Sari direct la conținut

Anisie: Am solicitat CNATDCU evaluarea tuturor tezelor de doctorat realizate la Academia de Poliție pentru a vedea dacă sunt sau nu plagiate. Sunt peste 800

HotNews.ro
Monica Anisie, Foto: edu.ro
Monica Anisie, Foto: edu.ro

Ministrul Educației Naționale, Monica Anisie, a declarat miercuri că a decis monitorizarea Academiei de Poliție și că a solicitat Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) să evalueze toate cele 800 de teze realizate în cadrul instituției pentru a vedea dacă sunt sau nu plagiate.

”Am decis monitorizarea acestei Academii de Poliție pentru a vedea ce se întâmplă în cadrul acestei instituții. Am solicitat Consiliului Consultativ, adică am solicitat CNATDCU, să fie evaluate toate tezele de doctorat care au fost realizate la Academia de Poliție, acele peste 800 de teze care au fost realizate în cadrul Academiei, pentru a vedea dacă sunt sau nu sunt plagiate”, a declarat Anisie la B1 TV.

”Vorbim în prima etapă de acele teze de doctorat ale cadrelor didactice de la Academie și după aceea treptat să fie verificate”, a adăugat ea.

„Trebuie să se ia toate măsurile legale care se impun. Adică, odată ce teza a fost considerată ca fiind plagiată, trebuie să se ia şi măsura administrativă în sensul acesta. Aş vrea să vă spun că în momentul în care am preluat mandatul de ministru nu am găsit ca să lucreze de fapt aceste consilii şi a trebuit să operaţionalizez. Nu se întruneau, unele dintre ele nici măcar nu mai aveau membrii desemnaţi. (…) Am operaţionalizat printre altele şi Consiliul de Etică şi Management Universitar şi CNATDCU, tocmai pentru că simţeam nevoia să realizăm acest lucru, de a avea alături aceste consilii consultative pentru minister şi a lua măsuri legale care se impun în situaţia în care se încalcă etica academică”, a declarat Anisie

Ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat vineri ordinele de retragere a acreditarilor celor două școli doctorale ale Academiei de Poliție – cea de Drept și cea de Ordine Publică și Siguranță Națională – la propunerea Consiliului de Etică și Management Universitar.

Este pentru prima oară când un organism de control al Ministerului Educației, mai exact Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU), propune retragerea acreditării unor școli doctorale, motivul fiind „încălcarea gravă și în mod repetat a standardelor de calitate și etică profesională”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro