodea, profesoară de franceză, autor de carte și, din 2010, directoare a Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” din București, o instituție de învățământ care se află în top 10 cele mai bune licee din România aproape în fiecare an.
Nu este doar una dintre cele mai cunoscute directoare de liceu, ci și una dintre vocile care au vorbit constant, în ultimii ani, despre schimbările tot mai dificile prin care trec copiii și adolescenții. Contactul direct cu mii de elevi, părinți și profesori i-a oferit o perspectivă obiectivă asupra felului în care s-a schimbat relația dintre familie, școală și copii.

Dacă simți că, pe măsură ce copilul tău crește, îl înțelegi tot mai greu sau că relația voastră se schimbă în moduri pe care nu le poți controla, conferința Totul Despre Mame „Cum îți păstrezi copilul aproape, pe măsură ce crește” aduce exact acest tip de răspunsuri. Evenimentul are loc pe 23 mai 2026, de la ora 11.00, la Commons Unirii (strada Halelor 5) și îi reunește pe Corina Dobre (psiholog), George Roman (Salvați Copiii România), Dr. Anca Vasile (medic specialist Regina Maria) și Andreia Bodea, pentru o discuție sinceră despre limite, autonomie, influența mediului și felul în care părinții pot rămâne relevanți în viața copiilor lor. Mai multe detalii și bilete AICI

Din experiența dumneavoastră, cum vedeți transformarea copiilor la trecerea de la gimnaziu la liceu? De ce este un moment care îi sperie atât de mult și pe copii, și pe părinți?

Andreia Bodea: Fără doar și poate, este un moment complicat pentru toată lumea: pentru copii, pentru părinți, dar și pentru profesorii care îi preiau în clasa a IX-a și pentru diriginți.

Pentru copii este complicat în primul rând pentru că se află la o vârstă care, în sine, este dificilă. A fost dintotdeauna o vârstă complicată, dar acum lucrurile s-au complicat și mai mult din cauza lumii care s-a schimbat și a relației copiilor cu rețelele sociale. Este o altă lume față de cea în care am crescut noi.

În plus, odată intrați la liceu, cei mai mulți simt că au trecut un prag important. Sigur, există presiunea aceea: „Uau, sunt la liceu!”, dar, în același timp, mai ales cei care au intrat la liceele sau colegiile pe care și le-au dorit, au impresia că urmează un an de relaxare. Au făcut un efort, au ajuns acolo și mulți dintre ei înțeleg clasa a IX-a ca pe un an în care „ne revenim”. Și atunci nu mai învață.

Este complicat și pentru părinți, pentru că oricum este greu să fii părinte de adolescent astăzi. Mult mai greu decât era pentru părinții care aveau copii în clasa a IX-a acum 10 sau 15 ani. Părinții simt nevoia să impună limite, dar nu știu întotdeauna unde să se oprească și cum să le impună.

Cred că intrarea la liceu este primul moment în care copiii încep, ușor-ușor, să se depărteze de părinți. Nu aș spune „ruptură”, pentru că sună dramatic, dar este momentul în care încep să conteze foarte mult mediul, prietenii, anturajul. Ideea că sunt liceeni le induce o imagine de maturitate, deși ei nu sunt maturi. Li se lărgește mult orizontul social și apar tentații cu care, poate, nu avuseseră contact până atunci: alcool, droguri, alte comportamente de risc. În unele situații se agravează și bullyingul. La liceu, lucrurile pot deveni de-a dreptul dramatice. De aceea spun că intrarea la liceu, la orice liceu sau colegiu, este o probă mai dură decât examenul în sine.

Cum stabiliți granița dintre libertate și control? Uneori un copil poate simți o întrebare simplă, de tipul „De ce ai întârziat?”, ca pe un interogatoriu.

Părinții au aplicat un anumit model de parenting, acela pe care l-au crezut potrivit pentru copilul lor și pentru situația lor. Există modele extrem de permisive și modele extrem de restrictive, iar ambele pot fi periculoase. Profesorii care îi preiau în clasa a IX-a îi găsesc deja formați într-o anumită direcție.

Copiii absorb ca un burete modele de comportament și de atitudine văzute în familie. Vin la liceu cu aceste modele deja formate. Este foarte greu pentru un profesor, un diriginte sau un director, oricât de bine intenționat ar fi, să lucreze cu niște tipare deja instalate.

Dacă un copil nu a învățat până la 15 ani un respect elementar pentru profesor, pentru școală ca instituție, pentru persoanele mai în vârstă sau pentru oamenii care au ani de școală în spate, el va funcționa după modelul pe care l-a văzut acasă. Iar când apare un profesor care impune o limită cu care copilul nu s-a întâlnit acasă, apar conflictele.

Nu mai poți impune limite prin forță, ca acum 40 de ani. Le impui prin discuții, dar uneori trebuie să pornești de la lucruri care ar fi trebuit învățate la doi ani. Sunt elevi cărora trebuie să le explic de ce trebuie să spună „bună ziua”, de ce nu pot veni îmbrăcați oricum la școală, de ce există niște reguli de decență.

Aici apare ruptura. Sunt părinți care vin revoltați și întreabă cum îmi permit să îi spun copilului că nu este decent îmbrăcat la școală. Mama consideră că este decent, eu, ca director, consider că nu este. Ce facem în situația asta? De aceea spun că părinții ar fi trebuit să înceapă să facă anumite lucruri de când copiii erau foarte mici. La fel și școala, încă de la grădiniță.

Spuneați că relația dintre părinți și școală s-a complicat. De ce?

Pentru că, de multe ori, părinții și școala ajung să pară că sunt în tabere opuse. Eu înțeleg și punctul de vedere al părinților, dar înțeleg și punctul de vedere al profesorilor.

Trebuie să spunem și un lucru incomod. Nu mai putem spune că 90% dintre oamenii de la catedră sunt impecabili, așa cum poate era percepția în urmă cu câteva generații. Există și oameni în învățământ care nu au ce căuta acolo. Dacă un părinte a avut de-a face cu un astfel de om, vine la liceu cu frustrare, cu neîncredere, uneori chiar cu traume. Se așteaptă ca și profesorii de la liceu să fie niște „mici monstruleți”. Până constată că nu este așa, îi lovește pe toți cu aceeași neîncredere.

Pe de altă parte, poate că în fața lui este un profesor minunat. De aceea lucrurile sunt complicate. Discuția ajunge, până la urmă, la o degradare mai largă a societății.

Observăm că ședințele cu părinții nu mai sunt doar despre note sau despre ce au învățat copiii, ci tot mai mult despre comportament. De ce se întâmplă asta?

Pentru că accesul la telefon și la internet a schimbat foarte mult copiii. Unii au acces nelimitat, se uită la ce vor și la ce nu ar trebui să vadă. Părinții nu mai au control sau nici măcar nu știu ce consumă copiii lor. Uneori sunt șocați când află că acești copii știu lucruri pe care nici măcar ei înșiși nu le știu.

Statul pe telefon le-a erodat atenția și capacitatea de concentrare. Știm asta de ani de zile, specialiștii vorbesc despre asta, dar acum se vede foarte clar și în școală. Cum să aibă răbdare un copil să stea la oră, oricât de dedicat și de talentat ar fi profesorul, dacă el nu mai are răbdare nici pentru lucruri simple? Și nu se vede doar la copii. Se vede și la adulți.

Cum ar trebui să punem limite când vine vorba despre conținutul pe care îl consumă copiii? Muzică, TikTok, influenceri, modele din online?

Problema nu este că noi am uitat că am fost tineri. Nu am uitat. Toți am avut 16 ani. Problema este unde pui limita. Nu putem să ne întoarcem la uniforma de altădată și nici nu cred că despre asta este vorba. Dar începem să ne întrebăm dacă nu cumva unele limite de atunci aveau un rol. Astăzi, când vezi anumite lucruri, ajungi să te întrebi: unde este granița?

Ar trebui să existe un regulament clar. Dar, în același timp, trăim într-o lume în care pare că nu vrem să supărăm pe nimeni. Ideea aceasta că venim la școală ca să fim fericiți sună foarte frumos. Într-o lume perfectă, și eu aș vrea să vin la școală ca să fiu fericită, și dumneavoastră ați vrea să mergeți la locul de muncă pentru același lucru. Dar viața nu arată întotdeauna așa.

Pe de altă parte, ce punem noi în celălalt taler când le spunem copiilor: „Învață, fii serios!”? Ei văd foarte multe exemple de oameni care, din punctul lor de vedere, au reușit fără muncă serioasă, fără școală, fără principii. Au bani, faimă, vizibilitate. La 15 ani, asta poate părea definiția reușitei.

Am avut un elev bun de clasa a XII-a pe care l-am întrebat ce visează să facă la 18 ani. Mi-a spus: „Doamna directoare, să trag un tun și să mă retrag.” Era un copil bun. Dar acesta era visul lui. Și atunci te întrebi ce modele au acești copii în față.

Noi ne imaginăm uneori că ei nu înțeleg lumea în care trăiesc. Ba o înțeleg foarte bine. Doar că lumea pe care o văd ei nu este preponderent lumea oamenilor serioși, muncitori, morali, empatici, care spun „bună ziua” și își văd de treabă. Ei văd foarte mult calea scurtă, calea ocolită, succesul rapid.

Școala pierde teren în fața acestor modele. Dar, în același timp, avem și copii extraordinari, care își văd de treabă, muncesc, iau diplome, intră în proiecte, sunt primiți la universități bune. Au tot 15 ani, dar fac altă alegere. De obicei, sunt copii care au avut acasă o bibliotecă, un model, o îndrumare.

Ce se întâmplă când părintele încearcă să pună limite, dar copilul vine cu exemple din anturaj: „Colega mea doarme la prietenul ei”, „colega mea pleacă la munte cu iubitul”?

Este foarte complicat. La vârsta aceasta, între părinți și anturaj, copiii tind să se ducă spre anturaj. De aceea este atât de important mediul.

Această bătălie pentru licee bune nu este doar despre prestigiu sau ego. Pentru unii părinți, este și speranța că acolo copilul va avea un anturaj mai bun. Dar orice director vă va spune că, și în cele mai titrate licee, tentațiile există. Ele se strecoară peste tot.

Pentru unii copii, este și o fugă de realitate. Psihologii și psihiatrii pot explica mai bine acest lucru. Pentru unii, realitatea este dureroasă, fără perspectivă, iar refugiul vine în telefon, în anturaj, în tot felul de comportamente.

În condițiile acestea, mai contează notele?

Da, contează. Va conta întotdeauna ce ai în cap. Dar notele contează atunci când reflectă ceea ce ai învățat și când sunt date de un profesor competent.

Dacă pentru nota aceea ai muncit, dacă este rezultatul unei munci reale și dacă este dată de un om competent, atunci nota contează. Problema este că există și profesori care dau 10 foarte ușor. Părintele se uită acasă și spune: „Copilul meu are 10 la franceză.” Dar ajungi cu el la Paris și nu știe să cumpere un suc.

Am avut situații în care copii care făcuseră ani întregi de franceză nu știau lucruri elementare. Atunci nu mai vorbim despre notă, ci despre iluzia notei.

Mă uit la foști elevi care au terminat acum 10 sau 15 ani, copii care aveau medii de 7 sau 8 și care astăzi sunt medici, avocați, oameni foarte bine realizați. Nu luau notele cu atâta ușurință. Astăzi, un 10 nu mai înseamnă întotdeauna ce însemna înainte.

Se vorbește mult despre faptul că elevii sunt obosiți, că au prea mult de învățat. Cum vedeți lucrurile?

Eu cred că sunt obosiți, dar nu neapărat din cauza temelor și a școlii. Sunt obosiți din cauza telefonului, a stimulilor permanenți, a lipsei de răbdare, a consumului continuu de conținut.

Sigur, la copiii mici ghiozdanele sunt grele, asta este o realitate. Dar, pe măsură ce cresc, nu întotdeauna volumul de muncă este cauza principală a oboselii. Avem și exemple care arată că se poate.

Anul trecut am avut un copil care a luat 10 la Bacalaureat la matematică fără să facă meditații. A lucrat cu profesoara de la clasă, a fost prezent, a făcut temele, a urmat ce i s-a spus. Deci se poate. Dar trebuie muncă, consecvență și un adult care să țină direcția.

Credeți că există prea mult confort pentru copiii de astăzi?

Da, sunt de acord. Există prea mult confort, și începe de când sunt mici. Sunt prea multe mame care fac curat după copiii lor, care le spală vasele, care îi scutesc de orice responsabilitate. Nu este vorba despre spălatul vaselor în sine, ci despre ideea de a avea o bucățică mică de responsabilitate.

Nu poți veni la 15 ani, când copilul intră la liceu și tu, ca părinte, să te sperii de droguri, de petreceri, de anturaj, și să încerci atunci să pui limite pentru prima dată. Nu poți să îl traversezi strada de mână la 15 ani. Dacă până atunci nu are un minim bagaj de reguli și responsabilitate, lucrurile devin foarte greu de controlat. Limita nu înseamnă interzicere totală. Dar trebuie să existe.

Se vede și în felul în care copiii vorbesc cu părinții. Eu refuz să cred că un elev vorbește complet nepotrivit cu profesorii, dar acasă vorbește impecabil cu părinții. Văd scene în birou în care elevul îi spune mamei: „Hai, mă lași cu astea?” Acum 10 ani, așa ceva nu se întâmpla. Era un respect, măcar de formă. Acum aud: „Hai, termină”, „Nu știi ce vorbești”. Cum tolerezi ca părinte asta?

A contribuit pandemia la această schimbare?

Sigur că da. Am sperat că pandemia va apropia oamenii, că ne va face să înțelegem cât de fragili suntem. S-a întâmplat, în multe cazuri, exact invers.

Pandemia a crescut consumul de telefon, de ecrane, izolarea. A afectat răbdarea, relațiile, felul în care comunicăm. Dar nu este singura cauză. Sunt mai mulți factori care s-au adunat.

Ce pot face părinții când simt că nu mai au control?

În primul rând, să nu fugă de școală. Sunt părinți care nu vin patru ani la liceu să vorbească măcar o dată cu dirigintele. Dar dirigintele vede copilul de mai multe ori pe săptămână. Poate observa lucruri pe care părintele nu le vede acasă.

Dacă ai o fetiță mereu veselă, mereu zâmbitoare, și deodată o vezi căzută o zi, apoi încă o zi, profesorul poate observa. Poate copilul acasă mimează că totul este bine. De aceea, când te sună cineva de la școală și îți spune: „Veniți, vă rog, să discutăm, am observat ceva”, nu trebuie să iei lucrurile personal.

Uneori reacția agresivă a părinților față de școală vine dintr-o frică foarte grea: „Școala vrea să îmi spună că eșuez ca părinte.” Este un gând greu de suportat. Dar nu despre vină ar trebui să fie discuția, ci despre ce facem de acum încolo.

Dacă ai norocul ca în fața ta să fie profesori care își fac treaba și un diriginte implicat, acești oameni sunt foarte prețioși. Mai prețioși decât erau pe vremea când astfel de profesori erau majoritari. Ține de ei, colaborează cu ei.

Părinții mai pot verifica adolescentul fără să îl facă să se simtă controlat sau rușinat? De exemplu, dacă merge la o petrecere, mai poți suna părinții gazdă?

Este complicat, sigur. Copilul îți spune că îl faci de rușine, că nimeni nu mai sună, că doar tu ești panicoasă. Dar eu cred că este o cruce pe care părinții trebuie să o ducă în continuare.

Este greu, consumă energie, nu vorbim despre nervi în sensul de furie, ci despre o preocupare continuă. Dar nu trebuie abandonat frontul. Trebuie să ne alegem bătăliile foarte atent. Limitele se mai mută, da. Dar nu trebuie să abdicăm.

Telefonul pare să fie una dintre cele mai mari provocări. Cum vedeți dependența copiilor de ecrane?

Concurența cu telefonul este foarte greu de dus. Am lăsat, cu toții, lucrurile să meargă prea departe. Unii copii intră aproape în sevraj dacă le iei telefonul. Dacă un părinte spune: „Ți-am luat telefonul în weekend”, este nenorocire. Se comportă ca și cum le-ai lua aerul, contactul cu realitatea. Dar, de fapt, ceea ce numesc ei realitate este adesea o realitate de refugiu.

Noi îi certăm că stau pe telefon, dar și noi stăm cu telefonul în mână. Vedem familii la terasă: ambii părinți pe telefon, copiii pe telefon. Apoi venim la școală și le spunem copiilor că nu e bine să stea pe ecran. Iar ei răspund: „Dar mama îmi dă voie.”

Ce poate face școala atunci când se confruntă cu un copil problemă?

Noi avem la școală niște pași procedurali. Nu sărim direct la comisia de disciplină. Primul pas este să mă lămuresc, să am o discuție între patru ochi cu elevul. Ei vin speriați la directoare, ca la Bau-Bau, dar uneori am surprize extraordinare. Se deschid. Și îți dai seama că nu se vorbește cu ei. Au lucruri, au obiecte, au confort, dar nu au neapărat conversație reală.

Trebuie să le vorbești pe limba lor, fără să îi umilești, fără să îi transformi într-o cauză pierdută. Dar, în același timp, fără să renunți la limite.

Care ar fi, în final, mesajul pentru părinții de adolescenți?

Să nu părăsească frontul. Să își aleagă bătăliile cu grijă, dar să nu abdice. Să nu ia automat școala ca pe un dușman. Să se uite cu atenție la oamenii pe care îi au în față. Dacă sunt profesori serioși, diriginți implicați, oameni care observă copilul și vor să ajute, să colaboreze cu ei.

Și să înțeleagă că limitele nu se pun prima dată la 15 ani. Dar chiar și atunci când lucrurile par scăpate de sub control, tot se poate face ceva, dacă părintele acceptă realitatea și dacă școala și familia trag în aceeași direcție.

Conferința ”Cum îți păstrezi copilul aproape, pe măsură ce crește”

Vino pe 23 mai la Commons București la Conferința „Cum îți păstrezi copilul aproape, pe măsură ce crește” organizată de TotulDespreMame.ro pentru a afla cum să te descurci cu provocările parentingului, cu mai puțină vinovăție și mai multă claritate. Găsești bilete AICI.

Speakeri

Corina Dobre
Psiholog specializat în relația părinte–copil, cu experiență în consilierea familiilor și în sprijinirea părinților care își doresc o comunicare mai bună, limite sănătoase și relații echilibrate cu copiii lor.

George Roman
Advocacy Director al organizației Salvați Copiii România, una dintre cele mai respectate voci din zona protecției copilului, educației și siguranței copiilor în mediul digital.

Dr. Anca Vasile
Medic specialist medicină de familie în cadrul Regina Maria, cu experiență în prevenție, sănătatea familiei și identificarea timpurie a semnalelor care pot influența starea fizică și emoțională a copiilor.

Andreia Bodea
Directoarea Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” din București, cunoscută pentru performanța managerială, implicarea în educație și dialogul constant cu elevii, profesorii și părinții.

Agenda

10.30-11.00 Welcome Coffee

11.00-11.45 CORINA DOBRE (Psiholog specializat în relația părinte copil) – Cum stabilești și aplici limite fără să îl îndepărtezi pe copil de tine

11.45-12.30 GEORGE ROMAN (Advocacy Director, Salvați Copiii România) – Copilul tău te ignoră sau e prins în lumea online?

12.30 – 13.00 – Pauză de prânz

13.00-13.45 Dr. ANCA VASILE (Medic specialist medicina de familie, Regina Maria) De ce e mereu obosit și irascibil?

13.45-14.30 ANDREIA BODEA (Directoarea Colegiului Național Ion Luca Caragiale) Cum îți aduci copilul lângă tine

De ce să participi?

Creșterea copiilor vine cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Această conferință este construită în jurul vieții reale de familie, fără teorii rigide și sfaturi nerealiste. Abordăm temele care te preocupă direct:

• Limite cu efect. Cum pui reguli fără să transformi fiecare zi într-o negociere epuizantă.
• Provocarea digitală. Cum să te asculte copil tău când tehnologia îi captează toată atenția.
• Semnale de alarmă. Cum distingi între o etapă normală de dezvoltare și cauze mai profude, care trebuie investigate (sănătate, burnout școlar, bullying)
• Reconectare. Instrumente concrete pentru a reclădi apropierea atunci când simți că cel mic se îndepărtează

Te așteptăm pe 23 mai 2026, la Commons București, la o întâlnire despre cum să rămâi aproape de copilul tău, în fiecare etapă a creșterii lui. Investește în relația cu copilul tău. Află cum să-i fii aproape în fiecare zi!