Sari direct la conținut

Angela Merkel i-a cerut lui Vladimir Putin, intr-o atmosfera vizibil glaciala, sa-si asume responsabilitatile in rezolvarea crizei ucrainene

HotNews.ro

Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut lui Vladimir Putin sa-si asume „marea” sa responsabilitate in rezolvarea crizei ucrainene, in timpul unei intalniri cu presedintele rus care a avut loc vineri, in marja ceremoniilor dedicate aniversarii Debarcarii Aliatilor in Normandia, scrie AFP.

Vladimir Putin si Angela Merkel s-au intalnit intr-un hotel din Deauville, in Normandia, afisand ostentativ o mare raceala in fata fotografilor, inainte de o discutie cu usile inchise consacrata exclusiv situatiei din Ucraina, la doua luni dupa anexarea Crimeei de catre Rusia.

„Cancelarul si-a exprimat convingerea ca, dupa alegerile prezidentiale recunoscute international, timpul trebuie folosit pentru a se ajunge la o stabilizare a situatiei in special in estul Ucrainei. Rusia trebuie in acest domeniu sa-si asume marea sa responsabilitate”, potrivit unui comunicat al cancelariei germane.

„Putin si Merkel s-au concentrat in intregime asupra dosarului ucraineni, asupra gasirii unei solutii ucrainene”, a precizat la randul sau Dmitri Peskov, purtator de cuvant al Kremlinului, citat de agentia rusa de presa Interfax.

„Conversatia a fost purtata in intregime asupra cautarii de solutii si compromisuri, si nu asupra diferentelor de puncte de vedere”, potrivit acestui purtator de cuvant.

Putin si Merkel au ajuns in jurul orei 11,10 (09,10 GMT) prin doua intrari separate la Normandy Barriere, un mare hotel din Deauville.

Conditiile de securitate au fost foarte stricte. Doar ziaristii rusi si germani acreditati au fost lasati sa intre in hotel pentru a asista la strangerea de mana dintre cei doi lideri, intr-o astmosfera vizibil glaciala.

Dupa intrevedere, cei doi lideri s-au alaturat celorlalti sefi de stat si de guvern pentru un dejun la castelul Benouville, la circa 70 km de Deauville. Vladimir Putin a avut si o intrevedere cu presedintele ucrainean Petro Poroehenko, potrivit anturajului presedintelui francez Francois Hollande.

Putin, care se intalneste cu liderii occidentali pentru prima oara dupa anexarea Crimeei de catre Rusia, a evocat chestiunea ucraineana si joi, in cadrul unei discutii, la Paris, cu premierul britanic David Cameron si ulterior cu presedintele francez Francois Hollande la Elysee.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro