Sari direct la conținut

ANI îl reclamă pe Costel Alexe la Parchet. Șeful CJ Iași nu și-a trecut în declarația de avere un împrumut

HotNews.ro
Costel Alexe, Foto: Agerpres
Costel Alexe, Foto: Agerpres

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat vineri că l-a reclamat pe Costel Alexe (PNL), preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, pentru că nu ar fi trecut în declaraţia de avere din anul 2020, când era ministru al Mediului, un împrumut în valoare de 107.600 lei, reprezentând creditarea unei firme în cadrul căreia soţia acestuia deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator.

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de către Alexe Costel, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor (în perioada 4 noiembrie 2019 – 5 noiembrie 2020) şi actual preşedinte al CJ Iaşi, a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal. Persoana evaluată nu a declarat în declaraţiile de avere depuse în anul 2020 împrumutul în valoare de 107.600 lei, reprezentând creditarea unei societăţi comerciale în cadrul căreia soţia acestuia deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator”, precizează ANI, într-un comunicat de presă.

Nu este pentru prima dată când Alexe are probleme cu legea.

În iunie 2022, el a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi instigare la delapidare, după ce ar fi primit 22 tone de tablă de la un fost director al Combinatului siderurgic Liberty Galaţi. În dosar mai sunt judecaţi şi trei membri ai familiei lui Costel Alexe, respectiv fraţii săi, Mihai şi Florin Alexe, dar şi soţia Raluca Elena Alexe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro