Angela Gheorghiu, Jose Carreras si Placido Domingo, la un concert in memoria lui Luciano Pavarotti, la Verona
Soprana Angela Gheorghiu va cânta, pe 6 septembrie, la Arena di Verona, într-un concert ce marchează 10 ani de la moartea lui Luciano Pavarotti. Artista va urca pe scenă alături de Jose Carreras, Placido Domingo, Zucchero Fornaciari şi mulţi alţi muzicieni, sub bagheta lui Eugene Kohn, potrivit paginii oficiale de Facebook a Angelei Gheorghiu, citata de Agerpres.
Ea a primit, la finalul lunii mai, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti. În discursul de mulţumire, artista a anunţat că pe 15 septembrie va susţine un concert la Bucureşti.
Soprana a cântat pe toate marile scene din lume – New York, Philadelphia, Londra, Paris, Milano, Salzburg, Berlin, Barcelona, Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zurich, Viena, Shanghai. Pentru cariera sa, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor şi Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordate de Guvernul francez.
În 2010, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor, iar doi ani mai târziu a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.