Andrew Tate, vizat de o nouă anchetă pentru viol în Marea Britanie. Anunțul făcut de autoritățile britanice
Poliția din Marea Britanie a redeschis o anchetă pentru viol și agresiune sexuală care îl vizează pe Andrew Tate, după ce modul în care cazul a fost gestionat inițial a intrat în atenția autorităților de supraveghere, relatează BBC și The Sun.
Poliția din Hertfordshire a transmis joi că va relua ancheta pentru faptele semnalate de trei femei în perioada 2014–2015.
Decizia vine la o zi după ce Oficiul Independent pentru Conduita Poliției (IOPC) din Marea Birtanie a anunțat că analizează modul în care autoritățile au gestionat plângerile împotriva lui Tate.
Reprezentanții poliției au declarat pentru BBC că sunt „hotărâți să facă ceea ce este corect și să se asigure că acuzațiile de o asemenea gravitate sunt investigate corespunzător, temeinic și complet, indiferent de momentul în care au fost făcute”.
Instituția a confirmat că a fost luată decizia „de a redeschide ancheta privind acuzațiile formulate de femei în perioada 2014–2015, referitoare la infracțiuni de viol și agresiune sexuală”, precizând că, în acest stadiu, nu vor fi oferite alte detalii.
Cele trei femei care au formulat acuzațiile au declarat că reluarea anchetei este „întârziată de mult timp”.
IOPC a transmis că un fost detectiv este cercetat în legătură cu presupuse eșecuri în investigarea corectă a cazului, iar doi foști sergenți detectivi sunt, de asemenea, anchetați disciplinar.
Avocatul lui Andrew Tate, Andrew Ford, a declarat că parchetul britanic a decis în 2019 și din nou în 2025 să nu ia măsuri suplimentare, invocând lipsa unor probe suficiente pentru formularea de acuzații.
Cele trei femei, alături de o a patra reclamantă, au deschis și o acțiune civilă la Înalta Curte de Justiție. Procesul este programat pentru luna iunie.
Un purtător de cuvânt al lui Tate a declarat pentru BBC că acesta „continuă să nege toate acuzațiile în cei mai fermi termeni” și că va coopera cu orice procedură legală.
Separat, Andrew Tate și fratele său, Tristan Tate, au fost inculpați în Marea Britanie pentru viol și alte infracțiuni, în legătură cu acuzații formulate de alte trei femei.
Poliţia din Bedfordshire a obţinut un mandat european de arestare împotriva lor, dar a convenit să permită finalizarea mai întâi a unor proceduri judiciare separate în România împotriva lor pentru viol şi trafic de persoane.